Linkuri accesibilitate

13.06 - În ajunul vizitei lui Vladimir Putin la Chișinău


Petru Lucinschi și Vladimir Putin
Petru Lucinschi și Vladimir Putin

Între subiectele ce vor fi abordate se știe doar despre problema evacuării trupelor şi arsenalului militar, conform angajamentelor asumate de Rusia la summitul OSCE de la Istanbul


13 iunie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

In ajunul vizitei lui Vladimir Putin la Chișinău.

Dan Ionescu: Astăzi agenţia rusă de ştiri ITAR-TASS anunţă, că din delegaţia, care-l va însoţi pe preşedintele Vladimir Putin în vizita sa în Spania, Germania şi Republica Moldova vor face parte şi Evgheni Primacov, liderul fracţiunii parlamentare „Patria-Întreaga Rusie” şi Dmitri Rogozin, preşedintele Comitetului pentru afaceri externe al Dumei de stat. Prin aceasta, se spune în comunicat, Kremlinul doreşte să se întoarcă la practica includerii unor personalităţi parlamentare proeminente în delegaţiile, care efectuează vizite la nivelul cel mai înalt.

Unele amănunte despre vizita lui Putin la Chişinău, care va începe în seara zilei vineri, 16 iunie, au fost oferite astăzi de purtătorul de cuvânt al Ministerului moldovena de Externe, aşa cum puteţi afla din relatarea corespondentului nostru, Radu Benea
.

Şeful Direcţiei mass media a Ministerului Afacerilor Externe, Iurie Vition, a prezentat astăzi, în cadrul unui briefing, o parte din programul vizitei la Chişinău a preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Agenda vizitei încă nu a fost definitivată şi din acest motiv ar putea să sufere unele modificări sau completări. Pentru a pregăti vizita lui Putin, preconizată pentru 16-17 iunie, astăzi la Chişinău a sosit un numeros grup de funcţionari de la Ministerul rus de Externe şi de la Preşedinţia rusă.

Se ştie, deocamdată, că Putin va sosi la Chişinău în seara zilei de vineri, tot atunci urmând să aibă o întrevedere, după uşi închise, cu omologul său moldovean, Petru Lucinschi. Delegaţiile, ce-l vor însoţi pe preşedintele rus, vor avea întrevederi la ministerele de resort. Nu s-a precizat, însă, care anume ministere vor reprezenta acestea şi dacă vor fi semnate unele documente. La fel, nu s-au anunţat nici subiectele, ce vor fi abordate de către preşedinţii moldovean şi rus, înafară de problema evacuării trupelor şi arsenalului militar, conform angajamentelor asumate de Rusia la summitul OSCE de la Istanbul, şi diferendul transnistrean. În cea de-a doua zi a vizitei, este preconizată o şedinţă în plen a delegaţiilor şi o conferinţă de presă a celor doi preşedinţi.

La acelaşi briefing, responsabilul de la externe s-a referit la rezultatele întrunirii delegaţiilor moldovene şi române în problema fluidizării traficului de călători şi de mărfuri, care a avut loc pe 9 iunie, la Ungheni. Potrivit lui Vition, delegaţiile au convenit, ca măsurile de securizare a frontierei, luate odată cu apropierea României de Uniunea Europeană, să nu dăuneze spiritului acordurilor interguvernamentale privind comerţul liber şi traficul de călători, semnate anterior. De asemenea, s-a convenit asupra extinderii cooperării poliţiei de frontieră şi a organelor vamale. Pentru simplificarea controlului vamal, s-a convenit asupra înfiinţării unor posturi comune la punctele de trecere de la Sculeni, Ungheni şi Leuşeni.

Cât priveşte perspectiva introducerii obligativităţii paşapoartelor pentru cetăţenii moldoveni la trecerea frontierei cu România, Iurie Vition a spus, că Ministerul de Externe de la Chişinău încă nu a fost înştiinţat oficial despre termenul intrării în vigoare a unei asemenea norme, deşi la nivel de intenţie, partea română s-ar fi referit la începutul anului 2001. Aici, însă, există o problemă, a spus Vition. Şi anume, că din cauza costurilor exagerate, foarte puţini cetăţeni ai Republicii Moldova îşi pot procura un paşaport. De aceea, Ministerul de Externe a cerut Guvernului să intervină în vederea micşorării taxelor. În prezent, numai 600 de mii de cetăţeni moldoveni deţin un paşaport. Totdată Vition a ţinut să sublinieze că întroducerea obligativităţii paşaportului la trecerea frontierei este un lucru firesc şi nu trebuie să provoace îngrijorarea populaţiei.

Iurie Vition: „Atât în mass media, cât şi în opinia publică există o părere că această măsură va leza interesele cetăţenilor Republicii Moldova. Dar se omite, în acelaşi timp, că noi tindem spre integrarea în Uniunea Europeană, care, la fel, are anumite cerinţe. În afară de aceasta, şi spaţiul CSI, sau să zicem aşa – la Est de Prut, la fel, în special Ucraina, cere cu insistenţă Republicii Moldova, ca trecerea frontierei să se facă în baza unor paşapoarte.”

Din Chişinău, Radu Benea, Radio Europa Liberă

*
Dan Ionescu: Cu numai câteva zile înainte de sosirea lui Putin la Chişinău, Asociaţia victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor armatei române, transformat între timp în Partidul Naţional Român, a anunţat, că va solicita Federaţiei Ruse, în calitate de succesor de drept al imperiului sovietic, despăgubiri în valoare de peste 10 miliarde de dolari pentru prejudiciile aduse populaţiei Republicii Moldova în timpul regimului comunist.
XS
SM
MD
LG