Mineriada și cruciada - tentative de frînare a mersului spre democrația de tip european

Vasile Botnaru: Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit. La microfon e Vasile Botnaru, autorul şi prezentatorul emisiunii duminicale "Punct şi de la capăt".
Astăzi discutăm cu invitaţii mei despre lecţiile ce s-ar cuveni învăţate din "mineriadele româneşti", prima dintre acestea producându-se în urmă cu 20 de ani. Termenul “mineriadă” a devenit unul consacrat. Vă puteţi convinge, accesând DEX-ul de pe Internet, şi ar fi să însemne anihilarea în forţă a celor incomozi, cu sprijinul "suporterilor justiţiari", adică a minerilor din Valea Jiului, care, prin definiţie, ar fi fost „trezoreria moralităţii”, potrivit concepţiilor de epocă. În căutarea de noţiuni înrudite am ajuns, păstrând proporţiile, pe ramificaţia „legii lui Lynch”, de unde provine noţiunea de "linşare". O altă ramificaţia de Internet m-a ghidat spre mişcarea „Naşi” din Rusia, care i-a condamnat pe adversarii lui Putin, iar acum sprijină zgomotos tandemul Putin-Medvedev. Dacă există sau nu echivalente în Moldova, vă las să vă gândiţi domniile voastre.

*

Europa Liberă: Aşadar, astăzi discutăm despre învăţămintele mineriadelor din România cu invitaţii mei, doi politicieni şi experţi de prima linie, Sergiu Mocanu, fost consilier al fostului deja preşedinte Vladimir Voronin, şi Anatol Ţăranu, fost ambasador şi fost deputat. Mai întâi vă propun să ascultaţi un editorial din arhiva Europei Libere la acest subiect, semnat de Nicolae Stroiescu Stînişoară şi difuzat pe 16 iunie 1990.

*

Nicolae Stroiescu Stînişoară: Chiar şi cei mai pesimişti dintre observatorii evoluţiei postrevoluţionare din România sunt consternaţi de tragica întorsătură. Fostul preşedintel al Frontului Salvării Naţionale, a cărui platformă programatică de după revoluţie entuziasma prin statuarea introducerii pluralismului democratic în România, Ion Iliescu, devenit cu numai puţin timp în urmă preşedinte al statului, după nişte alegeri, al căror rezultate şi aşa pulverizaseră şansele de eficienţă ale opoziţiei parlamentare, a lansat cea mai clară campanie de nivelare brutală a peisajului politic abea infiripat. Motivarea printr-o pretinsă rebeliune legionară a tinerilor, născuţi la zeci de ani după lichidarea acestei mişcări politice încă de pe timpul războiului, este o justificare pe măsura mijloacelor sălbatice, folosite pentru terorizarea şi amuţirea glasului oricărei opoziţii reale. Sunt metode şi formulări, care vin din epoca stalinismului primordial, depăşindu-l numai îndărăt în măsura, în care sunt presărate cu reactualizări din istoria bolşevismului – echipe de muncitori controbăind după duşmanii poporului şi dedându-se, fără inhibiţii, dublei beţii a adulării şefului revoluţionar şi a călcării în picioare a celor care ar fi putut profana icoana lui preaslăvită. Ai sentimentul că domnul Iliescu şi tovarăşii lui procedează ca şi cum nu numai în ultimele şase luni, ci chiar în ultimii 50 de ani nu s-ar fi întâmplat nimic. Echipele de mineri, sau aşa-zişi mineri, se încolonează la ordinul preşedintelui pentru un marş într-un spaţiu, pe care trebuie să-l videze de tot ceea ce nu corespunde arhaicei viziuni populist-leniniste. Dealtfel, această senzaţie de vid istoric îşi are justificări mai vechi şi mai profunde. Aici se răzbună pe bieţii români încă o dată faptul că la noi, spre deosebire de alte ţări din Răsăritul Europei, stalinismul originar nu a fost niciodată discutat sincer şi temeinic, darămite repudiat până la capăt. Nu numai că nu a existat în România o deplină recunoaştere publică şi consecventă a răspunderii conducerii noastre de pe timpul lui Stalin, dar, în mod practic, făptuitorii şi mentalităţile staliniste şi-au păstrat o anumită preponderenţă în stilul de conducere a statului şi de tratare a populaţiei. Şi să nu uităm că la acest stil au participat de-a lungul timpului şi sub diferite forme şi conducătorii de astăzi ai ţării. Opoziţia târzie, parţială şi ambiguă a unora dintre ei faţă de domnia lui Ceauşescu nu s-a manifestat în mod deschis. Şi în felul acesta s-ar putea explica, în oarecare măsură, cum a putut sări preşedintele Iliescu de la proiectarea modelului suedez la practicarea imediată a unui scenariu de rezonanţe sau disonanţe mai degrabă bolşevice. Atât încremenirea ideologică a ceauşismului, pe de o parte, cât şi sărăcia şi ambiguităţile concepţiilor celor care au devenit cu greu un fel de disidenţi anticeauşişti, rămaşi, însă, în sânul comunităţii de interese şi mentalitate comunistă, acest dublu aspect a ţinut suficient de mult timp istoria înloc ca ea să fie acum ignorată, iar mulţi români să aibă impresia că au fost ancoraţi de domnul Iliescu într-un trecut nu numai atroce, ci şi neverosimil. Nu e vorba, deci, de neverosimilul irealului, ci de acela al unei realităţi, care rămâne totuşi absurdă oricât de îndelungat ţi-ar fi dat să o trăieşti pentru că aşa vrea partidul sau avatarurile lui. Cine l-a auzit pe preşedintele Ligii studenţilor Marian Munteanu vorbind despre absurditatea care-l înconjoară, ce a îmbrăcat chipul, celor care au încercat să-l ucidă, absurditate extinsă la nivelul de a se bucura de acceptări entuziaste, îşi dă seama de neantul, în marginea căruia a fost adusă ţara noastră. Şi orice om de conştiinţă şi de onoare nu poate decât să încerce să facă tot ce îi stă în putinţă, şi chiar în neputinţă, să salveze fără întârziere România din impasul mortal pentru democraţie şi omenie. Marian Munteanu, cel cu picioarele zdrobite şi cu capul bătut de ciomegele noii democraţii populare, invocate de domnul Iliescu, nu şi-a pierdut nici îndreptăţirea şi nici puterea de convingere a îndemnului său la non-violenţă. Dar, de ce are nevoie el şi noi toţi la non-violenţa, către care trebuie să meargă societatea românească, este solidaritatea imediată a tuturor democraţilor autentici din România. În faţa gravei ameninţări nu mai poate exista zid despărţitor între cei care vor o Românie liberă şi democratică, indiferent unde se află ei – în partidele de opoziţie, în partidele care s-au considerat aliate cu Frontul, în Frontul Salvării Naţionale însuşi, în opoziţia extraparlamentară, ca şi în rândurile acelor membri ai forţelor armate, care au optat pentru o democratizare autentică a armatei române, ca şi cei care nu ar vrea să facă politică, dar nici nu vor ca politica altora să devină instrument de oprimare – toţi aceştea îşi pot aduce contribuţia la ieşirea din coşmarul, care parcă încearcă să scoată din nou România din Europa libertăţilor şi a civilizaţiei umaniste.

*

Vasile Botnaru: Şi acum revenim în studioul de la Chişinău al Europei Libere, unde se află oaspeţii mei, Sergiu Mocanu şi Anatol Ţăranu. Mai întâi vreau să vă întreb, ce a fost, de fapt, în România acum 20 de ani? Când Ion Iliescu, preşedintele bine intenţionat, a vrut să scape România de „nişte golani”, care stăteau în calea progresului, aşa cum îl vedea Iliescu şi partidul pe care îl reprezenta. Domnul Ţăranu.

Anatol Ţăranu: „Evenimentele din 1990, din iunie 1990 de la Bucureşti, de fapt, vorbeau despre încercarea României de a se debarasa de trecutul său ceauşist, socialist, sovietic, ş.a.m.d. Dar, debarasarea aceasta se făcea prin oamenii, care veneau din vechiul sistem. Tinerii care s-au adunat în Piaţa Universităţii, de fapt, nu prea înţelegeau cum trebuie să facă această nouă Românie, dar ei ştiau foarte bine, că aceasta trebuie să fie o Românie nouă. Iar forţele, care s-au opus Pieţii Universităţii, şi ele vroiau o Românie nouă, dar o Românie pe care puteau s-o controleze. O Românie, care nu trebuia să se debaraseze într-un mod radical de trecutul socialist. Şi iată, conflictul acesta între două tendinţe de dezvoltare pentru România a şi luat forma acelei mineriade, care, de fapt a înnăbuşit direcţia radicală a transformărilor în România şi a împins procesul pe un făgaş mai lent, pe un făgaş de reforme conservatiste.”

Vasile Botnaru: Mai era un actor. Cel puţin aflăm mai târziu de la Petre Roman care spune despre servicii secrete, ofiţeri deghizaţi chiar în mineri, care au asmuţat minerii împotriva „golanilor”.

Anatol Ţăranu: „Păi, de obicei, în asemenea evenimente, serviciile secrete întotdeauna au de spus un cuvânt greu. Desigur, că mineriada nu a apărut din pod, ea nu era un rezultat al unei spontanietăţi. Din acest punct de vedere, ea a fost minuţios pregătită. Iliescu avea nevoie de acest detaşament pentru a înnăbuşi direcţia radicală de transformări în România şi el a făcut acest lucru, inclusiv cu ajutorul serviciilor secrete. Nu este exclus că serviciile secrete româneşti, sub controlul lui Iliescu, au fost ajustate, au fost susţinute, inclusiv şi de alte servicii secrete, care doreau ca în România transformările să nu ia o formă radicală.”

Vasile Botnaru: Domnul Mocanu, părerea Dumneavoastră?

Sergiu Mocanu: „Este cu minte să ne amintim de evenimentele de acum 20 de ani, pentru că democraţiile în fază incipientă foarte des sunt supuse unor asemenea pericole. Atunci, când oamenii îşi doresc libertatea, îşi doresc democraţia, trăiesc la modul ideal o stare de spirit, imediat, a doua zi, după o bucurie generală, se vede că democraţia nu este nici frumoasă, nici estetică, şi nici etică. Democraţia doar asigură posibilitatea ca toate hibele care s-au adunat într-un organism social, să iasă la suprafaţă şi trebuiesc gestionate în situaţia asta. Faptul că în România acum 20 de ani s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat cu minerii şi noi ştim că s-a tras la indigo această revoltă a minerilor încă de câteva ori pe parcursul istoriei recente a României, a făcut ca mai târziu, sau acuma democraţia în România să arate altfel. Pentru noi, ceea ce s-a întâmplat în România acum 20 de ani, este o lecţie foarte bună măcar pentru faptul că noi am rămas la faza unei democraţii incipiente în Republica Moldova şi întotdeauna există pericolul ca anumite forţe politice să folosească mulţimi de oameni împotriva unei minorităţi care doreşte libertate şi democraţie. Cred că grija clasei politice la ora actuală nu ar fi să se bată de fiecare dată cu cărămida în piept, că suntem majoritari şi vom câştiga alegerile. Ci să recunoască că suntem o minoritate. Intelectualitatea în ţara asta este o minoritate. Cei care doresc libertate, democraţie şi Europă sunt în minoritate, dar noi avem situaţia care au avut-o toate ţările care au trecut prin ceea ce trecem noi acum, că minoritatea are dreptate. Şi o muncă zi de zi, prin care am demonstra că de data asta dreptatea aparţine minorităţii ar aduce mai repede la rezolvarea acelor deziderate, pe care ni le-am pus în faţă.”

Vasile Botnaru: Domnul Mocanu, dar minoritatea, când se transformă în majoritate, parlamentară eventual, nu are aceeaşi ispită cumva? Dumneavoastră, care aveţi experienţa Frontului popular, care aţi devenit politician de pe trambulina aceasta, nu aţi avut ispita să impuneţi punctul de vedere corect, justificat, unei minorităţi, comuniste de exemplu?

Sergiu Mocanu: „Eu am avut experienţa nu numai a Frontului popular, care în sine a fost o organizaţie, din păcate, totalitară, sau ştiu eu, confiscată de elemente totalitare în această organizaţie. Eu am avut şi experienţa lui Voronin, pe care am trăit-o de aproape şi am văzut cum acest homo sovieticus a încercat să-şi organizeze, deja în condiţii democratice, o structură totalitară. Tocmai din această cauză, sigur că există întotdeauna pericolul, pentru că în toate societăţile, chiar şi cu democraţie avansată, tentaţia strangulării există întotdeauna pentru politicieni. Or, această tentaţie a strangulării, care chiar dacă nu este plăcută sau nu este firească unui sistem democratic, ştiind că ea poate să apară oricând, că este o hibă a democraţiei şi a societăţilor, tocmai din această cauză este necesar ca repede aceste tentaţii să fie puse în limitele unor constrângeri, ca să nu se poată manifesta şi să nu poată răsturna acele cuceriri democratice, pe care le avem la ora actuală.”

Vasile Botnaru: Domnule Ţăranu, Ion Iliescu nu a plătit nota de plată. Nici Vladimir Voronin se pare că nu va plăti nota de plată pentru pretenţiile şi acuzele chiar care i se înaintează. Dimpotrivă, el continuă să insiste, de exemplu, că pe 7 aprilie a fost lovitură de stat, că forţe oculte din toată lumea conspiră împotriva Republicii Moldova şi pentru că a fost în exerciţiul funcţiunii, pentru că continuă să creadă în această teză, nu i se întâmplă nimic. Şi atunci cum poate fi judecată o eroare, de exemplu, a lui Iliescu sau a lui Voronin?

Anatol Ţăranu: „Dar în istorie deseori se întâmplă că persoanele nu sunt trase până la urmă la răspunderea, să zicem aşa, laică, sau a statului. Mai există şi altă răspundere, dar ea deja nu ţine de voinţa oamenilor. Problema constă în mare nu în faptul că o persoană concretă trebuie să fie trasă la răspundere. Trebuie să fie sancţionată politica, direcţia care este întruchipată de această personalitate. Din acest punct de vedere, mineriadele din România şi tentativele de mineriade în alte părţi, ele până la urmă sunt sancţionate. Asta este de fapt lecţia istoriei, care trebuie să fie însuşită. Progresul nu poate fi oprit. Alta e că deseori progresul nu se manifestă în mod liniar şi mai trebuie să mai aştepţi. Deja înţelepciunea politicienilor, înţelepciunea actorilor politici constă în faptul: în ce măsură ei sunt capabili să urgenteze procesul istoric şi să-i ferească pe oamenii pe care îi conduc de multe din insuficienţele, din greşelile, din chinurile prin care ei trebuie să treacă, dacă procesul acesta în timp se desfăşoafră prea îndelungat. De aici vin şi lecţiile istoriei. Până la urmă, repet încă o dată, mineriada, ea nu are şanse de izbândă, dar problema este cât de repede ea dispare. Cât de repede sunt sancţionate consecinţele acestui eveniment.”

Vasile Botnaru: Îi spuneam unui coleg ce vreau să discut în această masă rotundă şi el mi-a zis că ceea ce se întâmplă cu impunerea de o manieră anume a predării ortodoxiei este un fel de mineriadă şi la noi. Sunteţi de acord cu un asemnea calificativ, domnule Mocanu?

Sergiu Mocanu: „Este în mare măsură asemănătoare cu mineriada de altă dată din România. Însă eu nu cred că Valeriu Pasat şi Mitropolitul Vladimir încearcă să impună predarea religiei în şcoală la ora actuală. Ba mai mult decât atât – eu am mari îndoieli că Pasat chiar vrea crearea unei forţe politice la ora actuală. Mie mi se pare că miza mai degrabă este pe un scandal. Miza mai degrabă este pentru a păstra Republica Moldova într-o zonă gri, într-o zonă întunecoasă a Europei, încercând să arate democraţiilor europene acum, când ele au problemele lor destul de mari, că Republica Moldova are prea multe probleme în societate, chiar dacă este o clasă politică, care-şi doreşte integrarea europeană. Că societatea moldovenească este bântuită de foarte multe fantome ale trecutului şi că Europa n-ar fi cazul să-şi distragă atenţia de la marele probleme, pe care le are.”

Vasile Botnaru: Adică, cum ar veni, un "teritoriu de leproşi" cu care "mai bine să nu avem de furcă", da?

Sergiu Mocanu: „Da, da. Mai degrabă această chestiune. Deci, noi avem de a face cu o stratagemă, care ne duce în eroare. De fapt, adevărata miză este să demonstreze întregii Europe, că sunt prea multe probleme aici, ca ea să creadă că rapid se pot rezolva şi Republica Moldova poate deveni teritoriu european.”

Vasile Botnaru: Domnule Ţăranu, de ce moldovenii, după atâţea ani de potenţial de confruntare valorificat din plin de diferiţi lideri, muşcă această nadă? Continuă să fie carne de tun pentru scenarii, nu ştiu dacă e adevărat, scenarii de genul celor descrise de domnul Mocanu?

Anatol Ţăranu: „Eu acuşi am să fac o explicaţie, dar cineva neapărat o să spună că Ţăranu iarăşi repetă acelaşi refren. Atâta timp, cât identitatea naţională a acestui popor este sub semnul întrebării, atâta timp noi în permanenţă o să muşcăm din asemenea năzi. Asta e problema. Noi acum înloc să ne preocupăm de nişte lucruri absolut importante pentru noi, pentru viitorul copiilor noştri, nouă ni se propune un proiect, care de fapt vine din trecut şi mai mult ţine de trecut. Cum poţi în secolul 21 să încerci să formezi un partid clerical? Un partid cu tente, care mai degrabă ţine de secolul 18, nici nu de 19. Cum poţi să faci un stat, în care ortodoxia, clericalismul ar trebui să domine? Uitaţi-vă ce face sinodul! El declară că noi decidem dacă facem politică şi cum facem în această ţară. Staţi o clipă, oameni buni! Păi statul acesta este un stat laic. Constituţia consfinţeşte aceste lucruri. Cum puteţi voi să treceţi peste propriile legi interne ale bisericii? Doar şi aceasta se încalcă. Totalmente sunt de acord cu colegul Mocanu. Eu cred că există şi momentul acesta. Cineva are ambiţie politică, vrea să se realizeze pe plan politic şi este clar cine, dar dacă e numai să mergem pe mîna versiunii implicării unei forţe exterioare în acest proiect, păi atunci pur şi simplu trebuie să venim la concluzia că se face tot posibilul ca să se demonstreze că moldovenii nu sunt la nivelul cerinţelor integrării europene. Ei sunt un popor care are foarte multe restanţe, care gândeşte învechit, care ţine de multe lucruri de trecut şi nu de viitor, şi din acest punct de vedere ei absolut nu sunt eligibili pentru Uniunea Europeană. De fapt, prin acest proiect se încearcă să se lovească în politica de integrare europeană a Republicii Moldova.”

Vasile Botnaru: Dacă proiectul acesta într-adevăr are autori externi, mi se pare, că este un calcul ideal. Pentru că atunci când aici, în interior, se bat două tabere distincte, este logic ca o terţă forţă să preia iniţiativa, să încerce să câştige pariul. Este o miză fără greş, domnule Mocanu, nu? Dacă nu iese introducerea ortodoxiei, măcar se ia "smântâna politică" într-o viitoare campanie.

Sergiu Mocanu: „Eu cred că politicienii ruşi, aşa cum cred ei că cunosc foarte bine profilul moldoveanului, totuşi n-au însuşit un lucru extraordinar de important. Moldoveanul ca profil a demonstrat întotdeauna că nu este luptător cu de la sine putere. Moldoveanul totdeauna este făcut luptător de către adversarii săi. Eu cred că acest proiect va eşua, ca şi multe altele. Şi starea asta de lâncezeală şi de leşin a moldovenilor aici, până la urmă, se va transforma într-o mare clarificare pentru ei şi o mare uimire. Eu sunt perfect de acord cu colegul meu Ţăranu, atunci când spune că problema noastră este una identitară. Şi ori de câte ori noi vom încerca să ne eschivăm de la această problemă identitară, încercând să mergem pe căi pragmatice, realiste, nu ştiu de care, ori de atâtea ori vom greşi şi vom amâna procesul de clarificare şi de mergere a Republicii Moldova spre Uniunea Europeană şi spre România. Vreau să aduc aici un exemplu foarte scurt. Exemplul Belgiei, unde Flandra, sau flamanzii din Flandra atâta timp cât nu şi-au identificat limba lor ca fiind olandeza, atâta timp nu au putut să se impună în faţa valorilor care erau majoritare. Tocmai din momentul în care au recunoscut o anumită identitate a lor, au început să le meargă chiar foarte bine treburile – şi în comerţ, şi în treburile statului, şi în multe altele. Deci, eu acuma vreau să vă spun că noi avem nişte probleme identitare de rezolvat, asta fiind, dacă vreţi, oricât de banal ar părea chestia asta, denumirea limbii, apartenenţa noastră naţională şi, dacă vreţi, apartenenţa noastră de o anumită biserică. Eu cred că acest proiect, dacă va fi împins în continuare de cler, nu mă refer acuma la factorii politici, dacă va fi în continuare împins în felul ăsta de cler, deci se va ajunge până acolo, când va fi o voce de enoriaşi, care va spune: dacă popii vin în politică, ce să mai căutăm noi la biserică. Şi asta e cel mai grav. Adică, pe de o parte grav, dar pe de o parte şi cu şanse foarte multe ca să clarificăm lucrurile o dată şi pentru totdeauna.”

Anatol Ţăranu: „Apropo, Vasile, ceea ce a spus acuma colegul Mocanu mi-a sugerat o idee. Eu cred că problemele mari, cu care se confruntă Republica Moldova nu sunt de natură economică, nu sunt de natură socială, nici politică, chiar. Problemele noastre sunt de natură culturologică. Ceea ce trebuie să facă intelectualitatea în Republica Moldova este de o valoare supremă. Şi apropo, acest proiect clerical, el în primul rând este îndreptat împotriva influenţei intelectuale în Republica Moldova. Trebuie să discrediteze efortul inteletualilor pentru deşteptarea propriului popor. Atunci când acest proiect clerical spune că ortodoxia determină identitatea noastră este o greşeală fundamentală. Ortodoxia n-are, de fapt, mare legătură cu identitatea noastră. De fapt, se încearcă o deviere de la problemele cheie. Identitatea noastră naţională se încearcă să fie substituită printr-o identitate imaginară ortodoxă. E un act subversiv. Şi faptul că intelectualitatea instinctiv resimte acest lucru. Uitaţi-vă care este poziţia intelectualităţii din Republica Moldova? Ea este, practic, aproape unanimă împotriva acestui proiect.”

Vasile Botnaru: Domnule Ţăranu, dar eu când mă uit la Victor Josu, la Dumitru Ciubaşenco, pentru că pe domnul Pasat încă nu l-am auzit pledând pentru această cauză, eu totuşi sunt tentat să-i cred. Că ei sunt bine intenţionaţi, că vor într-adevăr binele acestui popor, să-i ferească de ispitele globalizării. De ce nu i-am crede?

Anatol Ţăranu: „Păi sunt oameni, care pot foarte sincer să greşească. Problema este care este masa critică a acestor oameni. Ei sunt foarte puţini. Şi mai pe urmă, totuşi, trebuie să vedem ce stă acolo la mijloc: convingerea sau nişte lucruri mult mai prozaice.”

Vasile Botnaru: Prin ceea ce aţi spus, mi-aţi sugerat următoarea întrebare: dacă m-aş apuca să caut o clasificare de alternativă, aş împărţi oamenii, pornind de la terminologia acestei mese rotunde, în „mineri” şi „golani”. Repet iarăşi, în ghilimele. În România nu m-aş apuca să spun cine a câştigat până la urmă meciul, care s-a început în urmă cu 20 de ani. În Republica Moldova, cum credeţi, cine a câştigat meciul? Sau cine câştigă scorul astăzi? „Minerii” sau „golanii”? Domnule Mocanu?

Sergiu Mocanu: „Aţi clasificat foarte bine, deci „minerii şi „golanii”. „Golanii” sunt în Republica Moldova în minoritate. „Golanii” acuma când spunem avem în vedere tineretul, intelectualitatea, dar direcţia în care mergem noi este direcţia spre un mare imperiu în sensul bun al cuvântului, al „golanilor”. Şi „minerii” pot numai pune frâne şi reţine mersul nostru spre libertate şi spre democraţie, dar nu-l pot zădărnici, odată şi pentru totdeauna. În acest sens cred că dacă suntem pe sfârşit, am un mesaj calm, şi liniştitor, şi unul optimist pentru radio ascultătorii Dumneavoastră – eu sunt sigur că lupta asta a clerului, care s-a început, este ultima bătălie pentru Europa. Bătălie, în care „golanii” în ţara asta, noi adică, vom fi învingători.”

Vasile Botnaru: Domnule Ţăranu, Dumneavoastră ce spuneţi?

Anatol Ţăranu: „Dacă e să rămânem în termenii sportivi propuşi de Dumneavoastră, trebuie să constatăm, că fluierul final încă nu a semnalat – meciul continuă. Şi eu cred că, în ultimă instanţă, ceea ce Dumneavoastră numiţi „golani” vor jubila. Fiindcă nu poţi opri mersul istoriei. Viitorul nu aparţine „minerilor”. Ei pot să aibă nişte succese tactice, nişte succese de moment, dar în ipostaza finală, ei vor pierde acest meci.”

Vasile Botnaru: Şi acum asterixul de rigoare: sper că ascultătorii noştri şi-au dat seama, că operăm cu terminologia mineriadei din România, care nu are echivalente directe în Republica Moldova, dar e lesne de înţeles.