Linkuri accesibilitate

În 2010 doar Ion Iliescu se încăpățînează să justifice uriașa operațiune de manipulare care a fost mineriada din iunie 1990


Se împlinesc douăzeci de ani de la prima venire a minerilor în Bucureşti. Cine a trăit acele momente are încă proaspete în memorie acele imagini teribile şi halucinante, cu comandourile de mineri hăituind şi bătînd pe stradă persoanele cu barbă şi ochelari, bănuite a fi – oroare! – intelectuali, distrugînd sediul Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, pătrunzînd în locuinţele lui Corneliu Coposu şi Ion Raţiu, în sediile unor organisme şi redacţii ale societăţii civile, imagini ale violenţei şi furiei oarbe. Atunci s-a strigat „Moarte intelectualilor!”, atunci s-a auzit lozinca „Noi muncim, nu gîndim!”. Imaginile cu hoardele de mineri au făcut înconjurul lumii şi au produs consternare. Imaginea României a suferit o puternică lovitură, din care ţara noastră şi-a revenit cu greu.

A fost, nu încape îndoială, o uriaşă operaţie de manipulare, pusă la punct cu metodele verificate proprii unui sistem totalitar. Minerii au reprezentat o masă de manevră, televiziunea şi ziarele subordonate puterii au denaturat grosolan realitatea, cu minciuni pe cît de enorme pe atît de eficiente în înşelarea unei populaţii credule. Scopul principal a fost lichidarea Pieţii Universităţii, ajunsă un spaţiu al libertăţii de exprimare şi al solidarităţii anticomuniste. În acelaşi timp, s-a urmărit intimidarea şi discreditarea partidelor de opoziţie, a partidelor istorice în primul rînd. Au fost puse în circulaţie cele mai abracadabrante zvonuri, consum şi trafic de droguri, dezmăţ sexual, fabricarea de dolari falşi, etc. Ştim astăzi foarte bine care au fost organizatorii din umbră care au aţîţat spiritele şi au încurajat violenţa: serviciile secrete, Serviciul Român de Informaţii înainte de toate, apoi înseşi instanţele puterii, în frunte cu preşedintele de atunci, Ion Iliescu. Acesta din urmă s-a ilustrat dealtfel prin scandalosul discurs în care a mulţumit minerilor pentru că au demascat şi neutralizat „forţele ostile” şi au asigurat instaurarea „ordinii”.

La două decenii de la aceste evenimente, mărturiile adunate între timp au scos la suprafaţă adevărul. Nu pentru toată lumea. Fostul preşedinte Ion Iliescu se încăpăţînează să susţină că venirea minerilor a fost justificată şi că forţele de opoziţie complotau pentru sabotarea puterii legitime. În 2010, Ion Iliescu ţine acelaşi discurs ca în 1990. O asemenea consecvenţă nu are cum să nu stîrnească mirare. Dar ea corespunde profilului personajului. Ion Iliescu a fost şi a rămas marcat de regimul comunist pe care l-a slujit. Iar declaraţiile lui recente vor să legitimeze unul din cele mai nefericite şi mai sinistre momente ale României postcomuniste.
XS
SM
MD
LG