Linkuri accesibilitate

Stolojan susţine însă că obiectivul său este de a forma o forţă politică puternică, sub sigla PNL, care să promoveze o economie de piaţă deschisă, combinată cu o componentă socială solidă.


12 iulie 2000

Actualitatea. (Moderator: Radu Calin Cristea; corespondent: Sabina Fati).

PNL și fuziunea cu ApR.

La conferinţa de presă de astazi a PNL a participat şi Teodor Stolojan. Fostul premier a repetat acelaşi punct de vedere pe care l-a mărturist pentru prima oară cu circa 2 săptămîni în urmă postului nostru de radio. Va veni vremea opţiunii pentru o candidatură sau alta, numai după ce PNL, ApR si Initiativa Social-Liberală vor ajunge la un compromis pe care domnul Stolojan îl vede neapărat întruchipat într-o fuziune.

Preşedintele PNL a anunţat că biroul executiv al partidului a fost de acord, prin consens, asupra alianţei cu ApR şi asupra candidaturii pentru fotoliul prezidenţial din partea celor doua partide al lui Teodor Stolojan. Surse din conducerea liberală spun însă că această formulă a fost convenită pentru ca PNL să iasă elegant din negocierile cu ApR. De altfel, şeful ApR, Teodor Meleşcanu a subliniat că nu intenţionează să iasă din cursa prezidenţială. Cu toate acestea, liberalii au anunţat astăzi cu mare pompă susţinerea domnului Stolojan la prezidenţiale, dar fostul premier a repetat că acceptă propunerea liberalilor şi chiar înscrierea in PNL doar condiţionat.

T. Stolojan: Evident că eu trebuie să aleg să intru într-un partid politic şi consider că acest partid trebuie să fie PNL, însă, foarte clar şi nuvreau să fie nici un dubiu asupra acestui lucru, sub această rezervă că: se realizează alianţa între ApR şi PNL şi urmată de fuziune.

Surse din conducerea PNL sunt de părere că Teodor Stolojan ar putea fi convins să devină membru al partidului şi în afara acestei alianţe. Domnul Stolojan susţine însă că obiectivul său este de a forma o forţă politică puternică, sub sigla PNL, care să promoveze o economie de piaţă deschisă, combinată cu o componentă socială solidă. (...)

Astăzi mesajul preşedintelui PNL, Mircea Ionescu Quintus către forumul naţional a fost clar îndreptat către alianţa cu ApR.

M. Ionescu Quintus: Dacă Doamne fereşte, nu vom ajunge la ceea ce dorim să realizăm, evident că vom lua în considerare şi alte posibilităţi şi, sigur, o candidatura pe liste proprii cu un candidat al PNL.

Întrebat dacă mai exista încă posibilitatea ca PNL să ia in considerare susţinerea lui Emil Constantinescu pentru un nou mandat prezidenţial, Mircea Ionescu Quintus a răspuns că în acest moment liberalii optează pentru varianta Stolojan.

M.Ionescu Quintus: PNL, membru al CDR şi semnatar al unui asemenea protocol, a declarat că, împreună cu membrii CDR susţin candidatura domnului preşedinte Constantinescu. Dacă vom reveni la acest protocol, probabil că aceasta va fi susţinerea. Deocamdată nu discutăm încă în cadrul CDR, deocamdată urmărim cu perseverenţă această importantă posibilitate pe care o au cele doua partide de a constitui o forţa politica demna de luat în considerare in Romania. (...)

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG