Linkuri accesibilitate

Dosarul Ilie Cazac - părinții își continuă greva foamei în fața ambasadei ruse


Stela Surchicean și Alexandru Vinițchi

Stela Surchicean și Alexandru Vinițchi

Stela Surchicean și Alexadru Vinițchi sunt convinşi că diplomaţii ruşi ar fi în măsură să influenţeze autorităţile de la Tiraspol








Părinţii lui Ilie Cazac, tînărul din Tighina aflat de trei luni în detenţie la Tiraspol, continuă a doua săptămînă greva foamei în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse de la Chişinău, nemulţumiţi că aceasta nu intervine pe lîngă autorităţile transnistrene în vederea eliberării fiului lor. Ilie Cazac este acuzat de serviciile secrete transnistrene de înaltă trădare şi spionaj în favoarea Moldovei şi riscă pînă la 20 de ani de închisoare, iar părinţii se plîng că nu sunt lăsaţi cel puţin să-şi vadă fiul ca să se convingă că este în viaţă.

Stela Surchicean
După zece zile de protest în faţa sediului misiunii diplomatice ruseşti la Chişinău, mama lui Ilie Cazac, Stela Surchicean, spune că se simte tot mai slăbită: “Credeam că o să ne ţinem tari, dar puterile ne lasă cu încetul. Am pierdut noţiunea timpului, nu ţinem minte nici în ce zi suntem, nici ora, doar numărăm de cite zile nu mîncăm. Ne străduim să nu prea ne mişcăm. Păstrăm puterile”.

Părinţii lui Ilie Cazac revendică eliberarea fiului lor din arestul serviciilor speciale transnistrene, considerînd arestarea lui drept răpire în toată legea odata ce nu se respectă procedurile legale prevăzute de normele constituţionale moldoveneşti. Ambasadorul rus le-a transmis însă prin intermediul presei că nu se va implica în incident şi le-a sugerat să se adreseze autorităţilor transnistrene. Părinţii tînărului continuă să se declare convinşi că diplomaţii ruşi ar fi în măsură să influenţeze autorităţile de la Tiraspol, dar pun speranţe şi în sprijinul oraganismelor internaţionale.

Alexandr Viniţchii, tatăl adoptiv a lui Ilie: “Ne simţim rău, dar mai rezistăm. Sperăm că în această săptămînă se va întîmpla ceva decisiv. Ni s-a transmis că vineri la Chişinău vine vice-cancelarul Germaniei şi alţi europeni ca să discute problema asta. Poate se va face o presiune oarecare ca să se termine o dată.”

Îl întreb pe un bărbat care tocmai le-a adus celor doi grevişti o sticlă de apă rece, de ce face asta: “Am şi eu trei copii şi n-aş vrea să li se întîmple aşa ceva. Şi dacă am să aduc o sticlă de apă şi un pachet de ţigări, n-o să sărăcesc…”

Stela Surchicean, Alexandru Vinițchi, Nicolae Carman
Aflu de la tatăl lui Ilie că spre deosebire de Nicolae Carman, aşa ni s-a prezenat bărbatul pe care tocmai l-aţi auzit, există şi oameni care le tulbură liniştea pe timp de noapte. Iată de ce se văd siliţi să apeleze la ajutorul poliţiei pentru a se apăra: “Noaptea e mai greu. Mulţi tineri ne neliniştesc. Unii ţipă, sunt agresivi. Ne străduim să nu reacţionăm.”

Părinţii tînărului arestat se plîng că nu pot obţine niciun fel de informaţii despre situaţia fiului. O speranţă abia perceptibilă le-o insuflase vestea că fiul lor a fost vizitat în detenţie de un reprezentant al OSCE:

Stela Surchicean: “Vineri ne-a sunat cineva şi ne-a spus că preşedintele misiunii moldoveneşti a OSCE, Philip Remler l-a văzut şi că este bine. Dar de ce nu mi se permite mie să-l văd? Sunt bucuroasă că este viu şi cineva l-a văzut. Dar de ce eu nu pot să-l văd?”.
XS
SM
MD
LG