Linkuri accesibilitate

Președintele Afganistanului autorizează eliberarea celor arestați sub suspiciunea de a aparține forțelor talibane în cazul inexistenței unor dovezi convingătoare


Preşedintele Afganistanului, Hamid Karzai, a ordonat revizuirea situaţiei suspecţilor Talibani din închisorile ţării şi a autorizat eliberarea celor împotriva cărora nu există dovezi convingătoare. Agenţiile de presă scriu că preşedintele Karzai răspunde astfel unei recomandări făcute săptămâna aceasta de o adunare naţională numită „jirga”. Ea a cerut punerea în libertate a Talibanilor care au fost arestaţi de forţele afgane sau americane, dar nu li s-a putut dovedi vinovăţia, ca un gest de bunăvoinţă şi reconciliere. În închisorile afgane se află în prezent sute de militanţi islamici suspectaţi de violenţe.
XS
SM
MD
LG