Linkuri accesibilitate

Nato recunoaște uciderea dintr-o eroare de tir a șase civili afgani


NATO a recunoscut că a ucis din greşeală şase civili afgani într-un incident petrecut joi în provincia Paktia din estul Afganistanului. Oficialități ale Alianţei au spus că proiectilele ce aveau drept ţintă poziţiile insurgenţilor au lovit solul prea devreme. Incidentul a avut loc la numai o zi după ce şase soldaţi afgani muriseră într-un raid aerian eşuat al trupelor internaţionale, în provincia Ghazni.

Bilanţul unor atacuri cu bombe petrecute vineri în Pakistan a ajuns la 102 morţi, după ce noi cadavre au fost găsite sub dărâmături. Ieri, oficialităţile spuneau că au murit 50 de persoane. Atacurile au avut loc într-o zonă de la graniţa cu Afganistanului, unde se crede că se ascund insurgenţi Talibani şi Al Qaeda.
XS
SM
MD
LG