La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii duminicale Punct şi de la capăt. Astăzi vă propun să discutăm despre lumea virtuală a Internetului, în care îşi găsesc adăpost milioane de navigatori, irosindu-şi timpul şi emoţiile, devenind alteori chiar dependenţi de contactul cu acest spaţiu imaginar.
Aş îndrăzni să îl compar cu lumea în care Lewis Carroll, cel care, de fapt, se numeşte Charles Lutwidge Dodgson, a trimis-o pe Alice să-şi trăiască aventurile. Acea lume există nu atât graţie inventatorului, cât cititorilor, care şi-o imaginează urmărind aventurile descrise de Lewis Carroll. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu reţelele sociale de pe Internet, care există atâta timp cât cel puţin două persoane stabilesc contacte virtuale. Reţeaua Facebook, sau Twitter, sau Odnoklassniki pot dispare doar dacă s-ar întâmpla un lucru inimaginabil – toată lumea care formează astăzi aceste reţele, ar smulge cablurile din priză şi nu ar mai naviga niciodată pe Internet, sau, şi mai radicalist, în loc să stea cu nasul în computer, şi-ar da întâlnire cu prieteni reali la o halbă de bere, cum spune unul din protagoniştii mesei rotunde de astăzi. Deci, astăzi discutăm despre reţelele sociale de pe Internet, cu argumente pro şi contra.
*
Vom sta de vorbă cu Dan Alexe, publicistul şi regizorul de film documentar, colegul nostru de la Bruxelles, căruia îi aparţine compartimentul internaţional al dicţionarului european de la Europa Liberă. Iar în studioul de la Chişinău se află sociologul Petru Negură şi Vlada Ciobanu, tânăra noastră colegă, prospătă absolventă a Şcolii de studii avansate în jurnalism. Vom încerca să trecem în revistă argumente pro şi contra participării la reţele sociale, de genul Facebook sau Twitter de pe Internet.
Dan Alexe este unul dintre scepticii, care tratează cel puţin cu prudenţă această formă de socializare virtuală. Domnule Dan Alexe, în primul rând pe Dumneavoastră vreau să vă întreb, de ce sunteţi sceptic, dacă oricum sunteţi forţat să vă folosiţi de Internet şi de această sculă inevitabilă?
Dan Alexe: „Nu sunt sceptic vis-a-vis de natura însăşi a Internetului, pe care-l folosesc în fiecare zi. Şi nu sunt absolut deloc în favoarea unei reglementări. Eu cred că ar trebui, că ar fi util să introducem un mod de, să spun aşa, de avertizare a unor anumite categorii de vîrstă, sau în alte ţări, a unor anumite categorii socio-culturale mai fragile. Dar nu sunt pentru o reglementare.
Ceea ce găsesc îngrijorător în anumite circumstanţe este dispariţia criteriilor de evaluare, aş spune. Faptul că pentru anumiţi tineri, de pildă, sau pentru oameni care vin din nişte culturi, care nu au avut la dispoziţie modalităţile noastre de a structura informaţia, sigur că ea poate deveni chiar nocivă. Pe de altă parte, pentru cel care posedă un set de criterii de evaluare a informaţiei, internetul nu poate fi decât util.
De pildă, să luăm informaţia găsită pe nu ştiu ce site, de chat, sau pe Facebook, sigur că ea nu va avea aceeaşi valoare cu informaţia luată de pe site-ul Internet al ziarului, să spunem, International Herald Tribune. Acolo nu te poţi înşela, pentru că ştii foarte bine peste ce ai căzut şi care este filtrul, prin care informaţiile respective au fost puse pe acest site.”
Europa Liberă: Tocmai încercam să vorbim despre reţelele sociale, ca formă de comunicare eventual nocive, eventual dăunătoare, sau eventual imprudente, cel puţin. Am citit câteva articole ale lui Dan Alexe, dar şi Traian Ungureanu, care ne îndeamnă să fim prudenţi tocmai pentru că Facebook-ul şi alte reţele de genul ăsta cumva perpetuează un soi de agramaţie, un soi de vulgarizare a limbajului, un soi de percepere, eu ştiu, de-a valma a informaţiei, lipsă de perspicacitate şi dexteritate. Îi invit pe colegii din Studioul de la Chişinău să ne spună, ca utilizatori de aceste reţele, dacă sunt conştienţi de pericolele acestea, care vin din aceste reţele. Petru Negură.
Petru Negură: „Eu aş compara Internetul, şi în mod particular Facebook-ul, sau orice altă reţea socială, cu lumea întreagă. Şi aşa cum lumea este construită de aşa o manieră, încât există la orice pas riscuri. Şi tocmai pentru asta există şi anumite reglementări, există anumite norme, există anumite uzanţe, există anumite cutume şi legi, care reglementează viaţa noastră de zi cu zi. Pentru ca lumea în care noi trăim să nu fie o junglă. Deci, Internetul poate fi o junglă, dacă nu ar exista nişte reglementări. Şi aici sunt puţin în contradicţie cu Dan Alexe, care spunea că nu este pentru reglementarea Internetului.
Din punctul meu de vedere este nevoie de o reglementare a Internetului şi aceste reglementări, din fericire, există. Şi aceste reglementări apar, ca şi în viaţa de cu zi cu zi, în urma unor critici, care vin din partea utilizatorilor, din partea militanţilor pentru drepturile omului, din partea diverselor instituţii şi indivizi.”
Europa Liberă: Şi atunci apare aceeaşi problemă ca în oricare domeniu de reglementare: cine stabileşte limitele reglementării?
Petru Negură: „Tocmai asta – oamenii stabilesc limitele reglementării. De exemplu, comparăm două reţele sociale: Facebook-ul şi Odnoklassniki. Din punctul meu de vedere, a doua reţea de socializare, Odnoklasniki, este una în care reglementarea este, după mine, excesivă. Acolo există nişte cuvinte, care la un moment dat nu pot trece în comunicare publică. De exemplu, chiar acelaşi cuvânt Facebook este cenzurat. Deci, nu poţi trece un mesaj cu cuvântul respectiv.”
Europa Liberă: Din motive comerciale.
Petru Negură: „Din motive comerciale, dar există şi alte cuvinte interzise.”
Europa Liberă: Domnule Dan Alexe, o întrebare simplă: credeţi că e pierdere de timp Facebook-ul şi reţelele de socializare? Aşa cum îmi spunea o colegă, de aceeaşi vârstă cu mine: în loc să mergem la o partidă de şah sau la o bere cu nişte colegi, de fapt, ne alimentăm iluzia comunicării?
Pentru mine este un simulacru de lume, un substitut de viaţă socială. Eu nu văd unde e socializarea acolo. Şi a dispărut oarecum limita dintre ceea ce este personal, privat, intim şi ceea ce e public. Acum toată lumea îşi dă într-un fel în petec, pune acolo nişte informaţii, pe care nu le-ar transmite cu gura unui necunoscut în tren, de exemplu. Ca să nu mai vorbesc de atâţea oameni care nu au nimic de transmis şi care, totuşi, din cauza presiunii sociale, îşi înşiră acolo pasiunile şi trăirile, într-un mod uneori lipsit de pudoare.
Un alt element negativ în acest substitut de lume mai e şi faptul, că el încetul cu încetul a devenit aproape o obligaţie să ai o pagină Facebook, să o ţii la zi, să schimbi elementele. Au apărut criterii noi de evaluare a oamenilor, care sunt total artificiale. De exemplu numărul de aşa-zişi prieteni, oameni care râd unul de altul, subliniind faptul, că uite, tu nu ai decât 30 prieteni, eu am 200. Toată lumea ştiind foarte bine, că aceştia nu sunt prieteni adevăraţi, că e vorba de ceva virtual şi că acele fantome au să dispară la un moment dat.”
Europa Liberă: Exact a venit momentul s-o întreb pe Vlada Ciobanu, care este, aşa cum s-a prezentat chiar ea, dependentă de Facebook. Dacă are senzaţia asta că îşi arată pozele de familie, pozele de la mare în faţa unor pasageri de tren, aşa cum spun Dan Alexe.
Vlada Ciobanu: „Probabil da, deşi pe Facebook există foarte mulţi parametri şi tu poţi limita foarte mult accesul la anumite poze. Anumite poze pot fi văzute de 10 oameni, alte poze pot fi văzute de 200 de oameni. Respectiv, când pui poze de familie şi nu eşti politician, că politicianul vrea să le arate la mii de oameni, poate. Dar atunci când eşti om simplu, poţi să le pui şi să le arăţi doar la 10 oameni.
Europa Liberă: Dar întrebarea este: la ce bun luptă omenirea pentru viaţa privată, protecţia vieţii private, luptă împotriva paparazzi, dacă dumneata, de exemplu, acuma de la Vama Veche ti-ai publicat o poză, pe care peste 10 ani s-ar putea să regreţi, când vei fi politiciană. Sau când personajul cu care ai fost la mare s-ar putea să nu mai vrea el să apară alături de dumneata. Dan Alexe spune despre natura, filozofia acestui schimb de informaţii, care demolează, năruie de fapt principiul ăsta al vieţii private.
Vlada Ciobanu: „Probabil este vorba şi de filozofia de viaţă. Adică există oameni, care fac anumite lucruri, de care nu se vor ruşina peste 10 ani. Sau dacă o să fie cu o persoană anumită, sau într-o localitate anumită, într-o anumită perioadă.”
Europa Liberă: Sau cu o ţigară anume.
Vlada Ciobanu: „Da, sau o să fumeze şi după asta o să se lase de fumat şi copii o să-i găsească pozele. N-o să fie nimic ruşinos în asta. Şi există alţi oameni, care poate se ruşinează de anumite lucruri şi atunci ei pot pur şi simplu să nu le pună. Nu este obligaţie ca eu să vin de la mare şi să-mi pun pozele. Este un lucru pe care-l fac din plăcere şi cu toată responsabilitatea.”
Dan Alexe: „Sigur, dar în acelaşi timp s-a uitat, dacă s-a ştiut vreodată, care este valoarea întreţinerii unui anume mister în relaţiile umane. S-a uitat care este interesul descoperirii unor trăsături de caracter ale unei persoane. Dacă totul este etalat acolo şi tot ce trebuie este o mică parolă, un password ca să urci în nivelul superior, să vezi poze mai multe, dispare o trăsătură esenţială a comunicării umane, care este aceea a descoperirii personale, individuale.”
Europa Liberă: Să ne spună Petru Negură, dacă această mutaţie psihologică în profilul omului este firească? Omul devine mai exhibiţionist?
Petru Negură: „Probabil că da. Probabil că avem tendinţa să fim puţin exhibiţionişti pe Facebook, în sensul că putem permite unor persoane terţe, pe care nu le cunoaştem foarte bine, să-ţi urmărească viaţa privată, într-un fel sau altul. În acelaşi timp, aici îi răspund lui Dan Alexe, există o posibilitate de a fi misterios pe Facebook, de a nu-ţi pune prea multe poze, de a-ţi pune nişte poze mai misterioase. Poţi fi în diferite feluri pe Facebook. Şi la fel cum în viaţa de zi cu zi ne construim propria noastră identitate, la fel şi pe Facebook ne-o construim. Poate chiar cu un grad de conştiinţă mai mare.”
Europa Liberă: Mai există un aspect, la care nu toată lumea se gândeşte: există instituţii, servicii, nu neapărat vizibile şi transparente, care fac o analiză a acestor comportamente, nu neapărat cu bune intenţii. Cineva sistematizează, analizează aceste informaţii şi asta însemnând, că de fapt contingentul ăsta de oameni de pe Facebook sunt nişte cobai. Vlada, ţi-ar plăcea să fii cobai? Să-ţi trăieşti, de exemplu, viaţa într-o vitrină şi în timpul ăsta nişte savanţi să-ţi urmărească reflexele?
Vlada Ciobanu: „Probabil noi întotdeauna am fost cobai şi întotdeauna cineva pe noi ne-a cercetat. Aceiaşi sociologi din secolul al 18-lea sau al 19-lea ne-au cercetat. Facebook-ul este un rai pentu cercetare. Respectiv, a existat întotdeauna tendinţa ca oamenii să vrea să ştie ce se întâmplă în viaţa altor oameni. Există show-uri ca Dom-2, sau Big Brother, care făceau ca oamenii simpli întotdeauna să se uite ce se întâmplă dincolo. Să vadă acţiunile cum se trezeşte omul de dimineaţă, ce face mai departe. Exact aşa se întâmplă şi în satele mici, da? Oamenii întotdeauna încearcă să se amestece în viaţa altora. Nu este o tendinţă doar de Facebook, este o tendinţă a oricărei societăţi.”
Europa Liberă: Da nu este o deturnare a interesului, uneori deliberat, spre zone, care, poate, nu ar trebui să cultivăm asemenea interes, nu? Domnul Petru Negură? Noi ne plângem, că avem ştiri numai cu crime, cu sânge. După ce am cultivat acest interes ani de zile.
Petru Negură: „Da, în general, modernitatea sau postmodernitatea are legătură directă cu circulaţia şi controlul asupra informaţiei, inclusiv a informaţiei private. Şi aici sunt diferite utopii şi anti-utopii. Filme, spre exemplu, al lui Spielberg, Minority Report, sau The Matrix, despre anumite forme monstruoase de control asupra informaţiei personale. Evident că spre asta ar putea merge Internetul, spre exemplu, acest mediu foarte complicat, dacă nu ar fi o reacţie, critici din partea utilizatorilor pe Internet, care să limiteze acest control al informaţiei. Viaţa în vitrină: există o fascinaţie a vieţii în vitrină, dar totodată cu riscuri, şi cu delicii.”
Dan Alexe: „Aş modera, oarecum, aceste apropieri abrupte între ceea ce spuneam mai devreme - viaţa în ochii tuturor într-un sat, unde toată lumea vede din curte în curte ce face fiecare şi show-uri de genul Big Brother. În primul rând viaţa într-un sat, descrisă ca într-o vitrină nu este o comparaţie justificată, pentru că acolo există încă un set de coduri sociale, mai multe seturi chiar, decriptarea comportamentelor. Oamenii nu se dau, pur şi simplu, în spectacol în grădină sau în curte, cu găinile şi cu rudele bolnave şi cu bunicii lor. Acolo fiecare gest social este catalogat şi poate fi decriptat după anumite chei, mai mult sau mai puţin funcţionale. Pe când în cazul unor asemenea show-uri total artificiale, oamenii sunt lăsaţi în plata Domnului. Ei îşi crează nişte comportamente, pe măsură ce show-ul avansează. Pentru mine este o cu totul altă situaţie socială.”
Europa Liberă: Să revenim la Facebook. Vroiam să vă întreb, domnule Dan Alexe, dacă găsiţi totuşi nişte plusuri ale acestor reţele?
Europa Liberă: Vlada?
Vlada Ciobanu: „Vroiam să spun doar că Facebook a venit în Republica Moldova mai mult de la studenţii, care au învăţat peste hotare. Când s-au întors în ţară, au vrut să menţină legătura cu colegii lor din universităţi.”
Dan Alexe: „Iată.”
Vlada Ciobanu: „Respectiv, un prim avantaj este că noi putem ţine legătura cu toţi cei de peste hotare. Alte avantaje sunt foarte vizibile. Nu trebuie să ne afundăm în discuţii despre securitatea informaţiei, sau despre faptul că suntem dependenţi. Iar faptul că noi putem singuri să ne găsim colegii de prin clasa întâia, pe care nu i-am văzut de 10 ani, sau faptul că putem să ne găsim locuri de muncă. Ultimele mele oferte de muncă au fost toate prin Facebook. Oamenii deschid afaceri, pe care le promovează doar pe Facebook. În acelaşi timp, există oameni care pot fi daţi afară, pentru că sunt prea exhibiţionişti pe Facebook.”
Europa Liberă: Adică de dragul acestor avantaje, dumneata poţi să sacrifici din intimitatea dumitale?
Vlada Ciobanu: „Eu nu sacrific nimic din viaţa mea privată, pentru că eu controlez informaţia pe care o postez acolo.”
Europa Liberă: Aşa senzaţie ai dumneata acuma, când ai 18 ani.
Vlada Ciobanu: „22.”
Europa Liberă: Nu contează.
Vlada Ciobanu: „Dacă eu aş da accesul cuiva în computerul meu personal, atunci ar fi o cu totul altă senzaţie. Eu m-aş simţi de parcă cineva ar umbla în camera mea, mi-ar găsi agenda ş.a.m.d., ar umbla prin cărţile mele. Facebook-ul este cu totul altceva, nu este computerul personal.”
Europa Liberă: De acord, Vlada, dar eu insist, totuşi, că vei gândi altfel atunci, când vei ajunge la vârsta mea. Petru?
Petru Negură: „Facebook-ul, ca să luăm aşa, oferă posibilitatea unui anumit civism prin internet, dar nu virtual, sau nu doar virtual. Există diferite grupuri, care pledează pentru cauze diverse, de la drepturile omului, până la apărarea mediului ambiant.”
Europa Liberă: Da, oamenii care anunţă schimb de cărţi, chiar se întâlnesc în parc şi schimbă cărţi.
Petru Negură: „Absolut de acord. Deci există o formă de comunicare, care nu are doar dimensiune virtuală, ci poate lua forme foarte concrete. Bun, la modul extrem pot lua forme de revoluţii, de exemplu. După mine există avantaje de ordin civic, în sensul că Internetul, aşa cum au spus unii cercetători, crează posibilitatea sau locul unei global civil society, o societate civilă globală, unde frontierele sunt foarte elastice. Se crează evident nişte legături, nişte frontiere, dar ele puţin sunt de alt ordin.”
Europa Liberă: La lista de avantaje, dacă mi se permite, mă uitam la o emisiune din Rusia, care tangenţial aborda acelaşi subiect. Şi apărătorii reţelelor sociale spuneau că de fapt, în condiţiile din Rusia de astăzi este singura platformă unde se produc reacţii naturale, neregizate, neghidate de partidele politice, care uneori sunt loiale puterii. Este o reacţie spontană, firească a unui public, care s-a săturat de canoanele impuse de politicieni. Am găsit o confirmare la un Facebook-ist notoriu, Posmotrel, care acum două zile scria înainte de culcare, se gândea oare ce se întâmplă cu căţeii din curţile inundate. Oare oamenii au avut grijă să-i dezlege? Înainte de a avea grijă de poloboace şi de castroane. Câţiva au reacţionat, cineva a spus că va avea insomnii din cauza asta. Iată un gen de reacţii, care mi se pare că justifică existenţa Facebook-ului, sau nu, domnul Dan Alexe?
Dan Alexe: „Da, încă o dată, eu începusem o discuţie secundară mai devreme vorbind despre diferenţa de utilitate publică, în funcţie de locul în care trăim. Şi sigur, pentru o persoană care trăieşte, să spunem în Coreea de Nord, accesul la Facebook, Twitter şi alte asemenea moduri de comunicare, are o cu totul altă valoare, decât o are pentru noi. Eu aş trage un semnal de alarmă atunci, când participarea la asemnea forumuri devine un fel de obligaţie şi un substitut al vieţii reale. Asta mi se pare foarte important, ca reacţie secundară, cu rezultate potenţial dezastruoase.”
Europa Liberă: Vlada, cât timp îţi ia Facebook-ul din contul vremii, care ai aloca-o pentru viaţa reală?
Vlada Ciobanu: „Era chiar un test pe Facebook, care calcula căt timp tu ai stat timp de o săptămână pe Facebook şi am fost foarte surprinsă să aflu, că am stat destul de puţin. Era vorba, pare-mi-se, de vreo patru ore la şapte zile, ceea ce mi se părea destul de puţin.
Pe urmă, eu chiar nu văd, iarăşi, ca domnul Negură, nu văd o separaţie atât de clară între viaţa reală şi viaţa de pe Facebook. Ele se completează una pe alta, până la urmă. Adică tu poţi iniţia anumite acţiuni pe Facebook şi să le continui în viaţa reală. Tu poţi să iniţiezi o ieşire la bere cu prietenii pe Facebook, apoi ai ieşit la bere chiar cu ei. Apoi poţi să vii înapoi acasă şi să pui fotografii tot de la acea ieşire, da?”
Europa Liberă: Înseamnă că dumneata nu eşti suficient de Facebook-omană, pentru că sunt oameni care au renunţat la viaţa reală şi trăiesc doar în viaţa virtuală.
Vlada Ciobanu: „Şi iarăşi aş mai adăuga, că în secolul al 18-lea oamenii erau foarte îngrijoraţi de apariţia ziarului şi spuneau că astfel societatea va fi dispersată şi oamenii vor deveni singuratici. Adică eu voi sta acasă şi voi citi ziarul şi nu voi comunica. Este o inerţie la inovaţii, care este caracteristică oricărei societăţi.”
Europa Liberă: Un roman science-fiction, acum îmi scapă autorul, descrie viaţa privată dispărută în totalitate pentru că în viitor oamenii vor trăi între pereţi, care vor fi de fapt ecrane de televizoare, combinate cu camere de luat vederi şi în orice clipă, oricine din bloc sau de pe aiurea se va putea include să vadă ce faci tu la orice oră. Domnule Dan Alexe, credeţi că ar trebui instruiţi copii, adolescenţii în special, care intră în această viaţă virtuală? Sau să lăsăm să-şi facă cucuie, să înveţe pe cont propriu?
Dan Alexe: „Ei sunt deja instruiţi în anumite sisteme de învăţământ. În Franţa, în Belgia, din câte ştiu parcă şi în Germania, la anumite clase şi anumite vârste, sunt unele cursuri de iniţiere, în care li se dau copiilor anumite avertismente, în care se explică funcţionarea fenomenului şi potenţialul de dependenţă, pe care el îl poate aduce. Şi există întotdeauna posibilitatea deconectării. Aici totul depinde şi de caracterul fiecăruia şi de soliditatea morală şi socială a fiecăruia. Pentru că, până la urmă, aşa cum sunt oameni, care nu au televizor şi nu se uită la televizor. Şi care preferă să citească ziarul la terasă, mai uitându-se la trecători, în loc să stea acasă să-l citească pe Internet. Întotdeauna vor exista şi oameni care pur şi simplu vor închide butonul şi vor ieşi să se plimbe.”
Europa Liberă: Vlada Ciobanu, dumneata cum crezi? Oamenii trebuie preveniţi? Sau trebui să-i laşi să fie într-adevăr liberi total până la proba contrarie?
Vlada Ciobanu: „Eu cred că oamenii trebuie să fie lăsaţi liber total, pentru că până la urmă există aceeaşi presiune a opiniei publice şi pe Facebook. Oamenii se autoreglementează pe Facebook. Tu dacă ai un comportament neadecvat, tu eşti practic pedepsit. Dacă ai un comportament ok, lumea te respectă ş.a.m.d.”
Europa Liberă: Adică prostiile care le spui acolo sunt sancţionate.
Europa Liberă: Domnule Negură, pledaţi pentru instruire prealabilă? Pentru cunoaşterea unui set de reguli de comportament? Sau copiii trebuie să intre să navigheze şi după aia să ia cucuie?
Petru Negură: „Nu cred să ajungem la un moment dat ca, nu ştiu, cel puţin în Moldova nu văd asta în timpii apropiaţi.”
Europa Liberă: Tocmai pentru că suntem încă puţini utilizatori de reţele sociale, acum e timpul să ne gândim: da, sau ba. Reglementăm sau nu?
Petru Negură: „E nevoie de reglementare şi o reglementare există şi la nivel de norme explicite. De exemplu, când intri pe Facebook, semnezi un contract. De altfel lumea nu citeşte contractele astea, când intră pe reţelele sociale.”
Europa Liberă: Lumea nu citeşte când este angajată contractul, darmite pe Facebook.
Petru Negură: „Păi tocmai, da. Totodată există anumite norme sociale, adică norme nescrise, e bine să nu bruschezi anumiţi oameni, chiar şi pe Internet. Şi curios, aici am atins un subiect după mine important – diferite societăţi, care nu sunt obişnuite cu comunicarea în spaţiul public şi eventual pe Internet, îşi permit nişte forme de comunicare mai brutale decât în societăţi mai obişnuite cu comunicarea pe Internet.”
Europa Liberă: Întrebarea scurtă – Facebook-ul este un loc unde politeţea e acasă, sau dimpotrivă?
Petru Negură: „Acolo, unde normele astea sunt interiorizate. Deci ar trebui poate nişte timp ca lumea să se obişnuiească să comunice pe Internet, controlându-se şi reglementându-se reciproc, cum spunea Vlada. Pentru ca în ultimă instanţă să se înveţe, prin încercare-eroare, eventual, să comunice civilizat pe Internet. La fel cum şi în viaţa de zi cu zi.”
Europa Liberă: Dar nu se comunică, domnule Negură. Eu vă dau un exemplu – am publicat un filmuleţ. Acolo este poza unui primar şi cineva dintre utilizatori Facebook-ului n-a găsit nimic mai bun, decât să spună scurt: este un porc vietnamez. Eu ce să-i răspund? Vlada, asta e stilul Facebook-ului? Asta e funky? Sau totuşi bonjour-ul este cuvântul de ordine pe Facebook?
Vlada Ciobanu: „Există oameni şi oameni. Şi există înjurături, care au rolul lor metaforic uneori. Există oameni, care înjură la momentul şi la locul potrivit, şi oameni care folosesc asta atât de des, încât pur şi simplu poţi să-i ascunzi, apăsând butonaşul hide, ca să nu-i mai vezi. Exact iarăşi fac legătura cu societatea – exact aşa. Mergem în microbus sau în troleibuze, există oameni care înjură sau există şoferul care înjură în permanenţă. Şi există şoferul, care spune: am oprit, coborâţi, vă rog, ş.a.m.d. Exact aşa este şi pe Facebook. Noi nu putem avea o societate ideală. La fel cum noi nu putem avea o comunitate ideală pe Facebook.”
Europa Liberă: Dar putem avea o societate perversă, dacă o să încurajăm şi pe Facebook şi în microbus înjurăturile şi comportamentul nepoliticos.
Petru Negură: „Apropo de comentariul Dumneavoastră, acolo cu porcul vietnamez. Cred că există acolo un butonaş pe dreapta, puteţi suprima comentariile, care nu le consideraţi pertinente.
Vlada Ciobanu: „Da, dar asta ar fi cenzura.”
Europa Liberă: Da, dar ca material sociologic pe mine mă interesează cum reacţionează lumea. Domnul Dan Alexe?
Dan Alexe: „Ascultându-vă, am fost un pic amuzat să văd că Dumneavoastră, care sunteţi utilizatori mult mai activi decât mine, sunteţi în general în favoarea unei reglementări, în vreme ce eu am început conversaţia prin a spune că eu sunt împotrivă. Ceea ce aş găsi util ar fi anumite avertismente, cum spuneam că se şi întâmplă în anumite sisteme de învăţământ. Copiilor li se dau anumite chei, care să-i ajute să folosească aceste instrumente. Însă eu aş fi total împotriva oricărei reglementări. Chiar atunci când e vorba de insulte, aşa cum spune Vlada, ele sunt din viaţa reală. Nu mă dovedesc eu mai anarhist decât sunt, însă nu reglementare cred că trebuie ci avertismente şi manuale de folosire. Însă insultele, desigur au şi ele locul lor. Pentru că, cum spunea Vlada mai devreme, fac parte din viaţa reală.”
Vlada Ciobanu: „Da vorbind de politeţe – cel mai bun expemplu, probabil, ar fi temele care divizează societatea. De exemplu, a fost tema homosexualilor, da? Erau făcute grupuri pro şi contra. Atunci când puneam în articol pro sau contra, nu contează, existau anumite comentarii, de care mie imi era jenă. Mie imi era jenă pentru oamenii care scriau asta. Dar eu n-am vrut să deletez comentariu. Lasă să fie, să vadă şi alţii, 700 de prieteni ai mei, că omul acesta gândeşte în aşa fel şi ceilalţi oameni o să-l condamne pe el. Eu nu trebuie să-i scot comentarul. Lasă să rămână şi toată lumea să vadă asta.”
Petru Negură: „În acelaşi timp, în viaţa de zi cu zi, la un moment dat când cineva scapă o insultă sau o înjurătură, noi avem tendinţa să cenzurăm actele astea de vorbire. Prin urma, dacă asta se întâmplă şi pe Facebook, e normal. ”
Europa Liberă: Vă mulţumesc foarte mult şi sănătate.
Dan Alexe: „Vă doresc să ieşiţi la o bere reală.”
Europa Liberă: Mulţumim.
------------------------------------------------
PS: Iar dacă sînteți curioși să vedeți pagina Europei Libere, iat-o.
