Linkuri accesibilitate

Leon Volovici: „cunoaşterea e extrem de necesară şi aş spune că e în firea omului de a rememora trecutul, de a-şi asuma şi trecutul lui şi trecutul colectivităţii din care face parte.”








Valentina Ursu/Europa Liberă: Cum se vede de aici, de la Ierusalim, Republica Moldova?

Leon Volovici: „Cum se vede Republica Moldova dinspre lumea evreiască?” – Pentru cel care se ocupă de istoria contemporană şi de istoria comunităţii evreilor, Basarabia e o realitate geografică, dar şi o amintire traumatică provocată de tot ce s-a întâmplat în perioada Antonescu, de amintirea masacrelor în masă şi deportarea în Transnistria. Dacă vă referiţi acum la „conflictul din Transnistria”, în mintea mea apare de îndată Transnistria din 41-42, deşi nu e acelaşi teritoriu, decât în mică măsură.

Nu aş spune, că există un interes deosebit aici, în Israel, pentru ceea ce se întâmplă în Republica Moldova, decât la nivelul intelectualilor originari din România şi, fireşte, al celor emigraţi în Israel din Republica Moldova. Mai este un aspect important: în ultimii ani un număr foarte mare de moldoveni au venit la lucru în Israel. Fie că e vorba de femei care îngrijesc copii sau bătrâni bolnavi sau infirmi, fie de cei care au venit ca muncitori in construcţii. Deci, contacte umane există şi asta e foarte bine.”
Leon Volovici răspunzînd întrebărilor Valentinei Ursu la Ierusalim


Europa Liberă: Da cum se integrează ei aici?

Leon Volovici: „Cred că se integrează bine, uneori prea bine, în sensul că unii n-ar dori să se întoarcă. In Israel, ei au o reputaţie bună. Buni meseriaşi, nu există acele stereotipuri negative despre „români” de felul celor care circulă frecvent în presa italiană, de pildă.”

Europa Liberă: De infracţiuni?

Leon Volovici: „Sunt oameni care-şi văd de munca lor şi dacă sunt plătiţi aşa după cum e contractul, ei se întorc mulţumiţi. Unii chiar prind limba ebraică aici şi se descurcă foarte bine. E un contact uman foarte bun şi în sensul că dă oamenilor din Moldova o imagine mai realistă despre Israel. Şi în bine, şi în rău. În primul rând, nu e numai imaginea „mitologică” despre Ţara Sfântă şi locurile sfinte ale creştinismului. Nu e numai asta. Ci e o ţară cu oameni care trăiesc acum, e o societate nouă, modernă, iar cei veniţi să muncească aici descoperă că israelienii sunt, ca peste tot, de tot felul – şi oameni buni, şi oameni răi, şi oameni cinstiţi, şi oameni necinstiţi. Trebuie să vezi ce e bun în această societate, cum funcţionează ea. Stând de vorbă cu cei veniţi din Republica Moldova îmi dau seama că ei percep foarte bine realitatea israeliană.”

Europa Liberă: Să revenim un pic la religie şi un citat din Liviu Ciulei, care spunea: „Ierusalimul este oraşul în care arhitectura creşte din peisaj şi nu insultă cu nimic peisajul. Unde religiile şi culturile lumii se întâlnesc cu tot atâta naturaleţe.” Cum se împacă religiile aici? Sau de ce nu se împacă?

Panoramă a vechiului Ierusalim, văzut de pe Muntele Scopus (Foto: V. Eskenasy)
Leon Volovici: „Dacă vă uitaţi de pe muntele Scopus, unde-i Universitatea Ebraică, de acolo se vede bine oraşul vechi şi zidurile oraşului vechi. Şocantă este constatarea cât de mic este şi gândul că pe acest spaţiu sunt concentrate istoriile şi mitologiile a trei religii: iudaismul, creştinismul, religia musulmană. Fiecare cu istoria ei, cu tensiunile, conflictele lor, ca şi cu războaiele purtate în numele religiei. Dar nu cred că asta ar împiedica „împăcarea” de care mă întrebaţi. De altfel, cred că conflictul israelian-palestinian nu are, în primul rând, o cauză religioasă. E un conflict politic, teritorial. Sigur că între popoare cu religii diferite, dar nu religia...”

Europa Liberă: Nu religia ar fi mărul discordiei.

Leon Volovici: „Mult timp, părţile aflate în conflict nu apelau la religie ca să-şi justifice lupta sau distrugerea celuilalt. Acum însă, în ultimii 20 de ani, să spunem, conflictul a căpătat şi o dimensiune mai pronunţat religioasă. Există partide islamice, fundamentalişti islamici, fundamentalişti evrei. Dar problema esenţială este politică şi teritorială. N-aş spune că e un război religios.”

Europa Liberă: Dar pacea va întârzia?

Leon Volovici: „Pacea va întârzia mult. Mi-am amintit de anii ʼ50 în România, când se vorbea de ameninţarea imperialismului anglo-american, care pregăteşte un nou război. Un bătrân evreu, speriat, se duce la rabin şi-l întreabă dacă va fi război. Rabinul trebuie să ştie. Şi rabinul a meditat, a meditat si a spus: nu va fi război, dar va fi o luptă pentru pace de n-o să se vadă om cu om.
Leon Volovici


Da, suntem în perioada luptei pentru pace. Nu sunt optimist în momentul de faţă. Suntem într-un mare impas şi din cauza întregului context din Orientul Mijlociu şi din cauza situaţiei din Autonomia Palestiniană, care a pierdut controlul asupra Fâşiei Gaza, care a intrat pe mîinile fundamentaliştilor pro-iranieni, şi din cauza unui guvern israelian care nu găseşte o soluţie constructivă de a ieşi din impas. Nu cred că guvernul actual e capabil – şi interesat - să ajungă la o soluţie. Dar, cine ştie? Pot fi şi surprize.”

Europa Liberă: Apropo, atunci când vă întrebam cum se vede Republica Moldova de aici, de la Ierusalim, vroiam un răspuns de la Dumneavoastră şi încotro ar merge Moldova – spre Est? Sau spre Vest?

Leon Volovici: „Am impresia că în ultimii ani balanţa înclină mai curând spre intrarea în Uniunea Europeană. Nu ştiu însă care ar fi rezultatul unui referendum în această chestiune.”

Europa Liberă: Sondajele spun că 70 la sută dintre cetăţeni ar îmbrăţişa integrarea europeană a Republicii Moldova.

Leon Volovici: „Asta cu siguranţă. Dar unirea cu România?”

Europa Liberă: E procentul mic.

Leon Volovici: „Deci, oamenii preferă o Moldovă independentă în cadrul Uniunii Europene.”

Europa Liberă: De fapt, autorităţile de la Chişinău şi cele de la Bucureşti au spus că destinele celor două state româneşti e ca să se întâlnescă în marea familie europeană.

Leon Volovici: „Da, se pare că aceasta este, pentru următorii ani, perspectiva cea mai plauzibilă.”

Europa Liberă: Dar a merge pe calea integrării europene înseamnă a nu avea relaţii bune cu Federaţia Rusă?

La masa de discuții cu Valentina Ursu
Leon Volovici: „Cred că ruşii nu sunt încântaţi de o asemenea orientare, pentru că Republica Moldova e chiar în coasta lor. Cred că nici ucrainienii, nu ştiu cum văd ei asta, deşi şi acolo unii vor intrarea în Uniunea Europeană. Dar dacă asta va fi voinţa majorităţii şi vor fi acceptaţi, cred că ruşii vor trebui să se consoleze că asta e situaţia.”

Europa Liberă: Dar de ce atât de antagoniste rămân a fi relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova?

Leon Volovici: „Cred că apasă şi istoria şi traumele trecutului. Pentru că e vorba de Basarabia, care a fost mult timp parte din România şi a ajuns forţat în imperiul ţarist şi apoi în Rusia Sovietică. A urmat şi un proces masiv de rusificare a populaţiei, de deznaţionalizare. Asta nu lasă amintiri plăcute nici la generaţiile care urmează. Aşa că e de aşteptat o anumită tensiune. Dar nici o stare de ostilitate permanentă faţă de Rusia nu e atitudine prea înţeleaptă. Depinde de orientarea actuală a Rusiei, uneori e mai agresivă, nu militar, dar de pe poziţii de forţă. Şi, sigur, rămâne această rană deschisă, care se cheamă Transnistria.”

Europa Liberă: De ce avem nevoie de a cunoaşte istoria?

Leon Volovici: „Au existat, cum ştim, multe iluzii şi teorii despre importanţa cunoaşterii trecutului, a învăţării istoriei ca o cale de a nu repeta greşelile din trecut, ca o sursă a miturilor naţionale care rescriu şi înfrumuseţează eroic trecutul unei comunităţi. Adevărul e că nu prea învăţăm din experienţa trecutului şi repetăm multe din greşelile precursorilor. Dar cunoaşterea e extrem de necesară şi aş spune că e în firea omului de a rememora trecutul, de a-şi asuma şi trecutul lui şi trecutul colectivităţii din care face parte.”

Europa Liberă: Cum v-a marcat trecutul comunist?

Leon Volovici: „Primele amintiri sunt din timpul războiului. Eu nu pot să zic că am cunoscut ce a fost înainte. Când m-am dus la şcoală era chiar o perioadă grea, de instalare a regimului comunist, chiar a fazei staliniste. Educaţia din şcoală era de-acum educaţia de tip sovietic”.


Europa Liberă: De ce ziceţi „perioadă grea”?

Leon Volovici: „Pentru că, în planul educaţiei, era nu o perioada de formare ci de deformare a copilului, chiar din primele clase. Şi părinţii participă, fără voia lor, la această deformare, pentru că îţi spun: să nu repeţi la şcoală ceea ce auzi acasă. La şcoală să spui cum spune tovarăşa învăţătoare. Această dedublare, deprinderea de a ascunde ce gândeşti, să-ţi fie frică, pentru că cineva te poate „turna”, iar consecinţele sunt suportate de părinţi. Teama şi dedublarea devin a doua natură. Inclusiv atunci când înveţi istoria României, rolul partidului comunist ş.a.m.d.

Sunt întrebat de tinerii din România dacă n-au fost şi lucruri bune în această perioadă. Încerc să le explic tinerilor că acest regim comunist a creat un mare dinamism social. Copii din familii foarte sărace ajung la şcoală, pot studia, pot ajunge la liceu, pot ajunge la facultate. Eu vin dintr-o familie săracă. Dacă nu era acest regim, poate ajungeam la liceu, dar în nici un caz la facultate, ca să nu mai zic că, fiind vorba de o familie de evrei, erau şi alte probleme. Dar care era preţul dinamismului social? Preţul era tocmai această deformare a tinerilor, rezultat al unei ideologii care stimula conformismul, frica de autorităţi, minciuna, dedublarea. E un preţ prea mare pentru această, să zicem, integrare socială, care de fapt te marchează şi te poate desfigura pe toată viaţa, chiar dacă nu faci parte dintre victimele de gradul unu, adică cei care au părinţii la închisoare, de pildă. Chiar şi majoritatea populaţiei, care nu a fost afectată direct de represiune, avea de înfruntat recrutarea aberantă de informatori, care făcea din fiecare cetăţean un suspect sau un posibil turnător.

După 1990, în condiţii de libertate, restabilirea adevărului istoric şi revizuirea miturilor despre trecut au devenit posibile şi chiar au apărut multe lucrări valoroase. Dar mistificarea funcţionează în continuare, doar că ea s-a „privatizat”. Unii istorici, formaţi în perioada ceauşistă, practică aceeaşi „cosmetizare” naţionalistă în tratatarea unor capitole din istoria contemporană.”

Europa Liberă: Dar poate exista o istorie cu două adevăruri?

Leon Volovici: „Cu două adevăruri nu cred. Cu două memorii – da. Să vă dau un exemplu. Turiştii evrei americani, când ajung la Kiev, sunt şocaţi de monumentul, cred că e ecvestru, al lui Bogdan Hmelniţki, eroul naţional al Ucrainei. Iar orice evreu ştie că Hmelniţki este autorul celor mai mari masacre de evrei, făcute până la Hitler. Pentru memoria ucraineană el este cel care a încercat să elibereze Ucraina şi el este eroul naţional ucrainean. E un adevăr. Pentru evrei este cel care a adus toată urgia şi a lichidat comunităţi întregi, toate acele târguri, orăşele cu evrei. Şi asta e adevărat. Ai două adevăruri, care se ciocnesc. Şi atunci, sigur, că evreul american, când ajunge acolo, spune: cum e posibil să ridicaţi o statuie unui criminal? I se răspunde, uneori, propagandistic, că nu e adevărat. Sau spui: asta aşa a fost atunci, dar pentru noi el este cel care a condus lupta de eliberare naţională, împotriva polonilor, împotriva ruşilor, el este un simbol. Sunt două memorii colective, care îşi au justificarea lor. Nu sunt bazate pe minciuni, dar e normal ca măcar istoricii să ţină seama de ambele memorii. Adevărul e şi într-o parte şi în cealaltă.”

Europa Liberă: Şi relative ambele?

Leon Volovici: „Dacă mă întrebaţi pe mine, eu cred că ucrainenii au dreptul de a face din Hmelniţki erou naţional. Aşa cum evreii au dreptul să vadă în Hmelniţki unul dintre cei care a comis cele mai mari pogromuri până în perioada modernă. Asta e istoria, care nu e nici prea simplă, nici prea veselă.”
XS
SM
MD
LG