Linkuri accesibilitate

Dreptul la un tratament uman și onorabil - o privire în lumea carcerală din Moldova


La Penitenciarul 13 din Chișinău

La Penitenciarul 13 din Chișinău

Ana Racu: Una din cele mai grave probleme este reintegrarea socială a deţinuţilor, în mod special reticenţa societăţii faţă de aceste persoane.


Mai mulţi deţinuţii de la penitenciarul Pruncul vor avea posibilitatea, începând de astăzi, să scape de a o pedeapsă suplimentară pe care unii dintre ei o consideră aproape capitală – durerea de dinţi. Cum şi în general de ce este important ca în puşcării oamenii să sufere doar atât cât au meritat – este una din temele discuţiei de astăzi. În cadrul Spitalului sistemului penitenciar, la cunoscutul penitenciar Pruncul, va fi deschis un cabinet stomatologic performant - cum precizează un comunicat - care va asigura diagnosticare şi tratament la nivelul unor standarde – bănuim – europene. Despre importanţa acestui eveniment aparent minor, despre starea de lucruri din puşcăriile moldoveneşti, dar şi despre atitudinea societăţii faţă de cei lipsiţi de libertate vom vorbi în această dimineaţă cu doamna Ana Racu, şefa Direcţiei Relaţii Publice şi mass-media a Departamentului Instituţiilor Penitenciare.

Europa Liberă: Doamnă Racu, vor avea de acum încolo deţinuţii de la Pruncul zâmbete de vedete, de vreme ce se vor bucura de stomatologie performantă?


Ana Racu
: Cred eu că zîmbetul de star este prea frumos şi prea exagerat spus, dar cel puţini pot pretinde la o dantură sănătoasă cu siguranţă. Mai mult decît atît, mulţi dintre ei vin cu anumite probleme la nivel dentar şi cînd ajung în penitenciar au pretenţia de a-şi rezolva problemele cît mai repede posibil, într-un fel chiar şi profitînd pe alocuri de faptul că au această asigurare medicală gratuită. În tot cazul, noi trebuie să asigurăm aceste standarde şi la nivel stomatologic, motiv pentru care şi deschidem astăzi acest cabinet stomatologic.

Europa Liberă: Perfect. Sunt de invidiat. Spuneţi-mi, cum a fost posibil acest proiect, totuşi, luînd în consideraţie că bugetul este încă destul de subţire pentru a asigură, iată, utilaj, servicii de performanţă în domeniul stomatologiei?

Ana Racu: Da, categoric sunt cele mai scumpe, probabil, echipamente medicale, ca să zic aşa. Din fericire, sistemul penitenciar are mai mulţi parteneri în domeniu. Mă refer atît de organizaţii internaţionale cu care avem anumite proiecte, cît şi la anumite ONG-uri de profil. În sensul acesta, chiar am înregistrat cîteva colaborări importante, cum ar fi asociaţia Concordia - proiecte sociale, mai avem cîteva proiecte foarte bune în domeniul medicinii cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii, CarLuX şi alte organizaţii care ne ajută să depăşim austeritatea noastră bugetară la capitolul sănătatea deţinuţilor.

Europa Liberă: Doamnă Racu, ştiţi cum reacţionează deseori societatea: unii ar spune că viaţa multora dintre cei aflaţi în libertate este un dezastru, inclusiv cu dureri de dinţi…. De ce persoanele care ar trebui să sufere în puşcării pentru ce-au făcut trebuie - iată - să se bucure de tratament dentar şi încă unul performant?


Ana Racu: Această opinie este împărtăşită de către mulţi dintre membrii societăţii. Atît doar că noi, cei din sistemul penitenciar, nu reflectăm foarte mult la acest subiect, deoarece avem o sarcină foarte exactă - de a pune în executare sentinţele prin care persoanele date au fost condamnate. Mai mult decît atît, în pofida detenţiei, trebuie să asigurăm drepturile acestor persoane, deoarece ele sunt private doar de libertate, nu şi de alte drepturi şi din momentul în care se află în imposibilitatea de a-şi realiza anumite interese, inclusiv necesităţi, statul este acela care trebuie să le garanteze.

Europa Liberă: În general, se crede că dacă ura ar fi ilegală, am fi cu toţii la puşcărie… Impresia sau – mă rog – convingerea Dvs totuşi care este: au societatea şi autorităţile suficientă înţelegere că „persoanele private de libertate au dreptul la un tratament uman şi onorabil, caracteristic personalităţii umane”, că anumite standarde minimale trebuie respectate cât priveşte condiţiile de detenţie, indiferent de nivelul de dezvoltare a statului?

Ana Racu: Acestea sunt nişte norme de la care nu pot fi acceptate nici un fel de derogări. Sunt nişte norme absolut imperative şi noi trebuie să ne conformăm – vorbim aici şi despre regulile penitenciare europene şi de alte acte internaţionale. La nivel de percepţii sociale, cred că pînă la urmă trebuie să recunoaştem adevărul că oamenii se întorc în societate şi volens-nolens noi trebuie să acceptăm acest lucru, că oamenii aceştia se vor întoarce odată şi atunci ei sunt cei care vor locui alături de noi, vor trebui să convieţuiască împreună cu noi şi atunci noi le dorim, de fapt, cel puţin asta - ca să fie acceptaţi ca membri egeli ai societăţii.

Europa Liberă: Cât acoperă bugetul alocat pentru necesităţile sistemului penitenciar, inclusiv pentru asigurarea unui minimum de decenţă în ce priveşte condiţiile de viaţă ale deţinuţilor?

Ana Racu: Cred că în mare parte, în ultimii 3-4 ani, necesităţile sistemului penitenciar sunt acoperite de la bugetul de stat în proporţie de 40 -50 de procente. Anumite goluri sau necesităţi care mai sunt pe domenii profilate cum ar fi asistenţă medicală, instruirea personalului, programe socio-educative mai sunt acoperite cu suportul donatorilor, spuneam mai sus, organizaţiilor internaţionale şi celor neguvernamentale, atît naţionale, cît şi internaţionale.

Europa Liberă: În puşcărie nu prea este indicat să fii fericit, că nu de asta eşti acolo. Dar gradul de nefericire poate creşte nejustificat din cauza condiţiilor – uneori inumane – de trai acolo. Din acest punct de vedere, dacă e să comparăm gradul de nefericire - unde ne aflăm în contextul CSI şi cel european?


Ana Racu: Dificilă întrebare, destul de provocatoare, dar şi oportună, cred. Eu aş încerca să o sistematizez pe blocuri. Femeile sunt cele mai vulnerabile în detenţie, motiv pentru care la acest capitol eu cred că noi suntem foarte aproape de standardele internaţionale. Penitenciarul de la Rusca corespunde în mare parte rigurilor care sunt impuse pentru această categorie. Avem o situaţie destul de bună la capitolul detenţia minorilor, între timp...

Europa Liberă: La Lipcani, se pare...

Ana Racu: Şi la Lipcani, dar şi în cadrul izolatorului de urmărire penală, adică penitenciarul 13 din Chişinău. Chiar săptămîna trecută au fost date în exploatare celulele noi, renovate, în care a fost instalat chiar şi mobilier absolut nou, deci, tinerii care se află în arest preventiv acum se pot bucura de nişte condiţii mult mai decente în comparaţie cu ceea ce a fost pînă în prezent. În mare parte, facem renovări, reparaţii curente mai în toate penitenciarele, inclusiv pentru bărbaţi adulţi, dar este un domeniu în care mai avem mule rezerve şi încă multe de făcut, pentru că este vorba de blocuri învechite, construite pe timpul regimului sovietic, şi atunci normal că acest edificii nu mai fac faţă în mare parte rigorilor europene impuse pentru moment.

Europa Liberă: Şi la final, dna, Racu, care sunt cele mai grave probleme ale sistemului penitenciar, din punctul dv. de vedere, care pînă acum a fost cu neputinţă să fie depăşite? Suprapopularea cumva?


Ana Racu: Suprapopularea între timp nu este o problemă atît de gravă. Pentru că dacă, în raport comparativ aş zice, în 2001 aveam 12 mii de condamnaţi, acum, la moment, la 1 iulie 2010, avem 6500.

Europa Liberă: Ca să ne putem imagina, doamnă Racu, cât spaţiu revine în medie unui deţinut din Republica Moldova? Care ar fi o medie europeană?

Ana Racu: Nu s-au făcut asemenea calcule, pentru că construcţia penitenciarelor este diferită, în semnsul în care în unele penitenciare metrajul necesar conform standardelor este respectat, în altele. Din păcate, nu putem să asigurăm aceşti 4 m pătraţi prevăzuţi la nivel internaţional din simpul motiv că edificiile respective nu permit acest lucru. Vorbeam mai sus despre cele mai grave probleme. Ar fi, în fond, pentru unele instituţii, nu atît suprapopularea, cît inexistenţa sistemului de celule care ar permite detenţia conform standerdelor a persoanelor. Doi la mînă ar fi munca condamnaţilor. Din păcate, nu avem posibilitate să acoperim necesităţile de antrenare la muncă a condamnaţilor, ar fi mai mulţi doritori decît putem oferi pentru moment. Mai avem de lucrat la capitorul asistenţa medicală şi instruire a persoanelor din detenţie. Şi, după mine, una din cele mai grave probleme este totuşi reintegrarea socială a deţinuţilor, mă refer în mod special la reticenţa societăţii faţă de aceste persoane.

Europa Liberă: Dă Racu, vă mulţumim foarte mult. Vom reveni la această temă care ni se pare extrem de interesantă care ar fi incluziunea persoanelor care şi-au ispăşit pedeapsa.

XS
SM
MD
LG