Linkuri accesibilitate

Regizorul Sergiu Prodan va turna, după o pauză de nouă ani, un film despre migrație




Cu toate că a fost prezentat la zeci de festivaluri din cele mai diferite colțuri ale lumii, începînd cu Mexic și terminînd cu Rusia, Patul lui Procust merita cu mult mai mult decît a obținut. Dar conjunctura cinematografică din acest deceniu nu i-a fost nicidecum favorabilă, juriile festivalurilor internaționale apreciind mai ales filmele neorealiste care propuneau publicului povești etnoculturale, sociale și politice șocante și mai puțin filmele de artă, aplecate asupra unor emoționante povești umane, parcă situate în afara timpului istoric. Pentru că temele unora dintre cele mai galonate filme din acest deceniu se leagă de prezentarea relației terifiante dintre oameni în societățile totalitare, izolate sau marginale, Patul lui Procust nu se prea încadra în acest orizont de așteptare.



Numai așa se poate explica faptul că a fost trecut cu vederea de cei care împărțeau premii la marile festivaluri internaționale. Cu toate acestea, privit astăzi, pare la fel de proaspăt ca și atunci cînd a fost lansat. Patina timpului nu a încețoșat atmosfera melancolică și zbuciumată din film și nu a transformat în niște vechituri meditațiile despre condiția umană ale personajelor peliculei. Dimpotrivă chiar, copleșitoarea poveste de dragoste te prinde parcă și mai tare. Poate cea mai izbitoare dimensiune a filmului e întîlnirea contrariilor. Construit după principiul paralelismului, cele două cupluri, pe de o parte, Ladima și Emilia și, pe de altă parte, Fred Vasilescu și Doamna T. se oglindesc unul în altul. Cu toate că în aparență sînt foarte diferiți, Fred Vasilescu și Doamna T. fac parte din înalta societate, iar poetul Ladima și actrița Emilia sînt niște marginali, luați la bani mărunți similitudinile dintre ei sînt mai mari decît deosebirile. În cele din urmă, cred că Patul lui Procust va fi descoperit la un moment dat și de către europeni, pentru că e unul dintre marile filme ale deceniului.

Dar, pentru că Patul lui Procust nu a fost apreciat la justa lui valoare a lăsat o urmă și asupra regizorului Sergiu Prodan care foarte mult timp nu s-a putut apuca de un alt film. În sfîrșit, noul film pe care vrea să-l toarne este complet diferit de Patul lui Procust. Se cheamă Două mii patru sute treizeci și opt de kilometri sau toate drumurile duc la Roma.

Sergiu Prodan: „Este o istorie despre trei învățătoare la o școală din sat care, la un moment dat, se hotărăsc și ele, la fel ca toată lumea să plece la muncă în Italia. Neavînd posibilitatea să plece legal, acceptă să plece pe căi ilegale.”

Totuși, ceea ce unește cele două filme, atît de diferite între ele, e importanța pe care o acordă personajele lor păstrării demnității umane, indiferent că e vorba despre o învățătoare dintr-un sat din Moldova sau despre un mare om de afaceri din perioada interbelică.
XS
SM
MD
LG