Linkuri accesibilitate

Între totalitarismul comunist şi fundamentalismul pravoslavnic, reprezentat politic de oameni ca Pasat, democraţia de tip occidental este, încă, pentru moldoveni, o opţiune cu şanse disputabile.


Decizia Alianţei pentru Integrare Europeană de a rezolva criza constituţională prin organizarea unui referendum şi, ulterior, a alegerilor parlamentare şi prezidenţiale anticipate în toamnă le-a anulat comuniştilor un important atu propagandistic: cel al pretinsei încălcări a legalităţii din partea coaliţiei de guvernământ. În acelaşi timp, a spulberat motivaţia protestelor anunţate pentru 12 iunie, şi PCRM a trebuit să renunţe la ele. În acelaşi timp, susţinerea Occidentului acordată deciziei Alianţei l-a obligat pe Voronin, probabil după o tensionată deliberare în interiorul cercului săi de fideli, să accepte alegerea preşedintelui prin vot direct. Însă propunerea liderului comunist privind modificarea articolul 78 în Parlament, în sensul reintroducerii votului popular, este doar o manevră de învăluire.

E foarte limpede că PCRM încearcă să minimalizeze efectele ofensivei politice în care se află Alianţa, o dată cu adoptarea hotărârii privind referendumul şi anticipatele. Spunem asta pentru că în cei 8 ani de guvernare Voronin, „grija pentru banul public” a fost ultimul lucru de care le-a păsat comuniştilor – dovadă stă şi ciudata indulgenţă a Curţii de Conturi în raport cu deturnarea de fonduri în beneficiul clientelei PCRM, fapte în legătură cu care s-au făcut numeroase dezvăluiri.

Astfel încât, aşa cum sugerează mai mulţi analişti, a intra în negocieri cu comuniştii acum, după ce Consiliul Europei şi-a dat acordul pentru referendum, înseamnă mai degrabă o irosire de timp şi, mai ales, comportă nişte complicaţii juridice care ar putea conduce la amânarea alegerilor anticipate până pe la mijlocul iernii, ceea ce n-ar fi convenabil intereselor Alianţei. Comuniştii nu recunosc decât limbajul forţei, nu cedează decât sub presiune şi orice ofertă pe care o fac poate fi un „dar grecesc”. Un referendum câştigat înseamnă o pârtie favorabilă pentru victoria în alegerile generale, însă Alianţa va trebui să-şi ia serioase măsuri pentru a asigura validarea plebiscitului, declaraţiile excesiv de optimiste relativ la rezultatul aprioric pozitiv al acestuia ar putea avea efect soporific, demobilizator.

Cealaltă problemă, dezbătută intens în aceste zile, vizează strategia pentru alegerile prezidenţiale a partidelor din Alianţă, strategie dependentă de prea multe variabile. Mai întâi, urmează să aflăm dacă Voronin poate candida sau nu. Dacă va putea – Curtea Constituţională e în stare să răstălmăcească în fel şi chip statutul de „interimar” al lui Mihai Ghimpu – singura soluţie va fi un candidat unic al Coaliţiei care să concentreze voturile electoratului democratic şi să-i atragă pe nehotărâţi. Dacă Voronin va ieşi din joc, va fi practic imposibil să reprimi ispita partidelor din Alianţă de a „defila” cu prezidenţiabili proprii, în condiţiile în care aceştia se vor constitui ca locomotive electorale pentru galeria, uneori cam şubredă, a propriilor partide.

Oricum, riscul dispersării electoratului cu viziuni democratice rămâne destul de mare, în situaţia în care pe stânga, chiar şi în lipsa lui Voronin, pot apărea jucători susţinuţi de Rusia. Relansarea lui Valeriu Pasat, fostul director al Securităţii de la Chişinău, cu declarate intenţii de a candida la preşedinţie, confirmă obiceiul ruşilor de a nu-şi pune niciodată „ouăle” într-un singur „coş”, cum se spune, de a-şi pregăti scenarii de rezervă.
Între totalitarismul comunist şi fundamentalismul pravoslavnic, reprezentat politic de oameni ca Pasat, democraţia de tip occidental este, încă, pentru moldoveni, o opţiune cu şanse disputabile.
XS
SM
MD
LG