Linkuri accesibilitate

AIE se va reuni luni într-o nouă ședință pentru a-și preciza poziția comună față de decretul prezidențial referitor la Ziua ocupației sovietice


Luni dimineată este programată o şedinţă a celor 4 partide din Alianţei pentru Integrare Europeană, la care ar trebui să caute un numitor comun înainte de şedinţa specială a Parlamentului, la care preşedintele interimar Mihai Ghimpu va prezenta un mesaj în baza Raportului comisiei pentru cercetarea trecutului comunist totalitar.

În Alianţă au apărut disensiuni, provocate de decizia lui Ghimpu de a semna un decret prin care ziua de 28 iunie devine Ziua ocupaţiei sovietice si a victimelor comunismului. In decret se cere de asemenea Rusiei să-şi retragă necondiţionat trupele din Transnistria.

Partidul democrat a cerut deja retragerea decretului, considerând că este inoportun. PLDM şi Alianţa Moldova Noastră nu au mers atât de departe dar nici nu susţin demersul preşedintelui interimar Ghimpu. Cele trei partide s-au întâlnit ieri si, potrivit liderului democrat Marian Lupu, au ajuns la o poziţie comună, pe care o vor prezenta după şedinta de luni.

Mihai Ghimpu şi-a explicat absenta de la sedinţa de sâmbătă a Alianţei printr-o nepotrivire de programe. Dar a reafirmat, la microfonul Europei Libere, că nu va anula decretul privind ziua de 28 iunie, deoarece, după spusele sale, Alianţa are şi o responsabilitate față de trecut, de istorie, nu numai pentru viitor.
XS
SM
MD
LG