Linkuri accesibilitate

Președintele Obama vizitează coastele poluate ale statelor Alabama, Mississippi și Florida


Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama vizitează astăzi a patra oară coasta Golfului Mexico pentru a supraveghea eforturile pentru oprirea scurgerii de ţiţei. Deversarea a infestat patru state americane de coastă, aducînd daune ecosistemelor din golf şi industriei locale. Oficiali americani au declarat că Obama va vizita statele Alabama, Mississippi şi Florida şi va rămâne peste noapte în regiune. El va reveni marţi la Washington şi va rosti un discurs televizat din Biroul Oval despre măsurile pe care trebuie să le ia Statele Unite pentru a depăşi cel mai grav dezastru ecologic din istora lor. Sute de mii de barili de ţiţei s-au scurs în golf în urma unei explozii cu aproape două luni în urmă care a avariat o sondă petrolieră la mare adâncime. Eforturile depuse de compania British Petroleum pentru oprirea scurgerii de ţiţei au avut doar un succes parţial.
XS
SM
MD
LG