Linkuri accesibilitate

Evoluții în relațiile americano-palestiniene


Președintele Autorității palestiniene, Mahmud Abbas
Președintele Autorității palestiniene, Mahmud Abbas

Intîlnirea de la Casa Albă între președintele Obama și cel al Autorității palestiniene, Abbas, soldată cu un apel la reluarea negocierilor de pace.


Presedintele Statelor Unite, Barack Obama s-a intilnit cu liderul Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas. Ce s-a aflat pe agenda convorbirilor ? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Dupa recenta interventie israeliana impotriva unui convoi cu ajutoare, care incerca sa sparga blocada impotriva regiunii Gaza, controlata de miscarea militanta palestiniana Hamas—cei doi oameni politici au abordat oportunitatea blocadei si nevoia de a imbunatati conditiile in care traiesc locuitorii din Gaza.

Intilnirea de la Casa Alba a fost organizata inainte de raidul israelian de la 31 mai, in care noua persoane din convoiul umanitar si-au pierdut viata, opt dintre acestia fiind turci si unul american de origine turca. Israelul sustine ca militarii din unitatile de comando au deschis focul doar dupa ce au fost atacati de militanti pro-palestinieni de pe nava. Pe de alta parte, cei aflati la bord spun ca militarii israelieni au tras fara sa aiba un motiv sa o faca.

Dupa intilnirea cu Abbas, presedintele Obama a spus ca Statele Unite vor contribui cu 400 de milioane de dolari, la ajutoarea teritoriilor palestiniene si ca va discuta cu Israelul despre reducerea embargoului impus in Gaza, care nu poate fi sustinut. Obama a spus ca situatia din Gaza nu poate ramine asa cum este acum, aratind ca Statele Unite vor conlucra cu aliatii europeni, palestinieni, Egipt si Israel pentru a regindi blocada impusa in Gaza.

Presedintele a spus ca Washingtonul a demarat de acum discutii serioase cu Israelul pe aceasta tema. „Trebuie sa existe mijloace pentru a opri fluxul de armament, care poate pune in pericol securitatea Israelului” – a spus Obama, continuind, „In acelasi timp, o vom face intr-o maniera care sa permita populatiei din Gaza sa isi materializeze aspiratiile si visele, pentru ei si pentru copiii lor”.

Din ajutorul financiar, jumatate va merge direct catre bugetul Autoritatii Palestiniene si restul la agentii de dezvoltare. Barack Obama a spus ca solutia problemelor actuale din regiune este crearea a doua state, care sa convietuiasca in pace: Israel si Palestina. Abbas a declarat ca discutia s-a referit si la modalitati de reluare a dialogului direct, israeliano-palestinian, in locul celor indirecte si mediate din prezent. Obiectivul lui Abbas la Washington a fost insa situatia din Gaza . Liderul palestinian a aratat ca e dispus sa discute chestiuni de securitate si frontiera si sa lase pentru o faza ulterioara alte aspecte controversate intre care situatia refugiatilor palestinieni si statutul Ierusalimului.
XS
SM
MD
LG