…sau cel puţin ascultaţi-vă… Ceea ce s-a şi întâmplat la finalul Zile-lor şi Nopţi-lor de literatură, ediţia a IX-a a Festivalului Internaţional, desfăşurat pe 6-8 iunie, 2010, la Mangalia-Neptun, atunci când cei peste 50 de invitaţi dintr-o mulţime de ţări de pe Bătrânul Continent, dar şi din America de Nord, Egipt şi Asia au recitat testamentul lui Ovidiu, fiecare pre limba lui, iar apoi toată lumea în cor. A fost chiar cheia de boltă a unei reuniuni scriitoriceşti ce s-a întors într-o antantă cordială – dacă nu dintre culturi, cel puţin dintre reprezentanţii acestora – în ciuda crizei mondiale şi a celei interne (premierul Emil Boc tocmai îşi asuma răspunderea, iar Opoziţia punea de-o moţiune). (Deloc) întâmplător, recitalul avea loc în vila Ambasador, drapelele ţărilor participante împrejmuind sala de conferinţe.
Înainte însă de a se ajunge la recitalul poeţilor, Festivalul a fost… cât pe ce să nu aibă loc, şi asta din cauza bugetului de austeritate, USR fiind pusă în situaţia de a se împrumuta pentru a nu pune în pericol ţinerea deja tradiţionalelor Zile şi Nopţi de literatură, chit că într-un format mai restrâns. (O decizie înţeleaptă, zic eu, cel puţin cât să acrediteze ideea că oamenii de litere din România sunt, în ultimă instanţă, şi oameni de cuvânt!) Cum însă manifestaţia se vrea (şi este!) una dinte cele mai importante de pe Bătrânul Continent, mizele şi ele sunt pe măsură –dincolo de varietatea participanţilor, calitatea acestora dă strălucire ţării gazdă; e suficient să parcurgem lista premianţilor din anii precedenţi: 2002 – Jorge Semprun & Alain Robbe-Grillet; 2003 – Antonio Antunes & Ismail Kadare; 2004 – Amos Oz & Tomaz Salamun; 2005 – Mario Vargas Llosa & Cengiz Bektas; 2006 – Andrei Codrescu; 2007 – Yevgeny Yevtushenko & George Szirtes; 2008 – Orhan Pamuk & o tânăra scriitoare din Rusia, Irina Denejkina; 2009 – Peter Esterhazi & un tânărul scriitor din USA, Joey Goebel. Aşadar, un laureat al Premiului Nobel (Orhan Pamuk), alte câteva nume de pe lista scurtă de candidaţi (Ismail Kadare, Amos Oz, Mario Vargas Llosa), plus floarea literaturilor „mici” (cu ghilimelele de rigoare), de la ungurul Peter Esterhazi la slovenul Tomaz Salamun. Ei bine, în 2010 marele Premiu Ovidiu i-a revenit francezului Jean D’Ormesson (numele complet – Jean Bruno Wladimir François-de-Paule Le Fèvre d’Ormesson), membru al Academiei Franceze, şi care – în ciuda celor 85 de ani ai săi – ar fi putut candida cu succes la categoria „tânăr scriitor”, premiul revenit canadienei Madeleine Thien. Ceea ce înseamnă că Festivalul Zile şi Nopţi de literatură a devenit o instituţie, una de importanţă mondială.
Tema dezbaterilor a fost şi ea una cu bătaie lungă: „Mărirea şi decăderea personajului în ficţiunea literară”, iar vorbitorii nu doar străluciţi, ci şi – unii – de-a dreptul insoliţi (bunăoară scoţianul Donny O’Rourke mai degrabă şi-a cântat decât şi-a expus comunicarea sa, „Literatură, identitate şi schimbare politică în Britania celtică”, şi încă în galeză!). Şi aşa, pe neprins de veste, autorii luau alură de personaje, românul (francezul?) Matei Vişniec povestind cum şi-a întâlnit eroii pieselor sale în circumstanţe banale, islandeza cu înfăţişare de Walkirie şi nume greu de nepronunţat, Thorunn Valdimarsdottir, dansându-şi & intonându-şi poemele, subsemnatul aducându-l pe scriitorul Ioan Flora, acum pe post de personaj, într-un poem; alţii, care şi cum. Preţ de două zile şi doua nopţi, ficţiunea a constituit pâinea noastră cea de toate zilele, pentru ca apoi să refacem – aidoma băieţelului Hansel din povestea germană – drumul spre alte culturi, după firimiturile rămase de la festin.
Dacă-i adevărat că viaţa merită trăită cel puţin pentru a afla cum şi-a trăit-o Goethe, ei bine, merită să scrii (bine!) cel puţin pentru a fi citit/ascultat de marii poeţi contemporani ce-şi vor da întâlnire, la anul, la cea de a X-a ediţie a Festivalului Zile şi Nopţi de literatură – opreşte-te clipă, eşti fericită!
Înainte însă de a se ajunge la recitalul poeţilor, Festivalul a fost… cât pe ce să nu aibă loc, şi asta din cauza bugetului de austeritate, USR fiind pusă în situaţia de a se împrumuta pentru a nu pune în pericol ţinerea deja tradiţionalelor Zile şi Nopţi de literatură, chit că într-un format mai restrâns. (O decizie înţeleaptă, zic eu, cel puţin cât să acrediteze ideea că oamenii de litere din România sunt, în ultimă instanţă, şi oameni de cuvânt!) Cum însă manifestaţia se vrea (şi este!) una dinte cele mai importante de pe Bătrânul Continent, mizele şi ele sunt pe măsură –dincolo de varietatea participanţilor, calitatea acestora dă strălucire ţării gazdă; e suficient să parcurgem lista premianţilor din anii precedenţi: 2002 – Jorge Semprun & Alain Robbe-Grillet; 2003 – Antonio Antunes & Ismail Kadare; 2004 – Amos Oz & Tomaz Salamun; 2005 – Mario Vargas Llosa & Cengiz Bektas; 2006 – Andrei Codrescu; 2007 – Yevgeny Yevtushenko & George Szirtes; 2008 – Orhan Pamuk & o tânăra scriitoare din Rusia, Irina Denejkina; 2009 – Peter Esterhazi & un tânărul scriitor din USA, Joey Goebel. Aşadar, un laureat al Premiului Nobel (Orhan Pamuk), alte câteva nume de pe lista scurtă de candidaţi (Ismail Kadare, Amos Oz, Mario Vargas Llosa), plus floarea literaturilor „mici” (cu ghilimelele de rigoare), de la ungurul Peter Esterhazi la slovenul Tomaz Salamun. Ei bine, în 2010 marele Premiu Ovidiu i-a revenit francezului Jean D’Ormesson (numele complet – Jean Bruno Wladimir François-de-Paule Le Fèvre d’Ormesson), membru al Academiei Franceze, şi care – în ciuda celor 85 de ani ai săi – ar fi putut candida cu succes la categoria „tânăr scriitor”, premiul revenit canadienei Madeleine Thien. Ceea ce înseamnă că Festivalul Zile şi Nopţi de literatură a devenit o instituţie, una de importanţă mondială.
Tema dezbaterilor a fost şi ea una cu bătaie lungă: „Mărirea şi decăderea personajului în ficţiunea literară”, iar vorbitorii nu doar străluciţi, ci şi – unii – de-a dreptul insoliţi (bunăoară scoţianul Donny O’Rourke mai degrabă şi-a cântat decât şi-a expus comunicarea sa, „Literatură, identitate şi schimbare politică în Britania celtică”, şi încă în galeză!). Şi aşa, pe neprins de veste, autorii luau alură de personaje, românul (francezul?) Matei Vişniec povestind cum şi-a întâlnit eroii pieselor sale în circumstanţe banale, islandeza cu înfăţişare de Walkirie şi nume greu de nepronunţat, Thorunn Valdimarsdottir, dansându-şi & intonându-şi poemele, subsemnatul aducându-l pe scriitorul Ioan Flora, acum pe post de personaj, într-un poem; alţii, care şi cum. Preţ de două zile şi doua nopţi, ficţiunea a constituit pâinea noastră cea de toate zilele, pentru ca apoi să refacem – aidoma băieţelului Hansel din povestea germană – drumul spre alte culturi, după firimiturile rămase de la festin.
Dacă-i adevărat că viaţa merită trăită cel puţin pentru a afla cum şi-a trăit-o Goethe, ei bine, merită să scrii (bine!) cel puţin pentru a fi citit/ascultat de marii poeţi contemporani ce-şi vor da întâlnire, la anul, la cea de a X-a ediţie a Festivalului Zile şi Nopţi de literatură – opreşte-te clipă, eşti fericită!