Linkuri accesibilitate

Vlada Ciobanu despre vocația eschivei în confruntarea cu viitorul și despre geopolitica prieteniilor din copilărie


Luni 7 iunie

Ziua începe la ora 12 noaptea. La ora asta eu mă uit la fotografiile făcute duminica. Fotografii cu oameni pe care nu i-am văzut de luni de zile şi cu care nu am mai ieşit de ani. Ei sunt prietenii din copilărie. Prietenii din copilărie sunt pură geopolitică. Nu ne leagă interese comune, ci doar casele sau străzile apropiate. Iar cu vârsta înţelegeţi că nu citiţi aceleaşi cărţi, că nu ascultaţi aceleaşi cântece şi de aia vă întâlniţi o dată în an şi discutaţi tot despre copilărie.

Seara ca de obicei urmează talk show-urile. Am încercat să le ignor o perioadă, pentru că furau din timpul meu pentru citit. Dar oricum a doua zi, nimeni nu discută despre ce a citit, dar despre ce au mai spus politicienii. Culmea este că politicienii nu spun nimic nou, ei se repetă şi nu contribuie cu nimic la dezvoltarea mea spirituală.

Pun cartea la o parte şi îmi îndeplinesc datoria de cetăţean. Mă întreb ce caută Urechean pe canapea, observ cât de mult vrea Filat să candideze la funcţia de preşedinte şi cât de trist pare Lupu în toată situaţia asta.

Mă plictisesc şi mă apuc iar de citit, despre carte pot să vorbesc şi peste 5 şi peste 50 de ani.

Marţi – 8 iunie

Este ziua barierelor. Toată lumea discută despre bariera de pe strada lui Voronin. Unii se plâng că de vină sunt jurnaliştii că fac aşa subiecte simple, că lumea cere subiecte de analiză, că îi supără cu totul alte probleme decât barierele. Totuşi, în acest timp toţi discută doar despre asta, iar cele mai vizualizate ştiri sunt tot despre barieră.

Ghimpu şi structurile de forţă. Ţin minte când venea Voronin la şedinţele Guvernului şi cerea socoteală miniştrilor. Ei stăteau cu capul plecat, el le spunea tot ce îi trece prin cap, mai flirta cu o jurnalistă şi aşa un buletin de ştiri era asigurat. Eu nu prea înţeleg de ce la şedinţele de guvern, sau bunăoară, la întâlnirea lui Ghimpu, toţi trebuie să stea smeriţi, iar ei, pe-alocuri, sarcastic să le ceară explicaţii. Filat exact aşa face. Or, dacă totuşi trebuie vestita mână de fier, atunci să facă asta nu în faţa camerelor de filmat.

Miercuri - 9 iunie

Am visat ceva frumos noaptea. De dimineaţă însă, colaci, lumânări, baticuri negre, mergem la înmormântare. I se mai spune deces subit, când nimeni nu se aşteaptă sună telefonul şi afli că unicul tău unchi a murit.

El a fost viorist, mama spune că despre viaţa lui se poate de scris un roman. Eu o să scriu o zi de jurnal.
O mulţime de muzicanţi – colegi şi elevi, oameni pe care nu i-am văzut niciodată, dar despre care am auzit multe istorii. Ei spun că unchiul meu a fost genial, că a fost o perioadă când era cel mai bun viorist din Moldova, că a exersat atât de mult, dar că soarta a fost crudă cu el.

În ultimii trei ani, când îi spuneam că învăţ pentru examene sau că mă pregătesc de conferinţe, el râdea şi spunea „Lasă tu astea, ele sunt bune, dar în viaţă, glavnoe uspeşno vâiti zamuj.”

Am decis să căutăm prin arhivele televiziunii şi radioului naţional bucăţi ale lui, care sunt unice în felul lor, prin modul în care le-a prelucrat şi interpretat.

Joi - 10 iunie

Eu am pomenit că vreau să fie mai repede duminică? Nici măcar vineri sau sâmbătă, dar deodată duminică după-amiază. Afară este o căldură insuportabilă, iar în zilele următoare se anunţă temperaturi şi mai ridicate. În aceste zile, transportul public este o oază de fericire.

Citesc comentarii de pe blog. Nu am scris o perioadă îndelungată, acum simt nevoia să recuperez timpul pierdut.

Negociez posibilităţi de a obţine invitaţie pentru viza românească. Pe aşa căldură, nu ştiu cum voi sta la Consulat. Mă gândesc de ce Bulgaria poate să ne ofere regim simplificat de vize, de ce la Centrul Comun de Vize oamenii sunt mai zâmbitori şi nu înţeleg de ce cei de peste Prut se poartă aşa urât cu noi. Sau poate de fapt toţi se poartă urât cu noi?

Pentru a trece în Transnistria trebuie să plătim, despre vameşii ucraineni se spune că sunt cei mai nesuferiţi din lume, iar uneori ajungem să dăm mită la ambele puncte de trecere. Astfel, o vizită în Ucraina prin habar n-am câte puncte de trecere, tot nu este prea fericită.

Revenim la vizele româneşti. Când Voronin a impus un regim de vize pentru cetăţenii români, mulţi, chiar din cei cu Basarabia Pământ Românesc, spuneau că «lasă să ştie şi ei cum e să aduni documente şi să stai în rând». Cu toţii, măcar pe fracţiuni de secundă, am gândit în acelaşi fel.

Vineri - 11 iunie

De săptămâni sau chiar de luni, eu mă tot gândesc ce să fac în viitorul apropiat. Analizez şanse, oferte, aleg, decid, apoi iarăşi cântăresc şi schimb deciziile. Dar degrabă trebuie să iau una. Aş prefera mai degrabă să susţin examene şi să scriu teze de licenţă, decât să mă gândesc la viitor.

Nu cred că este vorba de mofturi. Este vorba de vocaţie, iar eu încă nu am descoperit-o. Probabil lecturile din anul întâi despre vocaţie, predestinare, spirit capitalist, mă influenţează până astăzi.

Dar poate uneori trebuie să faci anumite lucruri, pentru ca în final să îţi dai seama că ele nu sunt pentru tine.

De fapt, decât să fac planuri de viitor, mai bine fac planuri pentru vacanţă. Pe aşa căldură nu este bine să iei decizii serioase, aşa că mai amân exact până în ultima clipă. Aşa cum am făcut aproape întotdeauna. Un obicei urât, de altfel.

Şi aşa, vineri dimineaţa, eu am decis. Am decis că plec în curând la Vama Veche. Cred că este cea mai bună decizie din ultimul timp.

* Vlada Ciobanu a absolvit Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative la Universitatea de Stat din Moldova iar acum e studentă la Școala de Studii Avansate în Jurnalism.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG