Linkuri accesibilitate

Patronul postului OTV în arest preventiv


Dan Diaconescu este acuzat de șantaj








O petitie care circula pe internet si cere inchiderea OTV a strins peste doua sute de semnaturi, dupa ce procurorii anticoruptie l-au arestat preventiv pe fondatorul acestui canal tv, Dan Diaconescu. Oglinda TV, cu sediul la Bucuresti, botezat astfel dupa numele unui cotidian tabloid disparut in urma cu aproape zece ani, a mai fost închisa temporar la cererea Consiliului National al Audiovizulaului din cauza practicilor neprofesioniste. Patronul OTV este cercetat penal de Directia Nationala Anticoruptie impreuna cu prezentatorului unei emisiuni despre clarvazatori, Doru Pirv, ambii fiind acuzati ca l-ar fi santajat pe Florin Mot, primarul unei comunei Zarand, situata in vestul Romaniei, in judetul Arad. Potrivit anchetatorilor cei doi oameni de televiziune i-ar fi cerut primarului 200 de mii de euro pentru a nu transmite la OTV un film despre averea obtinuta in mod ilicit.

OTV este o televiziune originala, care-si desfasoara programele in jurul emisiunii inventatorului sau Dan Diaconescu, banuit de mai multa vreme ca si-a strins o avere uriasa facind jocuri periculoase politice si economice in direct. Conceptul OTV se bazeaza mai ales pe capacitatea lui Dan Diaconescu de a atrage politicieni, pe care-i lasa sa-si faca propaganda pentru un anumit tarif, dar si pe flerul sau de a alege oameni interesanti, adesea necunoscuti pe care-i aducea la emisiuni. Audienta acestui post de televiziune a explodat in urma cu trei ani dupa disparitia unei tinere pe nume Elodia. Discutiile intermindabile despre disparitia ei, la care luau parte personaje de toate felurile, de la sotul ei politist, pina la clarvazatori, vrajitori si alti specialisti in parastiinte incepeau seara la ora noua si durau pina dimineata la ora trei.

OTV a fost de partea lui Traian Basescu in campania pentru alegerile prezidentiale din Romania, dar in ultima vreme a inceput o serie de atacuri violente impotriva puterii, inclusiv cu instigari la revolta, mai mult sau mai putin evidente.

Decizia arestarii pentru 29 de zile a patronului si ziaristului roman Dan Diaconescu pentru santaj va fi luata de judecatori in aceasta seara, iar procurorii au se pare o serie de inregistrari audio si ambientale care ar putea dovedi genul jurnalistic practicat la OTV. Acest gen a mai fost folosit si de alti ziaristi, dar niciodata nu au fost acuzati in justitie pentru metodele utilizate.
XS
SM
MD
LG