Linkuri accesibilitate

Despre patimi prezidențiale, număr de semnături și record de șomeri



Despre posibilitatea ca Vladimir Voronin să candideze la preşedinţie în cazul alegerii preşedintelui prin vot direct, Nicolae Negru scrie în Jurnal de Chişinău că schimbarea modului de alegere a preşedintelui nu anulează prevederea Constituţiei, care spune că o persoană nu poate deţine postul respectiv decât două termene consecutive. Preşedinţia lui Mihai Ghimpu este temporară, atrage atenţia Nicolae Negru.

Pentru a-şi face partid în R. Moldova, Valeriu Pasat are nevoie de 200 de mii de semnături. Tatiana Corai se întreabă în Timpul dacă, nu cumva semnăturile pe care le va colecta prin referendumul privind introducerea ortodoxiei în şcoală vor sprijini şi crearea partidului lui Pasat. Oricum, e de părere autoarea, imaginea Bisericii Ortodoxe ar putea avea de suferit enorm în urma unor astfel de imixtiuni în viaţa acestei instituţii şi a credincioşilor.

Vlad Loghin scrie în Moldova Suverană că în prezent, Republica Moldova are cel mai mare număr de şomeri din istoria ţării. Potrivit ziaristului, datele oficiale arată că doar într-un an şi-au pierdut locurile de muncă peste 67 de mii de persoane. Cei mai mulţi oameni au rămas fără lucru în agricultură.

Preţurile la apartamente au început să crească, scrie ziarul de limbă rusă Panorama. Într-un an cel mult doi, doritorii de a cumpăra un apartament, vor trebui să plătească pentru un metru pătrat până la o mie de euro.
XS
SM
MD
LG