Linkuri accesibilitate

Cazul Vardanean în atenția Comisiei Helsinki a Congresului american


Ernest Vardanean
Ernest Vardanean

Freedom House: Punerea sub acuzare a lui Ernest Vardanean semnalează o înăsprire a atitudinii autorităților de la Tiraspol față de vocile incomode.


Noul reprezentant al OSCE pentru libertatea presei a deplâns la audieri în Comisia Helsinki a Congresului american „creşterea alarmantă” a restricţiilor şi represaliilor împotriva jurnaliştilor în fostele republici sovietice. La audierea Dunjei Mijatovic noaptea trecută s-a vorbit şi despre cazul jurnalistului Ernest Vardanean aflat de 2 luni în arestul autorităţilor din Transnistria. Alexandru Eftode rezumă relatările primite de la Washington:

Cazul Vardanean a fost menţionat într-un raport prezentat la audierea Dunjei Mijatovic de către Sam Patten, coordonatorul pentru Eurasia al organizaţiei americane pentru drepturile omului Freedom House.

Patten a spus că arestarea lui Vardanean, punerea lui sub acuzare pentru trădare şi confesiunea televizată forţată poate semnala intenţia regiunii separatiste de a adopta o politică mai dură faţă de vocile incomode. Autorităţile de la Tiraspol, se spune în raportul lui Patten, caută noi asigurări de sprijin din partea „patronilor de la Moscova” şi încearcă să se afirme în raport cu noul guvern din Ucraina învecinată. „În asemenea cazuri, jurnaliştii şi instituţiile media devin ostateci, uneori în sens direct, ai unor guverne tot mai represive”, a spus coordonatorul regional al Freedom House.

Dunja Mijatovic, care a devenit recent reprezentantă a OSCE pentru libertatea presei, a spus că atacurile nepedepsite împotriva jurnaliştilor sînt în creştere în fostele republici sovietice: „Violenţele împotriva jurnaliştilor, a spus Mijatovic, sunt violenţe împotriva societăţii şi democraţiei şi trebuie să li se răspundă prin condamnări aspre şi tragerea făptaşilor la răspundere. Situaţia nu se poate îmbunătăţi fără schimbarea aparatului structurilor de forţă şi justiţie, începînd chiar din vârful piramidei guvernamentale”.

Însă până şi atitudinea vârfului piramidei de conducere a OSCE s-a dovedit problematică pentru jurnalişti, iar Mijatovic a recunoscut şi criticat acest lucru.

Preşedinţia OSCE a fost preluată de la începutul acestui an de Kazahstan, în ciuda protestelor din partea activiştilor internaţionali pentru drepturile omului. Deşi au promis să îmbunătăţească situaţia jurnaliştilor şi a drepturilor omului în general în propria ţară, autorităţile kazahe au făcut progrese puţine, a spus reprezentanta OSCE pentru libertatea presei. În Kazakhstan a avut loc şi cel mai recent caz de asasinare a unui jurnalist.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

Previous Next

XS
SM
MD
LG