Linkuri accesibilitate

Mark Lucas, purtătorul de cuvânt al Fondului american pentru pace, declară că problemele Bulgariei se datorează în primul rând corupției la nivel înalt.


Bulgaria ar putea iesi din criza pana in toamna, dar deocamdata situatia ramane a fi incerta, asa cum aflam din jurnalul de corespondent, semnat de Petio Petkov.

În ciuda declarațiilor optimiste ale viceprim-ministrului și ministru de finanțe Simeon Diankov, care s-a grăbit să anunțe începutul ieșirii din criza, situația economică a Bulgariei continuă să se deterioreze.

Numărul companiilor care au intrat în procedura de faliment a crescut în decurs de trei luni cu peste 140 de procente. Numai la Varna au fost declarate în incapacitate de plată un număr mai mare de firme decît în tot cursul anului 2009. Situația este îngrijorătoare îndeosebi în domeniul industriei și în cel al construcțiilor unde se constată o scădere bruscă a numărului de întreprinderi la care se lucrează.

Creditele restante s-au triplat, devenind 3 miliarde euro, fața de mai puțin de un miliard în mijlocul lui 2009. Ca o reacție la aceasta tendința negativă mai multe bănci au ridicat dobânzile.

Bulgaria a coborăt cu căteva locuri în clasamentul statelor eșuate publicat săptămâna trecută de către Fondul american al păcii și de cunoscuta revistă „Foreign Policy”. Este vorbă de cea de a șasea ediție în care Bulgaria ocupă locul 126-lea din 177 de țări. Țara cel mai bine plasată – Norvegia, se află pe ultimul loc. Bulgaria face parte dintr-un grup cu Bielarus, Albania, Macedonia, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Rusia și România. Croația și Republica Muntenegru sînt mai bine plasate.

Autorii clasamentului folosesc 12 criterii sociale, economice și politice, prin care evaluează stabilitatea țărilor. Mark Lucas, purtătorul de cuvânt al Fondului american pentru pace, declară că problemele Bulgariei se datorează în primul rând corupției la nivel înalt. Guvernul, instalat în urmă alegerilor din anul trecut, a început să piardă încrederea partenerilor din Uniunea europeană. Creează probleme lipsa de transparență în actul de guvernare.

Și ceva pozitiv - spre deosebire de anul trecut când Bulgaria a avut probleme la capitolul influiența factorilor politici externi – s-au avut în vedere proiectele energetice comune cu Rusia, în acest an după cum constată autorii clasamentului, pericolul revenirii în sfera rusească de influiență este mult mai mic.
XS
SM
MD
LG