Linkuri accesibilitate

Situația calamităților în raioanele Criuleni și Briceni


Inundații în 2008
Inundații în 2008

De vorbă cu președinții de raioane Dumitru Simon și Victor Cervatîi: „oamenii înţeleg ce-i aceasta natură şi suntem în permanent împreună cu oamenii”.


Inundaţiile provocate de ploile care au căzut din abundenţă, în aceste zile au afectat sute de case şi instituţii din mai multe raioane dar şi din Capitală. Unele dintre cele mai afectate localitati sunt in raioanele Criuleni si Briceni, Presedintii acestor raioane Dumitru Simon si Victor Cerevatîi sunt invitatii matinalului
.

Europa Liberă: Haideţi să vedem cum a trecut această noapte la Criuleni? Domnul Simon?


Dumitru Simon
: „La Criuleni noaptea a trecut fără ploi, în comparaţie cu nopţile trecute. Sper că timpul se va stabili şi vom avea posibilitatea să înlăturăm acele consecinţe negative, care ni le-au provocat ploile trecute.”

Europa Liberă: Şi la Briceni a fost linişte în această noapte, domnule preşedinte?


Victor Cerevatîi
: „Nu, la noi n-a fost. La noi au fost ploi torenţiale. Apa este, a fost în creştere până la orele patru dimineaţa. La orele patru dimineaţa s-a stabilit la un nivel, chiar cu un centimentru s-a retras apa.”

Europa Liberă: Furtunile din această perioadă, asociate cu viiturile şi cu creşterea rapidă a nivelului apelor au provocat pagube materiale. Aţi reuşit să le estimaţi?


Victor Cerevatîi: „La Briceni nu am reuşit să le estimăm, deoarece toate patru localităţi, care sunt pe malul Prutului sunt inundate la nivelul, putem spune, practic, la nivelul anului 2008, cum a fost în anul 2008. Alte localităţi, patru, care sunt mai înainte de Prut, sunt inundate numai câmpurile, mai bine zis terenurile agricole, culturile agricole.”

Europa Liberă: La Criuleni?

Dumitru Simon
: „La Criuleni au fost, din ploile de pe 23-24-25, au fost inundate loturile de pe lângă case, la 112 case, adică au fost afectate, înecate beciuri, subsoluri – 107, a fost spălat-deteriorat o porţiune de drum înspre satul Zăicana de un kilometru 600 metri de asfalt, care necesită reparaţie capitală. Şi drumuri din astea din cadrul localităţilor, care, de acum au fost în varianta albă construite, undeva la şase kilometri de drum.”

Europa Liberă: Domnilor preşedinţi, vreau să ne spuneţi foarte clar – contaţi pe ajutor? Aveţi acest ajutor, pe care îl aşteaptă lumea, care a avut cel mai mult de suferit de pe urma inundaţiilor? Ajutor material?


Dumitru Simon
: „Da, sâmbătă a fost şi domnul prim-ministru în teritoriu, cu serviciile respective republicane.”

Europa Liberă: La Criuleni?


Dumitru Simon
: „Da, la Criuleni, în satele respective, adică în satele Hruşova, Zăicana, Boşcana şi Coşerniţa. A văzut pagubele pricinuite, sunt întocmite actele respective de către comisiile pentru situaţii excepţionale. Am făcut şi un act centralizator, care ieri l-am prezentat la Comisia republicană pentru situaţii excepţionale. Reieşind din necesităţile pentru a înlătura consecinţele ploilor, am înaintat cerinţa de a ne ajuta cu foi de ardezie, circa 700 de bucăţi, prundiş pentru reparaţia drumurilor în sate, circa o mie de metri cubi, ciment 50 de tone, beton asfaltic 160 de tone, motorină 10 tone şi benzină o tonă. Iată lucrurile astea le-am vorbit, le-am discutat ieri la Comisia republicană şi s-a acceptat de a acorda ajutorul respectiv. De-acum o să vedem procedura de a primi aceste materiale, pentru a restabili toate pagubele, care au fost pricinuite în localităţi. Inclusiv, o să fie distribuite, din materialele pe care le vom primi, şi cetăţenilor, care au pagube chiar în grădinile proprii.”

Europa Liberă: Domnule Cerevatîi, vreau să vă întreb, dacă s-au tras anumite învăţăminte la Briceni? Pentru că v-aţi mai confruntat cu asemenea intemperii, aţi amintit şi Dumneavoastră anul 2008. Care sunt concluziile, care se merită a fi trase?

Victor Cerevatîi: „Concluziile de acuma sunt făcute. Practic, noi astăzi nu putem spune că au rămas oameni în terenurile care sunt inundate. Sunt câteva familii unde erau casele de piatră, case mai bune, dar noi, totuşi pentru orice eventualitate, a fost lumea evacuată. Lumea, animale, păsări, ce era acolo, în teritoriul acesta. Chiar duminică am avut o discuţie cu domnul prim-ministru. Dumnealui ţine la control, în permanenţă ne telefonăm pentru întrebările situaţiei excepţionale, care este în raion, de tot ajutorul care o să fie nevoie pentru a lichida consecinţele acestor inundaţii. Cu domnul-prim ministru sunt înţelegeri, că numai o să se retragă apa şi, desigur, că o să începem aceste lucrări.”

Europa Liberă: De obicei, în ochii oamenilor, care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor, dese ori poţi citi deznădejde, decepţie că nimeni nu are grijă de ei, nimeni nu le întinde o mînă de ajutor. Cum e?


Victor Celevatîi
: „Nu, o deznădejde nu este pe faţa oamenilor, deoarece, în primul rând lumea, oamenii înţeleg ce-i aceasta natură şi suntem în permanent împreună cu oamenii. Şi primăriile şi Consiliul raional şi vă spun că suntem permanent la control şi în discuţii cu prim-ministru, cu Guvernul, care nu ne lasă fără atenţie la aceste întrebări. N-aş spune, că oamenii sunt disperaţi în conducere. Aşa ceva nu pot spune.”

Europa Liberă: La Criuleni, domnul Simon?

Dumitru Simon
: „La Criuleni este similar cu ceea ce a spus şi colegul. Da, şi administrarea locală, v-am spus că fiecare om n-a fost lăsat fără atenţie. Au fost estimate pagubele. Mai vedem posibilităţile şi ale noastre din cadrul primăriilor, din bugetele locale şi ale raionului. Şi e clar, ceea ce am spus de-acum, cu ce ne va ajuta şi Guvernul din rezervele statului. Şi sperăm, că o să aducem situaţia la starea iniţială, care a fost până la ploi.”

Europa Liberă: Mulţumim foarte mult. Invitaţii dimineţii au fost Dumitru Simon şi Victor Cerevatîi, preşedinţii raioanelor Criuleni şi Briceni.
XS
SM
MD
LG