Marian: „Am trecut prin Freud într-un timp şi mai recent caut mai mult Lacan. E un psihanalist francez. El a făcut, să zicem aşa, ordine în psihanaliză. Lacan vine cu o perspectivă structuralistă şi el zice că iconştientul e structurat ca un limbaj şi nimic acolo nu se întîmplă din pulsiuni. Se întîmplă din structuri lingvistice mai degrabă. Lingvistic nu înseamnă neapărat limbaj ca şi cuvînt. Un comportament poate fi citit ca un mesaj, ca un limbaj. De exemplu, o doamnă se comportă cu mine într-un anumit fel pentru că vrea să-mi transmită ceva. Ea nu-mi spune prin cuvinte, ci prin comportament. E ca un text, ca un limbaj. Aşa şi inconştientul nostru e construit.”
Europa Liberă: „În ce măsură psihanaliza poate fi interesantă pentru un om obişnuit?”
Marian: „Haideţi să zicem că obiectul predilect al psihanalizei a fost inconştientul. Şi noi întotdeauna ne punem întrebări. Dar de ce se întîmplă aşa? Şi ea întotdeauna atrage atenţia, pentru că este ştiinţa care s-a ocupat de inconştient. Întotdeauna psihanaliza va fi citită şi va atrage atenţia chiar şi a nespecialiştilor.”
Europa Liberă: „În perioada interbelică mulţi scriitori români au apelat la psihanaliză. Pentru artă, psihanaliza va rămîne în continuare o sursă de inspiraţie?”
Marian: „Va rămîne, dar mai degrabă ca o sursă de explicare a fenomenului artistic. De ce a pătruns ea în romane aşa de mult? Ea este şi o psihologie a sexualităţii. Pentru că Freud a luat ca punct de reper sexualitatea umană. Şi cum în roman sînt mereu nişte relaţii, psihanaliza are explicaţii ale relaţiilor de iubire care au la bază sexualitatea omului. Iar psihanaliza lacaniană e foarte aplicată la cinematografie acum. De ce omul creează? Pentru că are această necesitate. Şi asta vine din pornirile lui interioare. Şi în creaţie el îşi realizează toate pornirile lui. Mai sălbatice sau mai civilizate. Şi cum psihanaliza încearcă să explice totul, şi ceea ce e sălbatic în om, şi creativitatea lui, ea e alături de artă”.
