Linkuri accesibilitate

Nereabilitați după 20 de ani de independență - nedespăgubiți nici la 7 decenii de la jaf


Alexandru Postică

Alexandru Postică

Alexandru Postică (Promo LEX): „Există probleme foarte mari cu mecanismul de restituire pentru că nu există un ghișeu unic și deposedații sunt obligați să prezinte unei autorităţi publice mai multe zeci de acte pe care le primesc de la alte autorităţi publice”




Acum 69 de ani, era cea de-a doua dimineaţă pe care mii de familii basarabene au întâmpinat-o în vagoanele de vite. În urmă, la tot mai multe sute de kilometri rămâneau, irecuperabil, şi viaţa lor de-acasă şi tot ce-au agonisit până atunci … Ce-a urmat pentru puţinii care s-au întors din locurile de deportare a fost o continuare a tragediei lor: viaţa, bunul nume şi bunurile furate de un stat inuman le-au fost întoarse – dacă le-au fost - cu ţârâita şi cu cinism. De ce n-a fost şi mai este oare posibil să li se restituie măcar ceva şi măcar după şapte decenii din ce le-a fost furat acestor oameni ? Vom discuta în această dimineaţă cu avocatul Alexandru Postică, directorul executiv al asociaţiei Promo LEX.

Europa Liberă: Dle Postică, există legislaţie prin care – cel puţin la modul declarativ – persoanele supuse represiunilor de către fostul regim comunist sovietic ar fi urmat să fie reabilitate. Cum stau lucrurile în acest sens? Există statistici, date la îndemână care să lămurească lucrurile?

Alexandru Postică: „La modul declarativ, într-adevăr, există o lege – 1225, adoptată în 1992, care deja de 18 ani este modificată de cel puţin 10 ori. Au fost adoptate şi hotărâri de Guvern care urmau să execute această lege care, la fel, erau imperfecte. La moment, la modul declarativ, persoanele reabilitate, conform legii, sunt reintegrate în toate toate drepturile civile şi politice. În realitate însă sunt o mulţime de limitări care nu permit persoanelor să încaseze, de exemplu, daunele morale pentru faptul că au fost deportate şi costul terenurilor sau a altor bunuri care, spune legislaţia, au ieşit din circuitul civil.”

Europa Liberă: Unii istorici susţin că ar exista încă mii de persoane supuse represiunilor care n-au fost încă reabilitate ? Cum este posibil aşa ceva după aproape 20 de ani de independenţă a RM? Şi mai este posibil să se pună problema unor despăgubiri sau înlesniri în cazul unei persoane care nici până azi nu a fost reabilitată oficial?

Alexandru Postică: „Legislaţia prevede că reabilitarea se face din oficiu sau la cerere. Evident că apar probleme în privinţa persoanelor care, la moment, nu au domiciliul în Republica Moldova dar care au fost supuse represiunilor politice pe acest teritoriu. Evident că s-ar putea să existe o mulţime de persoane care nu s-au adresat organelor competente cu o cerere.”

Europa Liberă: Există o evidenţă mai mult sau mai puţin strictă a ceea ce a fost naţionalizat de la persoanele deportate, de exemplu?

Alexandru Postică: „Nu, vă daţi bine seama că în cele două valuri ale deportărilor care au avut loc în 1941 şi 1949, la momentul deportării, nu s-au efectuat careva acte de confiscare sau naţionalizare a averilor, mai ales în 1949 când persoanele au fost deportate în noapte şi exista o hotărâre specială care prevedea că nu se permite luarea cu sine mai mult de o tonă de bunuri, să spunem aşa.”

Europa Liberă: În general, putem vorbi despre un număr anumit de persoane supuse represiunilor care şi-au restituit în vreun fel sau altul averile şi cât de echitabilă a fost această restituire?

Alexandru Postică: „O statistică cu privire la persoanele reabilitate există, în orice caz se duce o astfel de evidenţă. În 2008 existau în jur de 98 de mii de persoane declarate oficial victime ale represiunilor politice. Ce ţine de mecanismul de restituire, aici avem probleme foarte mari pentru că persoanele sunt impuse să prezinte unei autorităţi publice mai multe zeci de acte care le primesc de la alte autorităţi publice. Nu există un ghişeu unic, aşa cum ar fi trebuit să fie în mod normal, având în vedere vârsta persoanelor. Pentru a depunde o cerere către Comisia raională persoanele sunt nevoite să prezinte un set de acte, cel puţin cinci, care stabilesc faptul confiscării, mărimea, costul, faptul că sunt moştenitorii persoanelor de la care se pretinde că a fost confiscată averea. Dacă vorbim de calea extra-judiciară, adică examinarea cererii de către Comisie, avem în faţă o Comisie care ar fi interesată să dimineze costul averilor deoarece aceste sume vor fi achitate din contul Consiliului raional ori din contul bugetului de stat.”

Europa Liberă: Ce metehne are legislaţia Republicii Moldova care ar fi trebuit să asigure restituirea proprietăţilor naţionalizate , de vreme ce propuneţi modificare acesteia?

Alexandru Postică: „În primul rând nu este destul de clară şi este foarte birocratică. O altă prevedere care încalcă evident dreptul deportaţilor este că legislaţia prevede că persoanele care au primit o despăgubire nu mai beneficiază de o altă despăgubire. Se impută faptul că primind acea compensaţie mizerabilă de şapte mii de ruble în 1989, persoanele nu mai pot beneficia de o altă compensaţie. Din practica mea ştiu că mai mult de jumătate din persoanele care au fost supuse represiunilor politice în 1949 ar fi primit această sumă derizorie în 1989, sumă care peste noapte s-a egalat cu şapte lei. Vă daţi seama că această sumă nu poate constitui o compensaţie echitabilă. Mai mult ca atât, au fost achitate compensaţii în anii 1993 – 1995, câte două sute de lei. Persoana care deţinea hectare de pământ şi o moşie importantă a primit două sute de lei pentru o avere.”

Europa Liberă: Există vreun precedent când vreo persoană supusă represiunilor şi-a recăpătat averea prin justiţia europeană?

Alexandru Postică: „Au fost o mulţime de cazuri la Curtea Europeană ce ţin de neexecutarea hotărârilor judecătoreşti - Prodan, Popov şi o mulţime altele care prevăd răpunderea pentru neexecutarea anumitor hotărâri. În esenţă o asemenea hotărâre nu există, cel puţin pe terenuri. În cazul în care va apărea o hotărîe, cred că statul Republica Moldova ar avea mari probleme pentru că numărul acestor persoane este foarte mare şi nu este exclus să urmeze precedentul României care, peste zece ani a trebuit să adopte o lege cu privire la restituirea averilor „per integrum”.”

Europa Liberă: Cum poate fi evaluată valoarea averii pe care a avut-o de exemplu o familie ridicată la acum 69 de ani şi cum se poate regăsi acea valoare în eventualele compensaţii, despăgubiri pe care statul le poate oferi descendenţilor membrilor în viaţă ale acelei familii?
Alexandru Postică: „Teoretic, legislaţia permite companiilor care au licenţă în domeniul expertizei să evalueze costul imobilelor care au fost confiscate. Există şi o metodologie, cu care nu sunt de acord, cu privire la evaluarea acestor bunuri imobile. Agenţia Cadastru a elaborat o metodologie conform căreia ar fi trebuit să fie apreciat costul acestor averi confiscate. Nu suntem de acord cu faptul că în această metodologie există un coeficient care diminuează semnificativ preţul imobilului, or legea stabileşte foarte clar că despăgubirile se fac la preţul de astăzi de pe piaţă. Deci, dacă un imobil ar costa o sumă X, atunci Agenţia Cadastru mai aplică acestei sume un coeficient, ca suma finală să ajungă la o doime din X, poate chiar o pătrime din X.”

Europa Liberă: Statul Republica Moldova - aşa, cu punga cam cârpită cum este – ar avea suficienţi bani pentru despăgubiri?

Alexandru Postică: „Evident că nu ar avea bani, dar există soluţii în acest domeniu. Este important ca statul să-şi dea seama că are o obligaţie faţă de aceste persoane şi nu văd o problemă dacă statul ar prevedea şi încasarea anumitor daune morale şi încasarea preţului pentru pământurile confiscate stabilind, de ce nu, o modalitate despăgubiri eşalonat.”

Europa Liberă: Ar putea exista o parte din contribuabili care să spună: de ce să suportăm noi cheltuiala despăgubirilor, de vreme ce alt stat şi alt regim a naţionalizat şi a expropriat…

Alexandru Postică: „Cu părere de rău astfel de categorii de persoane există şi se regăsesc de multe ori în rândurile membrilor Comisiilor raionale sau în rândurile judecătorilor, care deschis la unele şedinţe de judecată declară: „Ce treabă avem noi, nu vi se pare că prea mult cereţi?”. Având în vedere că statul s-a dezvoltat pe baza proprietăţilor celor deportaţi, averile cărora în 1949 au fost folosite în colhozuri, în industrii şi alte multe scopuri, nu văd nicio problemă ca statul să fie cel care să despăgubească aceste persoane.”

Europa Liberă: Domnule Postică, vă mulţumim mult pentru participarea la această emisiune.
XS
SM
MD
LG