Linkuri accesibilitate

A devenit tot mai uşor, tot mai la modă şi tot mai onorabil să faci greşeli bine informate. O greşeală bine informată e, înainte de toate, foarte bine informată şi, în acelaşi timp, foarte rău gîndită. Fotbalul e ultima achiziţie în materie iar teoria centrului de gravitaţie în deplasare din Europa spre America de Sud e cel mai proaspăt exponat. După închierea Grupelor, elita presei fotbal-analitice (plus subsemnatul, în calitate de parazit observator) au descris cu încredere şi detalii credibile noua hartă a fotbalului global. În fruntea descoperirilor: America de Sud.

Cu 6 echipe sud- şi central-americane calificate din Grupe şi fără Vechea Europă a Italiei, Franţei şi Angliei, cartografia anunţa o revoluţie. Europa pierdea, dacă nu locul de pe hartă, atunci măcar întinderea continentală şi puterea imperială. Teoria a rezistat încă un tur. Central- şi sud-americanii au plasat 4 echipe în sferturi. Apoi, revoluţia sudamericană s-a dovedit o farsă iar restauraţia europeană a întors istoria şi geografia la datele lor clasice. Trei europene populează semifinalele, în vreme ce Uruguay face figură de chiriaş tolerat.

Concluzia? Diagnosticul care anunţa scleroza europeană a fost pripit şi a produs o teorie complet eroantă. Consecinţele acestei noi descoperiri impun o reevaluare şi, mai departe, o a doua teorie care proclamă, mai nou, supermaţia netulburată a Europei. Adevărul e că şi această revizuire e rezultatul unei impresii pripite şi naşte, deja, supoziţii aberante.

În mod tradiţional, analiştii siliţi să găsească o trecătoare între pocăinţă şi orgoliu adoptă rapid faimoasa observaţie după care „adevărul e undeva la mijloc”. Ei bine, adevărul nu e niciodată la mijloc, la extreme, deasupra sau dedesubt. Adevărul e, pur şi simplu, adevăr, numai că, pînă şi în cazurile în care obişnuieşte să se prezinte în forme elementare, adevărul e cuprinzător şi complex.

Problema diagnosticului pro-sud-american e şi problema diagnosticului pro-european. Amîndouă suferă de iluzia după care fotbalul e netransportabil şi dezvoltă stiluri sau şcoli izolate. Tot ce putem înţelege după semnalele succesive şi oraculare care au zîmbit, mai întîi, sud-americanilor şi, apoi, europenilor e că fotbalul nu a pierdut şi nu a cîştigat nimic, în regim geografic. Tot ce s-a întîmplat sau nu trebuie citit la alt nivel. Şi anume: în termenii care descriu gîndirea despre fotbal.

Geografia înşeală, ideile stabilesc starea de fapt. Geografia e, aşadar, o călăuză neserioasă. Iată, de pildă, cazul marii relansări europene. Dacă aşa ceva există, atunci e de observat că aşa numita dominaţie europeană include pierderi masive. Adevărat, trei europene sînt în semifinale dar nici o echipă est-europeană n-a pătruns în Grupele Turneului final. În plus, Slovacia şi Slovenia au demonstrat că nu pot respira la o Cupă Mondială.

Fotbalul european înaintează lipsit de jumătatea sa Estică iar Nordul e, deasemenea, necompetitiv (scandinavii au ratat calificarea iar Danemarca putea face acelaşi lucru, cu mari cîştiguri de imagine). Nici nucleul vestic nu e într-o situaţie ideală. Adevărat, Olanda, Spania şi mai ales Germania dau direcţia fotbalului ce vine. Însă dispariţia celor trei clasici istorici (Italia, Anglia şi Franţa) precum şi modestia oarecum provincială a Portugaliei spun că Europa de vest nu e omogenă şi sincronizată. În concluzie, supremaţia europeană e un pariu cîştigat dar nu şi un proces confirmat.

America de Sud a fost retrogradată, după colapsul fratern, al Braziliei şi Argentinei. Revizuirea e gratuită. În fond, America de Sud a făcut o Cupă Mondială remarcabilă, mai ales pentru că s-a despărţit de „modelul bipolar”, cu Brazilia şi Argentina în postură de puteri eterne. Uruguay, Paraguay şi Chile au forţat vechiul aranjament sud-american şi au fost la un pas de ultimele faze ale Turneului Final. Nici aici, însă, concluziile colorate geografic nu sînt utilizabile. Pentru că, plutonul sud-american a ilustrat la Cupa Mondială 2010 o europenizare tactică masivă.

În mod paradoxal, fotbalul clasic sud-american a fost absent de la o Cupă Mondială pe care multă lume a crezut-o, la un moment dat, „sud-americană”. Argentina, singura echipă care a păstrat cu fidelitate datele originare ale sud-americanismului s-a prăbuşit, trădată de propria lipsă de maturitate tactică (despre care poate da relaţii complete, acel personaj scund şi rotund care a impresionat pe tuşă, în calitate de şef serviciu repunere a baloanelor în joc).

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG