Linkuri accesibilitate

Recurs la istorie - o operație dificilă după decenii de deformare metodică de tip sovietic


Petru Lucinschi, Mihai Ghimpu și Leon Volovici despre rănile deschise lăsate de represiunea comunistă.


Doamnelor şi domnilor bine v-am găsit. Probabil, una din cauzele lipsei de mândrie naţională în Republica Moldova este şi faptul, că unii, sau poate chiar mulţi, sunt cei care nu-şi cunosc istoria. Cum poate cineva să aibă idee de propria identitate şi să-şi iubească neamul, dacă nu-şi cunoaşte trecutul şi consecinţele faptelor din trecut asupra prezentului? Şcoala ar avea rolul să educe tinerele generaţii, căci e ştiut – cunoscându-ne istoria, ne cunoaştem pe noi şi câştigăm respect de sine.

Sunt voci, care susţin că în şcoală copii nu au mai învăţat istoria adevărată. Că jumătate din conţinutul manualelor şcolare ar fi minciuni. Fiecare regim politic doreşte să educe, sau poate să îndoctrineze tineretul, pentru ca acesta să-i fie supus. Sunt foarte multe asemănări între ce învăţam noi la istorie, în perioada comunistă, şi ce învaţă astăzi tânăra generaţie.

Europa Liberă a fost cu microfonul în clasa a 11-cea a Liceului „Prometeu” din capitală.

Voce: „Nu toţi ştiu istoria. Pentru că nu toţi au învăţat-o cum este ea. Adică o istorie precisă, exactă nimeni n-o ştie, dar istoria ne reprezintă pe noi”.

Europa Liberă: De ce trebuie studiat acest obiect, istoria? Şi pe cât de pasionat eşti pentru orele de istorie?

Voce: „Pe lângă faptul de a elucida tainele trecutului este să ne învăţăm să analizăm, să gândim obiectiv.”

Voce: „Nu învăţăm, pur şi simplu, unele date, ci încercăm să le gândim.”

Voce: „Prin evenimentele istorice înţelegem mai bine realitatea de azi. Îmi place să studiez politica, indirect prin istorie.”

Europa Liberă: Ora de istorie îţi este pe plac?

Voce: „N-aş spune că-mi place.”

Europa Liberă: De ce nu-ţi place?

Voce: „Nu ştiu, n-aş putea să explic. Pur şi simplu, nu-mi este aproape de suflet.”

Europa Liberă: Despre Stalin şi perioada stalinistă te-ai interesat să studiezi?

Voce: „Trebuie să studiem acea perioadă, pentru a înţelege mai bine şi a şti cum să facem tot posibilul pentru ca în viitor să nu mai ajungă la putere vreun dictator. Să ştim cu cine să votăm la alegeri, în fine. Adică, să studiem personalităţile istorice, cum au început ele, cum au ajuns la putere şi care au fost scopurile lor, pentru ca să putem privi obiectiv situaţia de astăzi, să o înţelegem şi să facem tot posibilul pentru a ne îndrepta spre bine.”

Europa Liberă: Ce ştiţi voi despre perioada comunistă, să zicem?

Voce: „Mulţi o consideră ca o pată destul de neagră în istoria Basarabiei. Chiar deportările, foametea din anii 46-47, colectivizarea forţată, înfiinţarea colhozurilor. Probleme, care, de fapt, au dus la crearea unui „om nou”, care avea o mentalitate diferită. Nu era deprins să funcţioneze într-o societate. Toate se băgau pe gât. Şi omul era desprins de societate, nu ştia să funcţioneze ca un tot întreg.”

Voce: „Perioada comunistă a fost ca un fir roşu, care a marcat teritoriul şi populaţia noastră pentru totdeauna. A distrus tot ce avea mai frumos poporul nostru, inclusiv valorile morale, conştiinţa individuală, personală. Şi ştim că după criza morală şi economică din anii 90, adică în ciuda guvernării naţionaliste, care s-a aflat în acei ani, valorile morale nu au mai putut fi restabilite până astăzi.”

Europa Liberă: Ce ar însemna restabilirea acestor valori morale?

Voce: „Conţtiinţa de neam, naţională, valorile individuale, adică cinstea, onoarea, demnitatea. Pe vremea colhozurilor totul era al tuturor şi al nimănui, în acelaşi timp. Adică lipsea simţul acesta al responsabilităţii, al personalităţii, al proprietăţii individuale. Era o criză a conştiinţei. Omului nu-i păsa de nimic.”

------------

Aşadar, poţi înţelege foarte bine prezentul înţelegând istoria. Dar oare politicienii, care guvernează, au suficiente cunoştinţe de istorie pentru a conduce Republica Moldova? Întrebarea am adresat-o ex-preşedintelui Petru Lucinschi, care de profesie este istoric.

Petru Lucinschi: „Vin foarte mulţi lideri politici, care nu ştiu istoria deloc. Avem o istorie anumită, de care trebuie să ţii cont. Anume la capitolul acesta noi stăm cel mai rău.”

Europa Liberă: De ce? Cum explicaţi?

Petru Lucinschi: „Fiindcă noi sute de ani am fost în componenţa altui stat. Şi oricare regim politic se străduie ca să-şi asigure în mentalitate ideile şi interesul său. Deci, interesul turcesc, imperiul rus, imperiul sovietic. Ţin minte, când noi studiam istoria Moldovei numai la facultăţile de istorie. Ceilalţi nici idee n-avem. Uite, au trecut 20 de ani, suntem acuma tot la o etapă de frământări, deşi sunt încă multe lucruri incerte, multe lucruri neclare. Până acum n-am rezolvat multe probleme. În primul rând, ce ţine de identitatea noastră, să spunem aşa, de relaţiile noastre.”

Europa Liberă: Problema problemelor e problema identităţii.

Petru Lucinschi: „Păi da, sigur. Iată este un club de discuţii pe tema: rusificarea sau românizarea?”

Europa Liberă: Care e răspunsul?

Petru Lucinschi: „Trebuie de schimbat aici „ori”, trebuie schimbat cu „şi”. Fiindcă noi suntem aşezaţi într-o aşa zonă, cu aşa o istorie, că vrei nu vrei trebuie să ţii cont şi de una şi de alta. Atâta timp cât noi nu ne vom învăţa să fim mai echilibraţi şi să ţinem cont de o realitate, de o istorie anumită, cum ne-am format noi, atâta timp o să avem probleme.”

Europa Liberă: Dar echilibrul pentru denumirea limbii – moldovenească sau română – care e echilibrul?

Petru Lucinschi: „Care e echilibrul? Nici un fel de echilibru, aici este o problemă foarte simplă. Mă uitam acuma că ruşii cer a doua limbă rusă şi românii ca s-o numim română. Şi atunci toate celelalte decad pe planul zece. Nu-i normal chestia asta. Eu aş spune aşa: noi cu românii vorbim aceeaşi limbă. Unii o numesc româna, alţii o numesc moldovenească. Ce pot să fac eu cu omul ista, dacă el o numeşte moldovenească, dar o vorbeşte corect? Cu atât mai mult, că încă în 89, în condiţiile sovietice a fost adoptată legea – e una şi aceeaşi limbă. Noi până acuma nu conştientizăm şi nu însuşim acest lucru. Dacă Nicolae Iorga scrie la 1918: - în Basarabia trăiesc nişte oameni, înţelegi, care vorbesc aceeaşi limbă ca şi noi, dar ei o numesc moldovenească. Care e problema?”

Europa Liberă: După atâţea ani - argumentul ştiinţific.

Petru Lucinschi: „Acuma să-mi spuneţi Dumneavoastră, ca ziaristă din anii ceea încă. Dumneavoastră vedeţi vreun progres în problema aceasta sau nu?”

Europa Liberă: În studierea limbii, văd.

Petru Lucinschi: „Cum vorbesc, domnule, să mă întrebaţi pe mine. Eu, începând de băiat tânăr, în comsomol atunci, domnilor, nu vorbea nimeni în moldoveneşte atunci. Noi tot trebuia în rusă. Primul Parlament – cine era la tribună? Când a spus, că trebuie să vorbim în limba maternă, nu ieşea nimeni. Nici un şef de colhoz, nici un şef de direcţie de întreprindere, ş.a.m.d. Dar acuma, vă spun sicer, eu am nişte sentimente foarte plăcute, mă bucur foarte mult cum vorbesc pe stradă, vorbesc corect. Uite care e progresul. Noi putem să mai aşteptăm în problema asta sau nu? Dacă putem să mai aşteptăm şi să lucrăm...Mai este o problemă: altă populaţie, înafară de cea moldovenească, nu cunosc limba. Cum să facem aşa ca, într-adevăr, limba moldovenească-română, limba maternă, limba de stat, ca ea să devină o limbă de comunicare între oameni? Iată asta e problema. Şi noi trebuie să avem aici o înţelegere. Hai, bine încă 10 ani de zile. Dar, uite, dacă ne înţelegem, toţi copii trec printr-un aşa regim de studiere, ca peste 10 ani să nu avem problema aceasta.”

------------

Dar cum vede preşedintele interimar Mihai Ghimpu nevoia întoarcerii la istorie. Tocmai în contextul semnării Decretului prin care a decretat ziua de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist. În decret, Mihai Ghimpu numeşte Rusia succesoare de drept a Uniunii Sovietice şi-i cere să-şi retragă trupele din stânga Nistrului. Iar pentru ziua de luni Mihai Ghimpu a anunţat că în şedinţa Legislativului va fi prezentat un raport bazat pe concluziile Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.

Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu: „Trebuie să fie condamnate toate ideologiile, care au dus la crime împotriva omenirii şi la moartea pe timp de pace, sau de război, a sute de milioane de oameni. Nu există ideologie mai bună şi mai proastă, dacă ea are ca activitate instaurarea unei dictaturi. Şi lipsirea de drepturi, cel mai important, lipsirea de drepturi a cetăţeanului. O să vedem, noi vom studia practica cum au tratat alte state. Ce atitudine, ce documente au adoptat atunci când au condamnat comunismul. Fiindcă avem experienţa, că a fost condamnat, în primul rând, fascismul. Şi o să luăm şi o să vedem că aceeaşi ideologie. Parlamentul va lua hotărârea, fiindcă Parlamentul decide.”

Europa Liberă: Da în 20 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, cetăţenii statului au însuşit lecţia istoriei?

Mihai Ghimpu: „De unde, dacă ei nu-şi cunosc istoria?”

Europa Liberă: Cum vă explicaţi acest lucru?

Mihai Ghimpu: „Noi suntem martori ambii, da,Valentina? Rusia a adus în Europa comunismul şi dictatura comunistă şi după anii 90 Rusia câte emisiuni a avut şi câte filme şi a arătat poporului rus, ce au făcut comuniştii, începând cu Lenin şi terminând cu Stalin şi cu ceilalţi. Noi am avut emisiuni? Cunoaşte lumea cum au fost organizate la noi deportările, câţi oameni au murit? Cum a fost organizată foametea, colectivizarea? Cunoaşte la noi cineva? Iată acuma, anul ăsta avem 69 de ani, la anul vor fi 70 de ani de la deportări. Aţi văzut vreo emisiune la televiziune despre dictatura comunistă în perioada sovietică? Iată cum stau lucrurile. Deaceea: care istorie? De unde oamenii să cunoască? Pentru ca oamenii să cunoască istoria, oricine se află la putere trebuie să prezinte cetăţenilor ceea ce a avut loc. Fiindcă unii vorbesc, că iată, încearcă cineva să schimbe istoria. Eu chiar am spus, în discuţii cu unii reprezentanţi oficiali ai Federaţiei Ruse: dar nu este adevărat! Istoria deja a fost scrisă. Să arătăm la oameni ce a avut loc şi atunci asta e istoria. O să treacă ani şi o să fie istoria anilor aceştea, care o scriem noi acuma. Aşa că aici e şi marea tragedie a noastră. Că oamenii au fost manipulaţi, oamenii nu cunosc. Unii cunosc, dar din frică trebuie să spună...Eu îmi amintesc că în perioada sovietică, un consătean de al meu, tata lui a fost dus cu unchiul meu şi împuşcat pentru că n-a dat căpăstrul armatei sovietice. Calul l-a dat, dar căpăstrul nu şi au fost duşi şi împuşcaţi. Trei au fost din Coloniţa împuşcaţi pentru că nu au dat căpăstrul calului. Şi ţin minte că la o întreprindere, când am venit eu jurist, el era portar. Asta un fecior de gospodar a ajuns portar. Foarte încet consăteanu, nu străin, care mă cunoştea din ce familie sunt şi putea, ştia foarte bine că putea să vorbească liber cu mine, foarte încet s-a apropiat la ureche şi-mi spune că: E-e-e-e, măi băieţele, ţi-aş spune eu multe, dar mi-e frică. Mă bucur că ieşti jurist, dar şi eu ştiu multe.”

Europa Liberă: Dar această spaimă în sufletul moldoveanului, când dispare? Şi de ce atât de greu dispare?

Mihai Ghimpu: „În primul rând, haideţi să luăm că noi avem o vorbă: capul plecat sabia nu-l taie, aşa-i? Sau, cum a spus Sacaşvili: capul plecat nu vede soarele. Frumos. Iată aşa a fost educaţia la noi. Şi acuma încă continuă. Fiindcă cum am zis – totul este legat. De unde vin gaze, de unde ne vine energia...Domnilor, dar nu este adevărat! Toate pot fi găsite şi cumpărate. Numai demnitatea nu. Nu se vinde demnitatea nici la o piaţă. Nici în Rusia, nici în Germania, nici la Bruxelles, la Strasbourg. Nicăieri. Este a noastră. Şi asta e cel mai important lucru, de care noi nu ţinem cont de ea. Şi dacă nu ai tu demnitate, de unde să obţii din partea altora. Iată cum stau lucrurile.”

Europa Liberă: Păi, dar fără demnitate nu poţi edifica un stat de drept, un stat democratic, un stat cu valori, cu principii.

Mihai Ghimpu: „Din păcate, la noi mulţi nu înţeleg lucrul ăsta. Sau le place minciuna. Iată să luăm un exemplu: ca persoana mea, aşa-i? Fiindcă am spus că sunt român – măi, îi bun Ghimpul ăsta, da uite, e pentru unire cu România. De parcă, când spun român, înseamnă unire cu România. Ce, dacă la noi care e rus înseamnă unire cu Rusia, sau ce? Iată, gândire.”

Europa Liberă: Mentalitate păguboasă.

Mihai Ghimpu: „Mentalitate păguboasă, da. Dar nu se uită mai profund. Că unii speculează pe aceasta şi îi foloseşte. Manipulează pentru ca ei să devină bogaţi, dar ei şi mai săraci, şi mai săraci. Şi se duc şi nu mai ajung unii la pensie şi mor înainte de a ieşi la pensie, chiar bărbaţii nu ajung la 60 de ani. Aşa că este foarte greu să spui despre istoria din trecut, istoria de azi, atâta timp cât cetăţenii sunt dezinformaţi, manipulaţi şi nu li se prezintă lor ca să cunoască. Deaceea, eu cred, că noi trebuie acuma, ca să facem tot posibilul să ridicăm nivelul politic al cetăţenilor şi cultura politică, şi juridică, şi economică, şi istorică. Întrucât, dacă accepţi un popor manipulat, păi într-o bună zi acest popor poate să te dea jos şi pe tine. Numai un popor cult ia decizii înţelepte. Un popor de altă natură, asta trebuie să-l pună pe gânduri pe orice conducător de stat.”

---------------

Leon Volovici este istoric literar, cercetător în cadrul Institutului de iudaism contemporan al Universităţii ebraice din Ierusalim. Este genul de intelectual, care te cucereşte de la prima întâlnire şi pe care ai vrea să-l ai tot timpul în preajmă. Despre nevoia cunoaşterii adevărului istoric ceva mai târziu. Mai întâi, însă, l-am întrebat pe Leon Volovici cum se vede Republica Moldova tocmai de la Ierusalim.

Leon Volovici și Valentina Ursu
Leon Volovici: „Cum se vede Republica Moldova dinspre lumea evreiască?” – Pentru cel care se ocupă de istoria contemporană şi de istoria comunităţii evreilor, Basarabia e o realitate geografică, dar şi o amintire traumatică provocată de tot ce s-a întâmplat în perioada Antonescu, de amintirea masacrelor în masă şi deportarea în Transnistria. Dacă vă referiţi acum la „conflictul din Transnistria”, în mintea mea apare de îndată Transnistria din 41-42, deşi nu e acelaşi teritoriu, decât în mică măsură.

Nu aş spune, că există un interes deosebit aici, în Israel, pentru ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, decât la nivelul intelectualilor originari din România şi, fireşte, al celor emigraţi în Israel din Republica Moldova. Mai este un aspect important: în ultimii ani un număr foarte mare de moldoveni au venit la lucru în Israel. Fie că e vorba de femei care îngrijesc copii sau bătrâni bolnavi sau infirmi, fie de cei care au venit ca muncitori in construcţii. Deci, contacte umane există şi asta e foarte bine.

Valentina Ursu: Dar cum se integrează ei aici?

Leon Volovici: „Cred că se integrează bine, uneori prea bine, în sensul că unii n-ar dori să se întoarcă. In Israel, ei au o reputaţie bună. Buni meseriaşi, nu există acele stereotipuri negative despre „români” de felul celor care circulă frecvent în presa italiană, de pildă”.

Valentina Ursu: De infracţiuni?

Leon Volovici: „Sunt oameni care-şi văd de munca lor şi dacă sunt plătiţi aşa după cum e contractul, ei se întorc mulţumiţi. Unii chiar prind limba ebraică aici şi se descurcă foarte bine. E un contact uman foarte bun şi în sensul că dă oamenilor din Moldova o imagine mai realistă despre Israel. Şi în bine, şi în rău. În primul rând, nu e numai imaginea „mitologică” despre Ţara Sfântă şi locurile sfinte ale creştinismului. Nu e numai asta. Ci e o ţară cu oameni care trăiesc acum, e o societate nouă, modernă, iar cei veniţi să muncească aici descoperă că israelienii sunt, ca peste tot, de tot felul – şi oameni buni, şi oameni răi, şi oameni cinstiţi, şi oameni necinstiţi. Trebuie să vezi ce e bun în această societate, cum funcţionează ea. Stând de vorbă cu cei veniţi din Republica Moldova îmi dau seama că ei percep foarte bine realitatea israeliană.”

Valentina Ursu: Să revenim un pic la religie şi un citat din Liviu Ciulei, care spunea: „Ierusalimul este oraşul în care arhitectura creşte din peisaj şi nu insultă cu nimic peisajul. Unde religiile şi culturile lumii se întâlnesc cu tot atâta naturaleţe.” Cum se împacă religiile aici? Sau de ce nu se împacă?

Leon Volovici
Leon Volovici: „Dacă vă uitaţi de pe muntele Scopus, unde-i Universitatea Ebraică, de acolo se vede bine oraşul vechi şi zidurile oraşului vechi. Şocantă este constatarea cât de mic este şi gândul că pe acest spaţiu sunt concentrate istoriile şi mitologiile a trei religii: iudaismul, creştinismul, religia musulmană. Fiecare cu istoria ei, cu tensiunile, conflictele lor, ca şi cu războaiele purtate în numele religiei. Dar nu cred că asta ar împiedica „împăcarea” de care mă întrebaţi. De altfel, cred că conflictul israelian-palestinian nu are, în primul rând, o cauză religioasă. E un conflict politic, teritorial. Sigur că între popoare cu religii diferite, dar nu religia...”

Valentina Ursu: Nu religia ar fi mărul discordiei.

Leon Volovici: „Mult timp, părţile aflate în conflict nu apelau la religie ca să-şi justifice lupta sau distrugerea celuilalt. Acum însă, în ultimii 20 de ani, să spunem, conflictul a căpătat şi o dimensiune mai pronunţat religioasă. Există partide islamice, fundamentalişti islamici, fundamentalişti evrei. Dar problema esenţială este politică şi teritorială. N-aş spune că e un război religios.”

Valentina Ursu: Dar pacea va întârzia?

Leon Volovici: „Pacea va întârzia mult. Mi-am amintit de anii 50 în România, când se vorbea de ameninţarea imperialismului anglo- american, care pregăteşte un nou război. Un bătrân evreu, speriat, se duce la rabin şi-l întreabă dacă va fi război. Rabinul trebuie să ştie. Şi rabinul a meditat, a meditat si a spus: nu va fi război, dar va fi o luptă pentru pace de n-o să se vadă om cu om. Da, suntem în perioada luptei pentru pace. Nu sunt optimist în momentul de faţă. Suntem într-un mare impas şi din cauza întregului context din Orientul Mijlociu şi din cauza situaţiei din Autonomia Palestiniană, care a pierdut controlul asupra Fâşiei Gaza, care a intrat pe mîinile fundamentaliştilor pro-iranieni, şi din cauza unui guvern israelian care nu găseşte o soluţie constructivă de a ieşi din impas. Nu cred că guvernul actual e capabil – şi interesat - să ajungă la o soluţie. Dar, cine ştie? Pot fi şi surprize.”

Valentina Ursu: Apropo, atunci când vă întrebam cum se vede Republica Moldova de aici, de la Ierusalim, vroiam un răspuns de la Dumneavoastră şi încotro ar merge Moldova – spre Est? Sau spre Vest?

Leon Volovici: „Am impresia că în ultimii ani balanţa înclină mai curând spre intrarea în Uniunea Europeană. Nu ştiu însă care ar fi rezultatul unui referendum în această chestiune.”

Valentina Ursu: Sondajele spun că 70 la sută dintre cetăţeni ar îmbrăţişa integrarea europeană a Republicii Moldova.

Leon Volovici: „Asta cu siguranţă. Dar unirea cu România?”

Valentina Ursu: E procentul mic.

Leon Volovici: „Deci, oamenii preferă o Moldovă independentă în cadrul Uniunii Europene.”

Valentina Ursu: De fapt, autorităţile de la Chişinău şi cele de la Bucureşti au spus că destinul celor două state româneşti e ca să se întâlnescă în marea familie europeană.

Leon Volovici: „Da, se pare că aceasta este, pentru următorii ani, perspectiva cea mai plauzibilă.”

Valentina Ursu: Dar a merge pe calea integrării europene înseamnă a nu avea relaţii bune cu Federaţia Rusă?

Leon Volovici: „Cred că ruşii nu sunt încântaţi de o asemenea orientare, pentru că Republica Moldova e chiar în coasta lor. Cred că nici ucrainienii, nu ştiu cum văd ei asta, deşi şi acolo unii vor intrarea în Uniunea Europeană. Dar dacă asta va fi voinţa majorităţii şi vor fi acceptaţi, cred că ruşii vor trebui să se consoleze că asta e situaţia.”

Valentina Ursu: Dar de ce atât de antagoniste rămân a fi relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova?

Leon Volovici: „Cred că apasă şi istoria şi traumele trecutului. Pentru că e vorba de Basarabia, care a fost mult timp parte din România şi a ajuns forţat în imperiul ţarist şi apoi în Rusia Sovietică. A urmat şi un proces masiv de rusificare a populaţiei, de deznaţionalizare. Asta nu lasă amintiri plăcute nici la generaţiile care urmează. Aşa că e de aşteptat o anumită tensiune. Dar nici o stare de ostilitate permanentă faţă de Rusia nu e atitudine prea înţeleaptă. Depinde de orientarea actuală a Rusiei, uneori e mai agresivă, nu militar, dar de pe poziţii de forţă. Şi, sigur, rămâne această rană deschisă, care se cheamă Transnistria.”

Valentina Ursu: De ce avem nevoie de a cunoaşte istoria?

Leon Volovici: „Au existat, cum ştim, multe iluzii şi teorii despre importanţa cunoaşterii trecutului, a învăţării istoriei ca o cale de a nu repeta greşelile din trecut, ca o sursă a miturilor naţionale care rescriu şi înfrumuseţează eroic trecutul unei comunităţi. Adevărul e că nu prea învăţăm din experienţa trecutului şi repetăm multe din greşelile precursorilor. Dar cunoaşterea e extrem de necesară şi aş spune că e în firea omului de a rememora trecutul, de a-şi asuma şi trecutul lui şi trecutul colectivităţii din care face parte.”

Valentina Ursu: Cum v-a marcat trecutul comunist?

Leon Volovici: „Primele amintiri sunt din timpul războiului. Eu nu pot să zic că am cunoscut ce a fost înainte. Când m-am dus la şcoală era chiar o perioadă grea, de instalare a regimului comunist, chiar a fazei staliniste. Educaţia din şcoală era de-acum educaţia de tip sovietic”.

Valentina Ursu: De ce ziceţi „perioadă grea”?

Leon Volovicin și Valentina Ursu
Leon Volovici: „Pentru că, în planul educaţiei, era nu o perioada de formare ci de deformare a copilului, chiar din primele clase. Şi părinţii participă, fără voia lor, la această deformare, pentru că îţi spun: să nu repeţi la şcoală ceea ce auzi acasă. La şcoală să spui cum spune tovarăşa învăţătoare. Această dedublare, deprinderea de a ascunde ce gândeşti, să-ţi fie frică, pentru că cineva te poate „turna”, iar consecinţele sunt suportate de părinţi. Teama şi dedublarea devin a doua natură. Inclusiv atunci când înveţi istoria României, rolul partidului comunist ş.a.m.d.
Sunt întrebat de tinerii din România dacă n-au fost şi lucruri bune în această perioadă. Încerc să le explic tinerilor că acest regim comunist a creat un mare dinamism social. Copii din familii foarte sărace ajung la şcoală, pot studia, pot ajunge la liceu, pot ajunge la facultate. Eu vin dintr-o familie săracă. Dacă nu era acest regim, poate ajungeam la liceu, dar în nici un caz la facultate, ca să nu mai zic că, fiind vorba de o familie de evrei, erau şi alte probleme. Dar care era preţul dinamismului social? Preţul era tocmai această deformare a tinerilor, rezultat al unei ideologii care stimula conformismul, frica de autorităţi, minciuna, dedublarea. E un preţ prea mare pentru această, să zicem, integrare socială, care de fapt te marchează şi te poate desfigura pe toată viaţa, chiar dacă nu faci parte dintre victimele de gradul unu, adică cei care au părinţii la închisoare, de pildă. Chiar şi majoritatea populaţiei, care nu a fost afectată direct de represiune, avea de înfruntat recrutarea aberantă de informatori, care făcea din fiecare cetăţean un suspect sau un posibil turnător.
După 1990, în condiţii de libertate, restabilirea adevărului istoric şi revizuirea miturilor despre trecut au devenit posibile şi chiar au apărut multe lucrări valoroase. Dar mistificarea funcţionează în continuare, doar că ea s-a „privatizat”. Unii istorici, formaţi în perioada ceauşistă, practică aceeaşi „cosmetizare” naţionalistă în tratatarea unor capitole din istoria contemporană.”

Valentina Ursu: Dar poate exista o istorie cu două adevăruri?

Leon Volovici: „Cu două adevăruri nu cred. Cu două memorii – da. Să vă dau un exemplu. Turiştii evrei americani, când ajung la Kiev, sunt şocaţi de monumentul, cred că e ecvestru, al lui Bogdan Hmelniţki, eroul naţional al Ucrainei. Iar orice evreu ştie că Hmelniţki este autorul celor mai mari masacre de evrei, făcute până la Hitler. Pentru memoria ucraineană el este cel care a încercat să elibereze Ucraina şi el este eroul naţional ucrainean. E un adevăr. Pentru evrei este cel care a adus toată urgia şi a lichidat comunităţi întregi, toate acele târguri, orăşele cu evrei. Şi asta e adevărat. Ai două adevăruri, care se ciocnesc. Şi atunci, sigur, că evreul american, când ajunge acolo, spune: cum e posibil să ridicaţi o statuie unui criminal? I se răspunde, uneori, propagandistic, că nu e adevărat. Sau spui: asta aşa a fost atunci, dar pentru noi el este cel care a condus lupta de eliberare naţională, împotriva polonilor, împotriva ruşilor, el este un simbol. Sunt două memorii colective, care îşi au justificarea lor. Nu sunt bazate pe minciuni, dar e normal ca măcar istoricii să ţină seama de ambele memorii. Adevărul e şi într-o parte şi în cealaltă.”

Valentina Ursu: Şi relative ambele?

Leon Volovici: „Dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că ucrainenii au dreptul de a face din Hmelniţki erou naţional. Aşa cum evreii au dreptul să vadă în Hmelniţki unul dintre cei care a comis cele mai mari pogromuri până în perioada modernă. Asta e istoria, care nu e nici prea simplă, nici prea veselă.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG