Cum se face că beţia profundă din timpul Campionatului mondial de fotbal se încheie cu o amnezie aproape totală, aflaţi din jurnalul de corespondent a lui Traian Ungureanu:
Partea uimitoare a Cupei Mondiale la fotbal vine imediat după spectacol. Grandoarea competiţiei, luna aceea de fotbal în supradoze, creează o obsesie colectivă fără limite. Însă a doua sau a treia zi după finală, totul dispare. Cupa Mondială moare, întotdeauna subit. Detaliile fără număr ale meciurilor, incidentelor şi figurilor se şterg.
În urmă, rămîn numele campioanei mondiale şi, din cînd în cînd, vreun moment dramatic sau aberant. În rest, nimic. Trecerea în uitare e incredibilă. Mulţimile care au suferit sau au intrat în extaz cu toată fiinţa, păreau să promită măcar un lucru: că nu vor uita, că numai au cum să uite lucruile pentru care au urît, au implorat sau au mulţumit printre lacrimi şi strigăte.
Însă, memoria Mondialelor e infirmă. Cine încearcă să povestească ceva precis de la Cupa Mondială de acum 4 ani, caută degeaba. Cu excepţia specialiştilor şi a maniacilor, două categorii care se confundă adesea, nimeni nu mai ştie ce şi cum s-a petrecut vreme de o lună, la marele festival al pasiunilor. Beţia profundă se încheie cu o amnezie aproape totală. Toată lumea începe, de fapt, să se pregătească pentru viitoarea Cupă Mondială. Ciclul reîncepe dar nu poate funcţiona decît dacă elimină amintirile. Altfel, nu poate face loc speranţei viitoare.
