Linkuri accesibilitate

Deschiderea turneului final al Cupei Mondiale


Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale
Ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale

De dimineaţă până seară oraşele sud-africane duduie în ritmul tobelor




Egalitate 1-1 în primul meci al campionatului mondial de fotbal, găzduit de Republica Africa de Sud. Campionatul a început astăzi la ora 17 în cartierul Soweto, cu meciul dintre echipa ţării-gazdă şi echipa Mexicului. Tot astăzi joacă echipa Uruguayului cu echipa Franţei.

În turneul final s-au calificat 32 de echipe, printre care Brazilia, permanenta campioană, şi Spania care a cucerit ultimul titlu european şi care joacă „ca de pe altă planetă” cum titrează unele ziare.

Alte echipe favorite sunt Italia, câştigătoarea Cupei mondiale de la campionatul trecut, Olanda, Anglia, despre care se spune că joacă mai bine decât oricând, Argentina, Germania care şi-a revenit după o perioadă de mediocritate.

De dimineaţă până seară oraşele sud-africane duduie in ritmul tobelor, petrecerile s-au ţinut lanţ. Elevii au primit vacanţă o lună întreagă, cât ţine campionatul, ca să se poată concentra asupra a ce este cu adevărat important, fotbalul.

Pentru mulţi turişti, Africa de Sud inseamna in primul rand Nelson Mandela, primul preşedinte al Africii de Sud democratice şi multirasiale. Deşi a promis că va asista la primul meci al campionatului, Nelson Mandela nu a fost prezent, pentru că în cursul nopţii i-a murit într-un accident de circulație o strănepoată de 13 ani. Ea se întorcea de la concertul organizat cu ocazia deschiderii Campionatului mondial.

Meciul Africa de Sud - Mexic a fost urmarit de 150 de mii de spectatori din tribunele stadionului de la Johannesburg, dar nu toate biletele au fost vândute.
XS
SM
MD
LG