Vine apa, tot vine...

Peste 200 de case din lunca Prutului au fost inundate sau distruse de inundaţii, iar sute de refugiaţi din trei sate ale raionului Hânceşti şi-au petrecut noaptea trecută în şcoli sau grădiniţe. Un bărbat din satul Nemţeni, localitatea cea mai afectată, a fost găsit înecat. În urma unei hotărâri luate ieri de Parlament, în localităţile inundate sau cele aflate în pericol au fost trimişi militari în ajutorul sinistraţilor. Lucia Diaconu a vizitat astăzi satele Nemţeni şi Cotul Morii:

Camioane şi remorci trase de tractoare pline cu tot felul de lucruri adunate la repezeală într-o gospodărie şi oameni disperaţi, asta am văzut la intrarea în localitatea Cotul Morii din Hînceşti. Singurul drum de acces în sat era déjà inghitit de viitura la ora cînd am ajuns acolo. Sătenii însă stăteau încremeniţi la frontiera apelor. Unii aşteptau să revină tractoarele din satul inundat, alţii în speranţa că vor reuşi să prindă un transport ca să se întoarcă în gospodariile lasate in apa. Victor, unul dintre ei, mi-a spus că a reuşit s-o convingă pe maică-sa să stea la rude.

Victor: „Aştept un om să vină şi poate să mai putem să scoatem cîte ceva din casă. Casa părintească e de lut şi se dărîmă. Nu mai poţi să faci nimic. Mă gîndesc să mai iau de acolo nişte haine pentru iarnă dar în rest nu mă gîndesc la nimic”.

Am urcat şi eu cu Victor şi alte cîteva femei în tractor. Valentina s-a întors după aragaz şi pui. Am ajutat-o să pună puii într-o cutie. Satul e pustiu. Doar pe la unele porţi la care apa încă n-a ajuns mai poţi vedea oameni care şi-au scos lucrurile în drum şi aşteaptă să le încarce în tractoare.

Pe nemţeneni i-am prins cu aceeaşi grijă pentru lucrurile agonisite. Axenia Ceban, împreună cu fiica ei, tăbîrceau nişte cutii cu borcane şi alte lucruri: „Şi ne mutăm la fata acu trei familii. La un loc trăim. O mai rămas lucruri dar nu avem cu şi li lua.”

Europa Liberă: „Dar nu s-a surpat casa? Mai puteţi scoate ceva de acolo?”

Axenia Ceban: „Mai putem. Mai putem. O rămas mobilă în casî.”

Europa Liberă: „Dar acum la ce vă aşteptaţi?”

Axenia Ceban: „La rău, la rău ne aşteptăm. Vine apa, tot vine, tot vine. Am păţit-o odată în deal cu casa şî s-o dus în pămînt. Amu deamu a doua casă... Şî-s singurică, omu-i mort...”

Sătenii se arată nemulţumiţi că nu sînt suficiente bărci ca să fi ajuns pînă la casele lor. Moş Andrei mi-a spus că aşteaptă de dimineaţă o barcă mai încăpătoare: „Ieri cînd m-am dus soba era chicată deamu, pereţii crăpaţi. Şi tăt ce am avut în casă, tătî mobila stricată. N-am reuşit să scot nimic. Iaca şedem lîngă bărcile estea. Şi folos? Şi nu-i departe. Tăt o rămas. Tăt. Am 70 de ani. Asta îmi trebuie amu?

În timp ce vorbeam cu moş Andrei unul dintre săteni a adus vestea că a fost găsit un cadavru. Nemţenenii însă mi-au spus că tot nu vor renunţa.

Nicolae: „Păi, mi-i jăli, îmi trebuie. Eu am depus efort o viaţă întragă. Am 50 şi ceva de ani.”

Europa Liberă: „Dar vă puneţi viaţa în pericol dacă intraţi acolo…”

Nicolae: „Da şi pericol? Unde-s bărcile astea? Eu cu barca vreau să mă duc. Să mai scot şeva. Da unde o să trăiesc eu? Pînă ţi-or da aiştia, guvern sau şini îţi dă acolo, pînă ţi-or da aşteaptă s more pogodu, cum zice rusu. Da eu trebuie să mănînc şeva? Şi am doi copilaşi studenţi, am soţie, ei...”

Aflu de la săteni că prim-ministrul Vlad Filat fusese la Nemţeni cu puţin timp înainte. Localnicii îmi spun că li s-a promis cam o sută de case noi pentru ei, pe alt loc, ferit de inundaţii, doar că pînă să treacă în acele case mai e mult timp, iar ei nu pot sta pîn atunci pe la rude.

Cînd am plecat din sat i-am lăsat pe nemţeneni în acelaşi loc în care i-am găsit, aşteptînd ambarcaţiunile salvatoare.