Linkuri accesibilitate

Ştefan cel Mare unificatorul


Există, se pare, un singur personaj în istoria acestui ţinut care momentan atrage simpatia tuturor, Ştefan cel Mare, respectat şi de cei care regretă Uniunea Sovietică şi de cei care se simt români, dar şi de comuniştii-moldovenişti.


Decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, prin care 28 iunie e declarată zi a ocupaţiei sovietice, a accentuat o dată în plus dezagregarea societăţii moldoveneşti. Ceea ce pentru Mihai Ghimpu e zi de doliu, pentru alţii e o imensă bucurie, o eliberare de ocupaţia românilor. Spiritele s-au încins, tonul celor care polemizează în presă, la tribune sau pe facebook conţine inflexiuni metalice, intolerante. Chiar şi Alianţa pentru Integrare Europeană, ce părea un beton armat, s-a fisurat vizibil. E adevărat că anterior şi ziua de 9 mai a provocat nişte disensiuni în sînul guvernării. Ele par însă floare la ureche în comparaţie cu sciziunea provocată de 28 iunie.

Dacă stau să mă gîndesc mai bine, nu există în acest spaţiu ciudat-miraculos evenimente şi personaje istorice care să ne unească, să facă din noi cu adevărat o naţiune. Mai toate ne dezbină, ne întărîtă, ne alimentează frustrări. Să luăm, bunăoară, ziua de 9 mai. Pentru unii ea e Ziua Europei, iar pentru alţii va fi mereu numai zi a victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Şi anul 1812 ne separă, şi ziua de 13 iunie 1941, pentru că deportărilor unii le găsesc circumstanţe atenuante, şi anul 1918 ne dezbină pentru că unirea cu România e văzută de mulţi ca o ocupaţie, şi chiar ziua de 27 august 1991 ne separă, pentru că mulţi mai visează la trecutul sovietic. Nici personaje istorice care să ne unească nu prea avem. Nici ţarii ruşi, nici Lenin, nici Stalin, nici Antonescu şi Brejnev, nici membrii Sfatului Ţării nu ne vor uni niciodată. Şi, din păcate, nici cei patru preşedinţi pe care i-a avut Moldova. Totul ne separă.

Poate doar cu o singură excepţie. Există, se pare, un singur personaj în istoria acestui ţinut care momentan atrage simpatia tuturor. Un singur personaj faţă de care nimeni nu are obiecţii. Toată lumea îl tolerează. Mai mult, toţi găsesc în el un promotor al valorilor pe care le împărtăşesc. E Ştefan cel Mare, reprezentantul unor vremuri îndepărtate. El e respectat şi de cei care regretă Uniunea Sovietică, pentru că monumentul domnitorului a existat şi atunci, şi de cei care se simt români, dar şi de comuniştii-moldovenişti, pentru că a pus temelia statalităţii moldoveneşti. Nici reprezentanţii altor etnii sau culte religioase nu au nimic împotriva lui Ştefan cel Mare.

Aşa că ziua de 2 iulie, în care guvernul îl va comemora pe domnitorul medieval, ar putea să fie declarată cea mai importantă sărbătoare a Republicii Moldova. O sărbătoare care nu se ştie dacă ne-ar face foarte solidari, dar care cel puţin nu ar deranja pe nimeni. Ştefan cel Mare e un fel de Ianus, are tot atîtea feţe, cîte viziuni au cetăţenii Moldovei. Şi toate agreabile.
XS
SM
MD
LG