Linkuri accesibilitate

În ziua dinspre noaptea Sânzienelor a anului de la Christos una mie opt sute doisprezece, începea să se nască pe harta Europei ...



Ingrată misiune, să scrii hronicul domniilor – din câte se ştie, unii au plătit cu capul! –; dar de o mie de ori mai pernicioasă chemarea de a o face în răspăr, aşa cum procedează Aureliu Busuioc în Hronicul Găinarilor, Prut Internaţional, 2006, tocmai când descendenţii morali ai protagonistului din roman, găinarul Panteleu, ne împuiau capul cu mândria naţională a veliko-moldovenilor. De bună seamă, ce mare glorie e să te ştii coborâtor dintr-un hoţ izgonit din sat şi o curvă urmându-l în pribegie, după ce că tot ea l-a pus pe picioare? Dar câtă poezie, în acest act de ctitorie, umană şi geografică: „Iar peste un pătrar de lună (…), când trebuiau să-i vină poalele cele roşii, Parascheva le aştepta în zadar. Se împlinea visul ei cel de taină!
– Am prins! Oameni Buni, am prins!

(…) Astfel, în ziua dinspre noaptea Sânzienelor a anului de la Christos una mie opt sute doisprezece, începea să se nască pe harta Europei aşezarea cu numele ce avea să dăinuie peste veac: Găinari…” Ca din întâmplare, lucrurile se întâmplă în 1812 – şi cu asta paralela dintre Găinari şi Basarabia, alias R(SS)M, nu doar că e sugerată, ci de-a dreptul dată pe faţă. Faptele doar o confirmă: momentele cruciale ale secolului XIX, căderea regimului ţarist, cei 22 de ani de administraţie românească, 28 iunie ’40, războiul – toată Istoria (cu majusculă) e raportată la mica localitate ce nu accede nici măcar la statut de cătun, după aproape două secole de existenţă. Din găinar în găinar, neamul lui Panteleu nu că n-a sfinţit locul, ci doar l-a predestinat pierzaniei, la fel cum nici unul dintre bărbaţii acestuia nu moare de moarte bună. Dezolant, finalul: „…pentru că istoria dinastiei celui ce a întemeiat Găinarii nu avea sfârşit şi, cu siguranţă, nu se va sfârşi niciodată!”

Clemenţă, maestre Busuioc!
XS
SM
MD
LG