Linkuri accesibilitate

Reacții la demiterea generalului McChrystal de la conducerea forțelor americane din Afganistan


Şeful statului major comun al forţelor americane a spus că sprijină decizia preşedintelui Barack Obama de a înlocui comandantul trupelor angajate în războiul antiterorist din Afganistan. Admiralul Mike Mullen a mai spus că aşteaptă timpuri grele în război, dar crede că strategia preşedintelui Obama are sorţi de izbândă. Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen a spus că strategia forţelor internaţionale conduse de Statele Unite în Afganistan „nu va da greş” în ciuda demisiei generalului Stanley McChrystal de la comanda războiului. McChrystal a fost înlocuit cu fostul comandant american al teatrului de război din Irak, David Petraeus, după ce a făcut declaraţii dispreţuitoare în presă la adresa unor înalte oficialități americane.
XS
SM
MD
LG