Linkuri accesibilitate

Executorii judecătorești urmează să fie plătiți de debitori


Alexandru Tănase

Alexandru Tănase

Scepticii cred că legea va da randament doar atîta timp cît datoriile de recuperat vor fi importante în expresie bănească.








Executorii judecătoreşti, potrivit noii legi adoptată de legislativ săptămîna trecută, nu vor mai fi plătiţi de stat. Aceştia vor lucra ca notarii, vor avea propriile firme, cu angajaţi remuneraţi, şi vor trebui să plătească impozite şi contribuţii sociale. Autorităţile susţin că sistemul de executori judecătoreşti privaţi va fi mai eficient şi în plus va permite statului să economisească.

Ministrul Justiţiei Alexandru Tănase consideră că vechiul sistem nu funcţiona în mare parte din cauză că executorii nu erau motivaţi să-şi facă meseria, pentru că aveau salarii mici. Ca urmare, aproape jumătate din cazurile pierdute la CEDO de statul moldovenesc aveau ca temei neexecutarea deciziilor judecătoreşti, susţine ministrul. Pe de-asupra, banii pe care-i aloca statul justiţiei vechiul sistem îi foloseşte, la părerea ministrului, fără chibzuinţă.

Alexandru Tănase: “Noi avem un buget pentru justiţie de 100 de milioane. Noi avem mii de oameni angajaţi în acest sistem. Alte zeci de mii de oameni merg în instanţa de judecată, cheltuie de trei ori mai mult decît dă statul pentru a obţine o hotărîre judecătorească după care din cauza unui mecanism care nu dă finalitate acestei hotărîri o parte din aceşti bani se duc în vînt.”

Autorităţile spun că noua lege pe de o parte va scuti statul de obligaţia de a-i plăti pe executorii judecătoreşti, aceştia urmînd să fie plătiţi de debitori. Pe de altă parte îi va responsabiliza şi motiva material pe cei care trebuie să pună în aplicare hotărîrile judecătoreşti.

Autorii legii spun că s-au bazat pe ideea că sistemele private prin definiţie ar trebui să funcţioneze mai eficient deoarece se bazează pe interes personal. L-am întrebat pe unul dintre autori dacă în acest caz interesul personal al executorilor nu va prevala asupra intereselor celorlalte părţi. Executorul Roman Talmaci spune că acest lucru ar fi imposibil.

Roman Talmaci: “Este controlul judecătoresc, prima la mînă. Mai mult decît atît, orice prejudiciu cauzat de către executor va fi recuperat din contul său personal, ceea ce-l va impune pe executorul judecătoresc să fie corect şi să întreprindă toate acţiunile în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare.”

Unii experţi jurişti nu sînt totuşi atît de siguri că reforma va fi fără cusur, deşi o consideră necesară. Corneliu Gurin de la ADEPT este de părerea că interesul personal al executorului, adică cîştigul care-l va motiva, va da randament doar atîta timp cît datoriile de recuperat vor fi importante în expresie bănească.

Corneliu Gurin: ”Sumele de milioane în principiu sînt în dosarele economice sau în dosarele civile care sînt foarte serioase. Sigur că va fi luptă pentru dosarele mari, sigur că va fi luptă pentru banii mari. Executorii de la sat unde se execută o cotă de teren sau nişte bunuri împărţite într-o familie vor avea mult mai puţin”.

Rezervele expertului mai sînt motivate şi de circumstanţele specifice în care legea urmează să fie pusă în aplicare.

Corneliu Gurin: “Ea funcţionează bine în ţările unde există un respect mult mai mare faţă de lege şi există posibilităţi mai reduse pentru a te eschiva de la executarea hotărîrilor. În majoritatea ţărilor cu regim democratic să nu execuţi o hotărîre judecătorească este o infracţiune şi este o problemă chiar de cultură juridică, morală dacă doriţi.”

Mai mulţi experţi mi-au spus că noua lege ar avea şanse maxime dacă întregul sistem judiciar s-ar debarasa de balastul trecutului nu tocmai glorios.
XS
SM
MD
LG