Linkuri accesibilitate

„Sunt moldovean şi mă mândresc cu asta”


Voci la Tiraspol și Bender despre drepturile comunităților etnice din regiunea transnistreană.


Europa Liberă a încercat să afle ce cred locuitori de rând din Tiraspol şi Bender despre drepturile comunităţilor etnice din Transnistria (constituţia transnistreană proclamă trei limbi de stat – „moldoveneasca, rusa şi ucraineana”) şi modul în care acestea sunt respectate.

„Conform constituţiei, cele trei popoare – moldovenii, ucrainenii şi ruşii – au aceleaşi drepturi şi eu cred că ele sunt respectate. În primul rând, toţi cunosc cele trei limbi. La noi însă populaţia este mai degrabă majoritar rusească, de aceea, mai ales în instituţii de stat, este puţin probabil să vă răspundă cineva într-o altă limbă decât rusa. Pur şi simplu, la noi e recunoscută egalitatea popoarelor, nu şi a limbilor vorbite. De aceea, eu cred că nu e nici o încălcare”.

„Ceea ce mă deranjează, este că în Transnistria limba moldovenească se dezvoltă prost. Când la noi cineva vorbeşte moldoveneşte – lumea se uită urât la el. Eu sunt moldovean şi mă mândresc cu asta, învăţ la o şcoală moldovenească, dar sunt nevoit să vorbesc în societate în limba rusă”.

„Chiar şi în Moldova, într-o clinică, au o atitudine mult mai bună faţă de tine, decât aici. Pe noi ne sperie că, iată, dincolo-s românii, dar dacă intri într-un magazin – eu spre exemplu nu cunosc româna, – dar am intrat şi am întrebat ceva în rusă şi vreau să vă spun că mi-au răspuns promt, amabil, foarte frumos şi civilizat”.

„Atitudinea e diferită faţă de fiecare naţionalitate. Faţă de ruşi – într-un fel, faţă de ceilalţi – în alt fel.

„Comparaţi spre exemplu atitudinea faţă de ruşi şi faţă de romi. Pur şi simplu, în multe structuri de la noi, dar mai ales la miliţie, discuţiile se poartă cu toţi şi cu fiecare în mod diferit”.

„La noi practic nu există minorităţi naţionale. Moldovenii, ruşii şi ucraineii sunt cam în aceleaşi proporţii şi toţi cunosc şi vorbesc toate cele trei limbi. Drepturile lor sunt respectate şi nu putem spune că li se încalcă drepturile. La noi şi dosarele în instanţele de judecată sunt instrumentate în trei limbi, poftim, în orice limbă doriţi”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG