Jumătate de an – atît i-a trebuit moldoveanului Vasile Goncear, originar din satul Hojineşti, să pună pe picoare o fabrică de ceramică în Italia. A intervenit însă criza globală dar mai ales rutina, care îl făcuse robul întreprinderii. Iată de ce anul trecut a revenit în satul de baştină, mînat de dorul de casă, dar şi de ambiţia de a repeta experienţa italiană în satul natal. Numai că aici s-a lovit de un zid chinezesc de probleme, cum zice olarul, dificultaţi care uneori îl descumpănesc de ajunge să se simtă ca un pescăruş prins în larg de furtună. Atunci îl bate gîndul să lase totul baltă şi să ia din nou calea pribegiei.
Abandonat la jumătate de cale de partenerii italienii pe care îi convinsese să investească într-o afacere în Moldova, dar care la un moment dat au bătut în retragere, Vasile Goncear încearcă de unul singur să-şi pună pe picioare o fabrică de ceramică la Hojineşti, Călăraşi.
Dar banii agonisiţi în Italia s-au terminat înainte ca olarul să-şi fi conturat măcar întreprinderea şi mai ales să fi obţinut de la stat permisiunile necesare pentru extragerile de lut şi nisip de care ar avea nevoie pentru producţia de ceramică. Chiar dacă este sprijinit de o bună parte de oamenii din sat, care pun speranţe în viitoarele locuri de muncă, Vasile Goncear se simte nedreptăţit de diverşi funcţionari cărora, puţin le pasă de eforturile sale de a renaşte tradiţia olaritului şi caută, spune el, să-l prindă pe picior gtreşit.
Tihon Său, şeful inspectoratului ecologic Călăraşi, îl acuză pe de sustragere ilicită de zăcăminte şi-i trimite inspecţii după inspecţii cerîndu-i să renunţe la extrageri neuatorizate de nisip pe terenurile procurate anterior de la săteni.
Tihon Său: “Sub flagul ulciorului şi gavanosului, de aici s-au vîndut mii de cuburi de nisip. Nu-i un capriciu al cuiva. Dacă îi dăm voie, el o să ajungă în viile celea. Să nu ieie zăcămintele fără voie, să nu strice solul, atîta timp cît nu are nici un documente.”
Funcţionarul îi cere olarului mai întîi să-şi legalizeze o carieră în toată legea, dacă vrea să continue să extragă lut şi nisip. Primarul localităţii, Constantin Poştaru, îi dă dreptate funcţionarului de la raion: “Legea spune că pentru a deschide o carieră, este nevoie de un teren de 4,5 ha. Pînă acum am închis ochii, dar legea este lege. Este bogăţia statului şi sunt organe care răspund pentru asta.”
Meşterul care neagă că ar extrage zăcăminte în scop de cîştig, se plînge că în loc să-i ofere sprijin, autorităţile locale îl împiedică să-şi realizeze visul din care vor avea de cîştigat toţi sătenii, dar şi bugetul local.
Vasile Goncear: “Legea îi una, dar puterile omului îs alta. Pentru un agent economic puternic este o cheltuială foarte mare legalizarea unei cariere, nu tocmai pentru mine - începător. Dacă ar fi un decret special care mi-ar permite, temporar, să iau cite o leacă de materie primă, pe urmă, cînd m-aş pune pe picioare, aş legaliza şi cariera.”
Litigiul dintre Vasile Goncear şi autorităţi a împărţit şi sătenii în tabere adverse. Unii dintre ei îi dau dreptate primarului şi funcţionarilor de la raion:
“Trebuie să fie tot legal. Doar nu este doar primarul la mijloc, ci şi alte organe”
“Dacă îi dă voie să ocupe o leacă de pămînt, pe urmă se va înşira cu totul…”
Cei mai mulţi localnici cred că olarul revenit din Italia a devenit victimă a birocraţiei locale şi se tem că Vasile Goncear ar putea renunţa.
“Lumea îi mulţumită de ce face el în sat la noi. Nu ştiu cum de a venit. Dacă omul munceşte, de ce să nu-l laşi? Mai dă doamne aşa oameni. Dar nu pre sunt de aiştia.”
“Face lucruri bune – ulcele, burluie. Lasă-l să facă. Ce puţin clei (lut) este la noi. Da acum nu ştiu ce, a cam stopat el lucrul.”
“M-am bucurat cînd a venit. Că-i om de gospodari. Trebuie susţinuţi aşa oameni. Da, am auzit că mare gălăgie e cu cariera asta. Poate că vor să o dea la alţii. Nu ştiu…”
“Cît nu era tare puternic, îi erau toţi prieteni. Cînd s-o ridicat, o luat băţul şi o început să-i dea în cap…”
M-am convins că sătenii nu-l tratează pe Vasile Goncear ca pe un capitalist parvenit, pentru că îl văd făcînd orice munci de rind cu salariaţii ori zilerii. Dar nici nu se aruncă să ia partea olarului fără drept de tăgadă. De zici că Hojineştii se uită la un meci, în care cineva ar trebui să piardă. Şi asta în loc să fi cîştigat cu toţii...
