Linkuri accesibilitate

Pragul pentru partidele politice a fost coborât la 4% şi la 2% pentru candidații independenti. Este permisă acum constituirea blocurilor electorale.


Parlamentul a redus pragul necesar de participare la referendum, precum şi pragul electoral pentru alegerile parlamentare de la 5% la 4% şi a inclus posibilitatea formării blocurilor electorale, în preajma alegerilor parlamentare anticipate, preconizate pentru luna noiembrie.

Ca să poată vota amendamentele la codul electoral, coaliţia de guvernămînt a fost nevoită să recurgă la o pauză de jumătate de oră, timp în care să-l aducă în sală, cu a jutorul unui bodyguard, pe deputatul PL, Ion Hadîrcă, care nu şi-a revenit încă după o fractură la picior. Asta pentru că coaliţia s-a pomenit în lipsă de cvorum după ce aşa numitul grup Ţurcanu, al deputaţilor neafiliaţi desprinşi din fracţiunea comuniştilor, a refuzat să voteze pentru proiectul alianţei.

Unul dintre membrii acestui grup, deputatul Victor Stepaniuc, s-a arătat indignat de coborîrea, de la 60 la sută la o treime din alegători, a pragului de participare necesar pentru validarea unui referendum cum va fi cel din toamnă: „Asta înseamnă că cca. 16 la sută din populaţia ţării decide modificarea constituţiei. Reprezentativitatea va fi foarte mică şi asta nu e bine.”

Iată însă replica preşedintelui legislativului Mihai Ghimpu: „Comisia de la Veneţia în general recomandă să nu existe prag la referendum. Noi am decis totuşi să păstrăm un prag.”

Secretarul CEC Iurie Ciocan care a asistat la şedinţa legislativului, este însă de părere că coborîrea pragului de validare a referendumului va ştirbi din reprezentativitatea acestuia: „Nereprezentative ar putea fi aceste rezultate... Dar daca asa scrie in lege, ele nu vor putea fi contestate.”

Decizia de a coborî pragul de validare a referendumurilor nu a fost agreată nici de unii dintre membrii alianţei, aşa cum am aflat de la unul din liderii PD, Dumitru Diacov care însă s-a conformat majorităţii: „Avem mulţi amatori de a petrece referendumuri şi, de aceea, se deschide o „cutie a Pandorei”. Totuşi, voi susţine decizia Alianţei.”

După ce s-a văzut cu 52 de deputaţi în sală, coaliţia a reuşit totuşi să adopte în lectură finală amendamentele sale la legislaţia electorală. Aşadar, pentru a fi considerat valabil, referendumul din toamnă va fi suficient să întrunească o treime din alegătorii înscrişi pe liste. Dacă jumătate dintre participanţi vor susţine alegerea directă, de către popor, a şefului statului, referendumul va fi urmat de alegeri anticipate, organizate concomitent cu cele prezindenţialele.

În baza noii legislaţii electorale, secţii de vot în străinătate vor putea fi deschise şi în afara misiunilor diplomatice, guvernul urmînd să decidă unde şi cîte secţii suplimentare va deschide.

Pragul de accedere in Legislativ pentru partidele politice a fost coborat de la 5 la 4 la suta şi de la 3 la 2 pentru candidatii independenti. Totodata, a fost permisa constituirea blocurilor electorale. Pentru a ajunge in Legislativ, acestea vor trebui sa obtina 7% din voturile alegatorilor daca sunt constituite din 2 partide, si 9 la suta daca sunt formate din 3 sau mai multe formatiuni.

O modificare importantă a suferit şi modul de distribuire a mandatelor în funcţie de rezultatele obţinute în scrutin, legislativul renunţînd la principiul proporţionalităţii, care, în opinia alianţei, favoriza partidele mari şi le defavoriza pe cele mici. Iată cum explică această modificare deputatul democrat, Dumitru Diacov: „Se favorizează partidele mai mici şi se crează un sentiment de echitate. De exemplu – au trecut patru partide si avem de repartizat 13 mandate. 12 se repartizează cîte trei fiecăruia şi ultimul partidului ce a avut cea mai mare zecime...”

Vom mai preciza că noua legislaţie electorală prevede si o altă modalitate de alegere a membrilor Comisiei Electorale Centrale, care exclude guvernul din rîndul instituţiilor ce-şi desemnează un candidat în această comisie. La fel, conform noilor reguli, vicepremierii si membrii din oficiu ai Guvernului vor trebui sa degreveze din functii pe durata campaniei electorale, regulă nevalabilă însă şi pentru princiapele 3 functii in stat - presedinte, premier si speaker.
XS
SM
MD
LG