Linkuri accesibilitate

Dizolvarea Palamentului va avea loc după referendum


Mihai Ghimpu
Mihai Ghimpu

Anunțîndu-și decizia în cadrul unei conferințe de presă, președintele interimar Mihai Ghimpu a precizat că decizia sa se încadrează în norma constituțională







Mihai Ghimpu consideră îndreptăţită şi acopertită sub toate aspectele decizia sa de a amîna dizolvarea Parlamentului pînă în toamnă, cînd vor fi cunoscute rezultatele referendumului constituţional privind modul de alegere a următorului şef de stat.

Mihai Ghimpu: ”Nimeni nu poate învinui Alianţa pentru Integrare Europeană, şi în primul rind preşedintele republicii, de o activitate în afara Constituţiei. Tot ce am făcut noi pînă acum şi vom face se încadrează în norma constituţională. Fapt confirmat de către Curtea Constituţională, care a reconfirmat poziţia sa din 1999 că Constituţia poate fi modificată şi prin referendum. Reieşind din toate acestea, anunţ, ca să cunoască cetăţenii Republicii Moldova, că în această perioadă, începînd cu 16 iunie pînă la desfăşurarea referendumului eu nu voi dizolva parlamentul şi este totul constituţional”.

Alianţa de guvernămînt speră să rupă astfel, graţie plebiscitului, cercul vicios al crizei în care riscă să se învîrte în continuare, ca un cobia în tobă, legislativul de la Chişinău. Mihai Ghimpu se teme că următoarele parlamente vor reedita mereu acelaşi raport de forţă ce ar face imposibilă alegerea preşedintelui de către corpul de legislatori.

Dizolvarea Parlamentului după referendum
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:08:17 0:00
Link direct


Mihai Ghimpu: ”Nu exclud că referendumul poate avea loc, teoretic, şi după alegeri, dar deja avem această decizie susţinută de instituţiile europene şi nu face să lăsăm după alegeri, fiindcă după alegeri e mai complicat: referendum şi apoi alegerea preşedintelui. Şi urmează alegeri locale în timp foarte scurt. Pe cînd acum, dacă are loc referendumul, alegerile prezidenţiale şi parlamentare vor fi concomitente. Şi atunci dacă lăsăm pe la anul, avem alegeri parlamentare, pe urmă referendum şi alegerile preşedintelui – trei camapanii. Şi cele locale – patru. Dacă anul acesta – înseamnă că doar două – referendumul şi alegerile concomitente. Şi din punct de vedere financiar, şi din punct de vedere politic este mai bine ca acest referendum să aibă loc pînă la alegeri. Şi cel mai mare plus este că ştim cu toţii că majoritatea parlamentară care se va forma va avea posibilitatea să pună în funcţie toate instrumentele statului începînd de la alegerea preşedintelui parlamentului, formarea guvernului şi alegerea preşedintelui, astfel încît patru ani de zile să lucreze pentru schimbarea situaţiei social-economice în Republica Moldova”.

L-am întrebat pe Mihai Ghimpu dacă oponenţii săi politici, lipsiţi de orice căi de atac, din cite se poate înţelege din descrierea sa, ar putea impune o altă foaie de parcurs.

Mihai Ghimpu: ”Nici un fel de miting, nici un fel de demonstraţii, nici avioane, nici bombe … absolut. Este un drept şi o obligaţie a preşedintelui. Şi eu mă conduc strict de prevederea constituţională. În primul rind nimeni nu mă poate obliga, nimeni decît Constituţia. Constituţia, cum am spus, nu prevede termen. Termenul este prevăzut în legea cu privire la procedura alegerii preşedintelui, termenul “rezonabil”. Termen rezonabil nu înseamnă trei zile. Nici Curtea Constituţională nu mă poate obliga pe mine să dizolv Parlamentul cînd vor ei. Aceasta este atribuţia doar a preşedintelui Republicii Moldova. Noi avem susţinerea Consiliului Europei, a Comisiei de la Veneţia, a Uniunii Europene în desfăşurarea referendumului”.

Iata cum a comentat declaraţiile de astăzi ale preşedintelui interimar Mihai Ghipu, deputatul communist Grigore Petrenco, ce-i drept, în nume propriu, precizînd că luarea de atitudine oficială din partea PCRM stă să apară.

Grigore Petrenco: ”Ne-am convins încă o dată că aşa numita Alianţă pentru Integrare Europeană încearcă să caute tot felul de pretexte pentru a nu dizolva Parlamentul, pentru a amîna data defăşurării alegerilor parlamentare anticipate. De data aceasta ei folosesc pretextul referendumului care, în realitate, nu este necesar, avînd în vedere că toate forţele politice din actualul parlament susţin aceeaşi idee că preşedintele trebuie să fie ales de toţi cetăţenii. Deci referendumul acesta este o pierdere de bani publici şi pierdere de timp. Nimeni nu poate garanta că după desfăşurarea referendumului preşedintele în exerciţiu domnul Ghimpu va dizolva Parlamentul, adică va semna acest decret. Astăzi Ghimpu a confirmat că în caz dacă nu va fi modificat mecanismul de alegere a şefului statului, nu are rost să se petreacă alegeri parlamentare. Deci încă o dată a confirmat că nu are de gînd să respecte Constituţia Republicii Moldova şi admite că alegerile parlamentare anticipate pot să nu aibă loc. Pentru noi nu este o surpriză, nu o dată am declarat că actuala alianţă de guvernămînt şi forţele politice care fac parte din această alianţă se tem de alegeri parlamentare anticipate şi se tem că vor pierde puterea şi încearcă cu orice preţ să rămînă la guvernare. De data aceasta folosesc pretextul referendumului”.
Previous Next

XS
SM
MD
LG