Linkuri accesibilitate

Vulnerabilităţile României se datorează în principal incapacităţii celor care o conduc sau au condus-o de a consolida instituţiile statului de drept şi de a veghea la buna lor funcţionare.


„Strategia de Apărare a Ţării”, elaborată de CSAT, dă impresia stranie că „vulnerabilităţile” interne sunt mai multe şi mai grave decât pericolele externe. Dacă în privinţa ameninţărilor din exterior ţara se află într-un sistem de securitate europeană, problemelor interne trebuie să la facem faţă singuri.

Trecerea presei între „vulnerabilităţi” a stârnit însă protestul jurnaliştilor şi organizaţilor care veghează la respectarea drepturilor şi libertăţilor omului. Deşi suntem la curent cu derapajele mass-mediei în materie de corectitudine şi de obiectivitate, asimilarea lor ca ameninţări la adresa siguranţei naţionale este un abuz. E însă aici şi o neînţelegere. Documentul CSAT se referă la „campaniile de presă la comandă cu scopul de a denigra instituţii ale statului, prin răspândirea de informaţii false”, şi la „presiuni exercitate de trusturi de presă asupra deciziei politice în vederea obţinerii de avantaje de natură economică sau în relaţia cu instituţii ale statului”, şi nu la dreptul şi la datoria presei de a critica instituţiile statului sau pe cei aflaţi la putere. Însă temerile jurnaliştilor sunt intemeiate, ştiută fiind tentaţia puteri de a îngrădi libertatea presei în numele principiilor înalte, cum ar fi „reputaţia” sau „imaginea pozitivă” a ţării, dincolo de realitatea cotidiană.

În fond, presa este cea care pus în discuţie o serie de fenomene negative, considerate vulnerabilităţi, cum ar fi politizarea excesivă a unor instituţii, corupţia, evaziunea fiscală, contrabanda şi economia subterană, crima organizată, cu presiunile şi influienţa pe care aceasta încearcă să le exercite asupra instituţiilor statului şi asupra unor reprezentanţi ai clase politice, deficienţele sistemului de sănătate şi a celui de educaţie, tendinţele demografice negative, migraţia forţei de muncă peste hotare, nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale, fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice, înainte ca ele să afle în atenţia politicienilor la putere sau din opoziţie, dacă vor fi fost vreodată.

Vulnerabilităţile enumerate, la care se adugă şi altele inventariate de „Strategia de Apărare a Ţării”, sunt reale. Însă toate sunt imputabile clasei politice şi instituţiilor statului de drept, în frunte cu Parlamentul şi cu Justiţia, mai bine zis proastei lor funcţionări, de care se fac vinovaţi tot politicienii, indiferent că s-au aflat la putere sau în opoziţie în ultimile două decenii.

Vulnerabilităţile României se datorează în principal incapacităţii celor care o conduc sau au condus-o de a consolida instituţiile statului de drept şi de a veghea la buna lor funcţionare. Dacă dezechilibrele bugetare sunt generate de decizii politice greşite, dacă România nu are mecanisme coerente de previziune, prognoză, programare, planificare, execuţie şi control asupra bugetului, de vină nu este presa. De vină sunt cei aflaţi la conducere, indiferent ca au fost sau sunt de stânga sau de dreapta.
XS
SM
MD
LG