27 iunie 2000
Actualitatea românească: opinii, analize, comentarii. (Moderator: Radu Călin Cristea; Comentariu: Horia Roman Patapievici)
Justiţia și subordonarea ei politică.
„Pentru mine, unul din primele motive de bucurie după prăbuşirea comunismului a fost gîndul că justiţia va ieşi de sub subordonarea puterii politice. In zilele de euforie de atunci, am fost adeptul absolut al decretării imediate a inamovibilităţii judecătorilor. Credeam, cu naivitatea nărăvaşă a celor lipsiţi de experienţă că justiţiei îi revine rolul istoric de a face procesul comunismului şi cel, nu mai puţin istoric, de a curăţa scena politica de rămăşiţele neocomuniste ale comunismului dispărut ca prin farmec, imediat după 22 decembrie 1989. (...)
După prima mineriadă, am fost uluit să văd că justiţia nu intervenea împotriva infractorilor, iar după a doua mineriadă, cînd am văzut comunicatele Ministerului Justitiei, am înţeles ca justiţia noastră continua sa se afle în subordinea puterii politice, iar ciştigarea inamovibilităţii judecătorilor nu le insuflase acestora voinţa de a fi independenţi, ci, îi confirmase în obişnuinţa lor de a obţine privilegii de pe urma celor aflaţi la putere.
(...) Nici vorbă să aşteptăm procesul comunismului de la justiţia romana ori ecarisajul comunismului rezidual, cum, cu nepermisă naivitate crezusem.. dar, măcar, procese cinstite am fi putut fi îndreptăţiţi să aşteptăm de la inamovibila noastră justiţie ?!
Aici intră în scenă personajul pe care soarta l-a inventat parcă anume pentru a face de rîs justiţia romana. Este omul care a proferat toate injuriile, care a epuizat toate calomniile, omul care a instigat la răsturnarea ordinii constituţionale, care a justificat crima, care a făcut liste cu a căror execuţie sau încarcerare a cerut-o, omul care a făcut din rasismul şi anti-maghiarismul său o virtute naţională, care împroşcă pe oricine, jecmăneşte orice, îşi slujeşte doar sieşi, omul care este pentru Romania o ruţine internaţională iar pentru cetăţenii ei, un permanent motiv de corupţie morală.
Acest om, înainte de 89, lingău al cuplului Ceauşescu şi agent al Securităţii in lumea culturii, iar după 90 şi vîrful de lance al regimului Iliescu împotriva partidelor istorice, om care a dovedit prin toate acţiunile sale o constantă vocaţie de calomniator, delator si instigator, a îmbrăţişat, de cînd cu democraţia, nobila profesiune de senator. La adăpostul imunităţii parlamentare acest om a reuşit mereu să se sustragă justiţiei, în ciuda zecilor de procese care i-au fost intentate, pentru injurie, calomnie şi ofensă. Dacă huliganismul moral ar avea pedeapsă în codul penal, iar justiţia romana ar fi o veritabilă justiţie, atunci, omul despre care vorbesc, ar fi fost, cu siguranţă şi, în bună dreptate, condamnat.
Dar, justiţia romana fiind ceea ce este, adică opusul unui for care respectă bunul simţ şi împarte dreptatea, Corneliu Vadim Tudor a rămas şi probabil, va ramîne mereu necondamnat, iar injuriile, calomniile şi ofensele sale, vor continua să se reverse nestănjenite asupra opiniei publice romanesti, stirbindu-ne tuturor integritatea, murdărindu-ne sufletele şi stricîndu-ne reputaţia.
(...) Mă gîndesc la un anumit stil al procedurii juridice, care descurajează pe nevinovat şi care favorizează vinovatul. La interminabilele înfăţişări din care nu rezultă nimic, care îi pun pe drumuri pe nevinovaţi şi la care cei vinovaţi, interesaţi în tărăgănarea proceselor nu se prezintă invocînd cele mai fanteziste pretexte, pe care instanţa le acceptă în mod inexplicabil deşi ele sunt în sine sfidătoare şi inacceptabile. La faptul ca procesele sunt inadmisibil de costisitoare, că avocaţii au impus pieţei preţuri accesibile doar hoţilor şi infractorilor, că fiecare înfăţişare costă bani grei şi un timp imposibil de recuperat. Ca judecătorii amină cu o uşurinţă inexplicabilă desfăşurarea în find a judecăţii, astfel că, prin întreaga ei desfăşurare procedura juridica ii descurajează pe nevinovaţi şi îi favorizează pe suspecţi. (...)
Succesul senatorului Corneliu Vadim Tudor de a se sustrage justiţiei se explică şi prin acest stil procedural al justiţiei, care, favorizează infractorul, fără a mări protecţia adusă celor prejudiciaţi. Dimpotrivă. Sentimentul meu este ca justiţia noastră are nevoie de o adîncă reformă. In lipsa ei, huliganii morali şi criminalii de tot felul triumfă, protejaţi, tocmai de procedurile care într- un sistem juridic neviciat sunt respectate pentru a proteja şi stabili nevinovăţia nevinovaţilor... La noi, nevinovăţia nevinovaţilor este batjocorită, iar neruşinarea vinovaţilor, măgulită..."
