Linkuri accesibilitate

28 iunie declarată prin decret prezidențial „Zi a ocupației sovietice și a comemorării victimelor regimului totalitar comunist”


Preşedintele interimar Mihai Ghimpu a semnat joi un decret prin care a declarat ziua de 28 iunie 1940 – zi a ocupaţiei sovietice şi a comemorării victimelor regimului totalitar comunist. În decret, Mihai Ghimpu numeşte Rusia succesoare de drept a URSS şi îi cere să-şi retragă trupele din stânga Nistrului. Decretul preşedintelui interimar a fost criticat de colegii săi din alianţa de guvernare. Opoziţia comunistă l-a acuzat pe Mihai Ghimpu că ar urmări scoaterea Partidului Comuniştilor în afara legii înainte de alegerile anticipate. La Moscova, şeful comitetului pentru afaceri externe al Dumei de Stat, Konstantin Kosaciov a spus că Rusia ar trebui să reacţioneze oficial la afirmaţia că trupele ruse din Transnistria sunt trupe de ocupaţie.

Intr-o declarație de presă, dată joi, Partidul Umanist a condamnat decizia președintelui Mihai Ghimpu, afirmînd că instituirea unei Zile a ocupației sovietice ar constitui „o tentativă absolut inacceptabilă de revizuiere a istoriei în spirit anti-rus”.
XS
SM
MD
LG