Linkuri accesibilitate

„Lui Lujkov nu-i trebuie morcovul lui Ghimpu” (Panorama)


Cheltuieli prezidențiale de 18 ori mai mici decît ale lui Voronin (Jurnal de Chișinău).


Presa moldovenească de astăzi analizează pe larg impactul economic al decretului de săptămîna trecută a lui Mihai Ghimpu despre 28 iunie, doar că din perspective diferite. Comunistul, spre exemplu, scrie că decretul preşedintelui moldovean a dus la boicotarea producţiei moldoveneşti vîndute în Rusia.

Editorialistul de la Timpul, Constantin Tănase, recurge la o comparaţie – el scrie că tonul reacţiilor la decretul lui Ghimpu este asmănător cu cel din ultimatumul lui Molotov din 26 iunie 1940. Reacţia rusă, de putere imperială şi „jandarm al Europei”, cum o numeşte editorialistul, i se pare totuşi firească acestuia. Ceea ce miră cu adevărat este reacţia lui Lupu şi Urechean, remarcă el, care în loc să dea o replică usturătoare diplomaţiei ruse, au pus la îndoială oportunitatea decretului.

La aceiaşi temă, sub titlul „Lui Lujkov nu-i trebuie morcovul lui Ghimpu”, Panorama răspunde la neliniştea unor cititori care se aşteaptă ca în urma acestor evoluţii Rusia să introducă regim de vize pentru moldoveni. Jurnaliştii de la acest ziar au sunat la Ambasada rusă şi anunţă cititorii că nimeni nu se gîndeşte să impună această măsură.

Tot în Panorama găsiţi un articol despre milionarii moldoveni. Ziarul atrage atenţia că din 187 de milionari în 2008, acum, din cauza crizei, se mai pot lăuda cu milioanele lor doar 42. Tot pe timp de criză, însă, atrage atenţia publicaţia, la aceştia s-au adăugat alţi 95 de noi „fericiţi”, iar cel mai bogat om din Moldova a declarat pentru 2009 venituri de 7 mln. lei.

Jurnalul de Chişinău a făcut un calcul şi a ajuns la concluzia că Mihai Ghimpu cheltuie pe inchiriere de avioane pentru deplasări de 18 ori mai puţin decît Voronin. Potrivit ziarului, în 8 ani de guvernare, ex-preşedintele comunist a luat din vistieria statului 23 de milioane pentru asta. El alegea cele mai luxoase avioane şi se temea de aparate vechi de zbor. Ghimpu însă cheltuie mai puţin pentru că se deplasează ca un cetăţean de rînd, adică cu curse de linie, nu cu chartere, mai scrie ziarul.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG