Linkuri accesibilitate

Rusia - UE: ambiguitățile și incompatibilitățile unei relații politice


Iulian Fruntașu și Igor Munteanu

Iulian Fruntașu și Igor Munteanu

„Punct și de la Capăt” - Vasile Botnaru în dialog cu analiștii politici Igor Munteanu (IDIS) și Iulian Fruntașu, consilier al premierului Vlad Filat.


Astăzi vom vorbi despre rezultatele recentului summit Rusia–Uniunea Europeană, care s-a convocat la Rostov-pe-Don. Rezultatele acestuia, asemeni cercurilor pe apă, s-ar putea să ajungă, sau nu, până în periferia europeană, unde îşi are locul geopolitic Republica Moldova. În studioul de la Chişinău al Europei Libere se află Igor Munteanu, directorul Institutului pentru iniţiative sociale „Viitorul” şi politologul Iulian Fruntaşu, consilier al premierului Vlad Filat.

Europa Liberă: Domnule Fruntaşu, ce concluzii se văd de aici, de la Chişinău, din biroul Dumneavoastră de consilier?

Iulian Fruntașu
Iulian Fruntaşu: „După mine, summitul, practic, nu s-a încununat cu succes. Dar e o practică obişnuită a Uniunii Europene şi a Federaţiei Ruse să ajungă aşa, la nişte concluzii, după mine, puţin cam spălăcite. Pentru că, într-adevăr, sunt foarte multe probleme, din păcate, mai importante, decât Republica Moldova şi trebuie să recunoaştem acest lucru. Şi chiar în contextul acestor probleme, şi unii şi alţii au încercat aşa, să iasă din încurcătura asta cu o faţă mai umană, ca să zic aşa. Era foarte dificil şi pentru Uniunea Europeană să critice prea mult Federaţia Rusă, pentru violarea drepturolor omului, de exemplu, şi atitudinea faţă de ziarişti, situaţia în Caucazul de Nord, etc., iar pe de altă parte, nici Moscovei nu-i convine să trântească uşile şi să iasă din sala de şedinţe. Deci, lucrurile se întâmplă în felul ăsta atunci, când nu există nici o şansă de a progresa. Şi şansa asta de a progresa nu a fost înaintea summitului. Asta s-a şi întâmplat.”

Europa Liberă: Domnul Munteanu?


Igor Munteanu: „Eu cred că trebuie să facem lista aşteptărilor ambelor părţi şi această listă este destul de contradictorie şi oarecum ambiguă. Pe de o parte Uniunea Europeană consideră că ar putea să aplice instrumentele prin care a schimbat geografia şi politica în regiunea Europei Centrale şi de Est prin integrare, iar atunci când a impus proiectul de integrare a impus şi anumite condiţionalităţi pe fiecare din aceste domenii. În mai 2005, Federaţia Rusă şi Uniunea Europeană au convenit asupra unui proiect de avansare a celor patru spaţii. Un singur spaţiu a înregistrat anumite schimbări pozitive şi pe care nimeni nu le poate nega. Asta este legat doar de spaţiul economic. Pentru că Federaţia Rusă reprezintă al treilea partener comercial în balanţa de exporturi de hidrocarburi, Uniunea Europeană nu este foarte mulţumită de felul în care vizualizează această politică a Federaţiei Ruse, dar totuşi apreciază calitatea, importanţa şi talia acestui partener. Federaţia Rusă doreşte un statut de exclusivitate în relaţia cu Uniunea Europeană. Nu-şi doreşte să fie doar un vecin, doreşte să fie un partener strategic, dar în termenii pe care-i dictează ea.

La acest summit, Uniunea Europeană notează că pe majoritatea spaţiilor nu s-au înregistrat nici un fel de progrese. Constată iminenţa unor grave dificultăţi şi probleme, pe care trebuie să le discute în continuare cu Federaţia Rusă. Pe de altă parte, obţine câteva lucruri importante. Printre aceste lucruri aş menţiona acordul de readmisie. Acest acord impune nişte obligaţii financiare destul de importante pentru Federaţia Rusă, pentru că tot fluxul de persoane, care în mod ilegal penetrează spaţiul european e, în general, prin Federaţia Rusă. Al doilea lucru: Federaţia Rusă primeşte această constatare de progres prin faptul, că acordul pe care-l semnează se numeşte acord de modernizare. Or, exact terminologia de modernizare este compatibilă cu frazeologia utilizată de preşedintele Medvedev.

Preşedintele Medvedev îşi doreşte să vadă Federaţia Rusă în calitate de receptor de tehnologii din partea Uniunii Europene. În acelaşi timp, deschizând societatea Federaţiei Ruse doar atât, cât să asigure legitimitatea acestui proces. El nu este deschis pentru intrarea unor instrumente de protejare şi garantare a libertăţilor civile, după cum arată situaţia şi momentul din Federaţia Rusă. În acelaşi timp, Federaţia Rusă nu doreşte să discute situaţia drepturilor omului din Caucazul de Nord, sau din megapolisurile ruseşti, în care societatea civilă fierbe în acest moment de proteste în adresa autorităţilor.”

Europa Liberă: Adică, exact aşa, cum vorbea Vladimir Vladimirovici Putin – Kremlinul cere acum modernizare, fără nici un fel de condiţii impuse de Occident.

Igor Munteanu
Igor Munteanu: „De fapt, Vladimir Putin a fost primul, care şi-a dorit un acord de parteneriat strategic cu Uniunea Europeană. Chiar din anul 2000, atunci când era prim-ministru. În acea perioadă, Federaţia Rusă avea nevoie ca de aer de un sprijin al unui actor extern, care să ia în consideraţie exclusivismul Federaţiei Ruse. Şi al doilea actor, după Statele Unite, care, mă rog, întotdeauna au fost importanţi pe dimensiunea de securitate, Uniunea Europeană venea ca al doilea, care compensa acest vid de izolare în jurul Federaţiei Ruse. După atâţia ani de zile, din 2000 până în acest moment, observăm, însă, că foarte multe lucruri nu s-au întâmplat, în afară de spaţiul comerţului. Federaţia Rusă în continuare este privită ca un partener comercial extrem de important, dar nu a reuşit nici unul dintre obiectivele, sau megaobiectivele pe care şi le-a propus.

Federaţia Rusă a dorit să devină unicul şi cel mai important furnizor de gaze, care unifică şi legislaţia şi oferă coerenţă spaţiului de reglementare – nu a reuşit. Federaţia Rusă nu şi-a putut impune, pe dimensiunea de securitate, calitatea de unic organizator al spaţiului geopolitic din fosta URSS, pentru că nimeni nu l-a acceptat şi Federaţia Rusă nu a reuşit să promoveze ideea unei alianţe politico-militare cu Uniunea Europeană, care să excludă Statele Unite. Or, aceste lucruri definesc foarte exact locul, în care se află Federaţia Rusă. Foarte multă lume spune că Federaţia Rusă, de fapt, a reuşit doar să-şi reconfirme statutul de exportator de resurse naturale, dar nu a reuşit să ajungă la situaţia în care calitatea sa de actor geopolitic este tratată în aceiaşi termeni şi la acelaşi nivel cu statutul de actor geopolitic al Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Prin urmare, putem spune că Uniunea Europeană, inclusiv prin neacceptarea viziunii ruseşti asupra securităţii europene, îi arată locul, care i se cuvine astăzi, din cauza problemelor nerezolvate.

Iulian Fruntaşu: „Uniunea Europeană încearcă să-şi promoveze politicile prin intermediul instrumentelor pe care le are la dispoziţie. Din păcate, ele nu sunt suficiente pentru a exercita careva presiuni sau pentru a stimula suficient de bine Federaţia Rusă, astfel încât Federaţia Rusă să reformeze statul şi societatea nu doar din punct de vedere modernizator aşa, în sensul lui Medvedev, ci chiar să respecte şi drepturile omului, să democratizeze societatea, etc. Deci, odată ce Uniunea Europeană nu are aceste instrumente, pe de o parte, pe de altă parte nici Moscova nu vrea să accepte această direcţie de dezvoltare, suntem într-o situaţie aşa, de şah-mat-pat, nu ştiu cum acolo, care va continua în permanenţă.

E un joc subtil, un dans a doi parteneri, care nu prea se iubesc, care nu prea se respectă, dar care sunt prinşi în aceste mişcări şi care vor continua şi mai departe, prin alte runde. Interesant e, de exemplu, să vorbim despre faptul că Moscova nu a primit mult râvnitul regim de liberalizare a vizelor. Pentru că, dincolo de toată frazeologia şi discuţiile care au fost, probabil, unii sperau, totuşi, că se vor înregistra anumite progrese în acest domeniu. Uniunea Europeană sau unele state membre, cel puţin, sunt destul de reticente vis-a-vis de deschiderea hotarelor în faţa cetăţenilor Federaţiei Ruse. Cum să vă spun, acest echilibru între stimulente şi încurajări şi anumite presiuni, deocamdată, nu oferă suficientă masă critică, pentru a face Federaţia Rusă să se schimbe în mod calitativ, nu doar aşa, formal.”

Europa Liberă: În folclorul moldovenesc există o alegorie, după mine, genială: Nu colacul e mare, uşa bisericii e mică. Nu? Cam asta e relaţia între Rusia şi Uniunea Europeană. Sau nu?


Iulian Fruntasu și Igor Munteanu
Igor Munteanu: „Poziţia Federaţiei Ruse este destul de ambiguă şi contradictorie. Pe de o parte, întotdeauna a respins abordarea bloc, sau abordarea în bloc a unor ţări, considerând că nu face parte din politica de vecinătate, este prea mare pentru această politică de vecinătate şi nu poate să accepte toate comandamentele, sau termenul de ajustare a legislaţiei şi a normelor interne, pentru că asta ar însemna să accepte exercitarea unei guvernări externe. Or, acest lucru este imposibil pentru Federaţia Rusă. Pe de altă parte, a încercat să determine în permanenţă Uniunea Europeană să renunţe la alianţele tradiţionale cu NATO, de exemplu, cu umbrela de securitate, organizată şi furnizată de Organizaţia Nord Atlantică. Pe de altă parte, spunând că noi am depăşit ordinea de după războiul rece, în acelaşi timp a încercat să reconstituie alte alianţe, care exact sunt clădite pe această formulă, sau acordul de la Shanghai de apărare a statelor membre, reprezintă o replică în adresa Alianţei Nord Atlantice. După asta, a încercat să negocieze condiţiile de aderare la Organizaţia Mondială a Comerţului de pe statutul unei alianţe de state şi nu în calitate bilaterală.

Toate aceste chestiuni nu au reuşit decât să provoace reacţia Occidentului şi să arate, de fapt, slăbiciunea Federaţiei Ruse. Pentru că, dacă ar fi dorit să meargă spre o formulă de integrare şi de conciliere a diferenţelor, ar fi acceptat una dintre pârtiile de integrare sectorială. Federaţia Rusă nu a dorit să fie unul dintre, a dorit să fie exclusivă partener al Uniunii Europene, dar determinând, în acest fel, detaşarea Uniunii Europene de aliaţii tradiţionali, în primul rând Statele Unite ale Americii, pe care diplomaţii ruşi îi consideră non-europeni, care nu au nici o treabă să se amestece în treburile interne ale bătrânei Europe.

Din acest punct de vedere, eu nu cred că în acest moment ideea pe care o promovează diplomaţia rusă, inclusiv cea legată de concepţia de securitate gen Medvedev, are vreo şansă să fie acceptată. Pentru că această concepţie de securitate reafirmă o parte din elementele acordului Helsinki, dar într-o altă manieră. În maniera în care exclude tot Occidentul, utilizează doar anumită terminologie, care pune fundamentul pentru „democraţie suverană” şi acest concept este, probabil, fundamental pentru ca să înţelegem care sunt fricile Federaţiei Ruse. Federaţia Rusă se teme ca de moarte de influenţa nemijlocită a unor practici de reglementări, care provin inclusiv din Uniunea Europeană asupra spaţiului intern al Federaţiei Ruse. Pentru că, în momentul în care anumite reglementări şi acquis communautaire ar putea să penetreze spaţiul politico-juridic al Federaţiei Ruse, administraţia de la Kremlin se teme că ar pierde controlul asupra populaţiei şi statului.”

Iulian Fruntaşu
: „Atraşi de civilizaţia europeană.”

Igor Munteanu: „De beneficiile civilizaţiei europene.”

Iulian Fruntaşu: „Da, şi sunt sigur că Putin undeva, la un moment dat, s-a visat şi el un Petru I, dar probabil că nu are viziunea asta şi nu are tăria de caracter chiar să preia misiunea civilizatorie a Occidentului şi să o transpună pe pământul rusesc.”

Igor Munteanu: „Cred că ei sunt foarte interesaţi de implanturi tehnologice.”

Iulian Fruntaşu: „E o contradicţie în mintea lor, la un moment dat.”

Europa Liberă: Păi, după ce Abramovici cumpără o echipă şi Kursaveli e vizitat de cei mai bogaţi oameni...


Iulian Fruntaşu: „Exact. Nu e vorba de la Shanghai, nu?”

Europa Liberă: Da. O paranteză vroiam să fac în legătură cu proiectul de securitate europeană. Dacă tot Europa nu l-a încuvinţat şi tacit l-a respins, de ce a trebuit România să-şi facă o voce distinctă?


Igor Munteanu
Igor Munteanu: „Probabil că fiecare din statele membre ale comunităţii europene, ale Uniunii Europene, a încercat să aibă propriile reacţii la această incursiune a Federaţiei Ruse, prin schimbarea Helsinki, nici măcar nu Helsinki plus, aşa cum ar fi dorit europenii, ci mai degrabă Helsinki doi, care ar fi impus o altă ordine, după trecerea aproape a două decenii de la colapsul URSS-ului. România, probabil, că şi-o fi expus anumite opinii, legate de imposibilitatea impunerii unei alte ordine, în condiţiile în care spaţiul european este protejat în termeni de acorduri de securitate destul de bine.

Problema litigiilor pe care Federaţia Rusă le constată în vecinătatea sa, sunt de ordinul incompatibilităţilor de proiecte politice. Şi aici aş vrea să spun, că în acest moment, Federaţia Rusă nu are un proiect pozitiv faţă de vecinătatea sa imediată. Ea poate să sancţioneze, să intervină, cum a intervenit în războiul georgian, poate să intervină cu mijloace economice foarte brutale, cum a fost cazul ucrainean, poate să menţină status quo în conflicte îngheţate sau semidezgheţate, dar nu poate, de exemplu, să aducă gradul de deschidere şi de instituţionalizare a schimbărilor şi a reformelor structurale, aşa cum o face Uniunea Europeană. Şi această disperare a Federaţiei Ruse se vede foarte clar din faptul că ea doreşte să blocheze extinderea europeană, manifestată prin politica de vecinătate şi nu să ofere ceva în schimb. Or, ceea ce există, instituţional vorbind, în spaţiul CSI-ului nu merită nici măcar să fie comparat cu beneficiile, pe care toate aceste state de la periferia Uniunii Europene le pot regăsi în interiorul Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Cto na cito ucilsea, aşa se spune ruseşte. La asta se pricep.


Iulian Fruntaşu
: „Eu vreau să mai adaug ceva. Păcat că Federaţia Rusă nu are un proiect vis-a-vis de propria societate, societatea rusă. Pentru că să fim serioşi, ce influenţă poate exercita benefică asupra spaţiului post sovietic, dacă speranţa de viaţă a bărbaţilor în Federaţia Rusă, în Siberia în particular, nu trece peste 50 de ani. Când, practic, drepturile omului sunt violate, când societatea rusă este atât de divizată şi asta, de fapt, este exemplul cel mai prost pentru cei, care sunt în spaţiul post sovietic.”

Europa Liberă: Pardon, Vladimir Putin, în celebra discuţie cu Iurie Şevciuk, sau schimb de replici, ce a spus? Fără democraţie Rusia nu are viitor. Asta e spus pentru camere de luat vederi?


Iulian Fruntaşu: „Absolut.”

Igor Munteanu: „Da, dar probabil a meritat să spună şi partea a doua a termenului - fără „democraţie suverană”. Şi vă spuneam de „democraţie suverană” – Federaţia Rusă înţelege de fapt o democraţie în care nici un factor exterior nu poate impune nişte reglementări de conduită, sau reguli de conduită, sau norme morale. De exemplu, litigiul cel mai proaspăt este felul în care s-a împotrivit Federaţia Rusă modificării articolului 14 din paragraful adiţional al Convenţiei europene pentru drepturile omului, care însemna reformarea Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Motivul. Ca deciziile impuse de CEDO să nu afecteze funcţionarea instituţiilor de stat din Federaţia Rusă. Respectiv, mulţi din politicienii acestei ţări se consideră de pe Lună sau de pe Marte, dar nu se consideră parte din Europa, atunci când este vorba, nemijlocit, despre racordarea la reguli, reglementări şi norme ale dreptului omului.”

Iulian Fruntaşu: „Pe mine conceptul ăsta de „democraţie suverană” mă amuză.”

Igor Munteanu
: „Originea acestui termen vine de la fostul şef al administraţiei prezidenţiale pe timpul lui Putin, de la domnul Surkov, care spunea că există în acest timp în lume doar şase democraţii suverane. Doar şase. De ce? Pentru că ele se pot apăra cu arme nucleare.”

Europa Liberă: Exact asta. Cineva a comparat acest termen cu pistolul cu amortizor. Vreau să revin la oile noastre, la regiunea noastră. Este cumva o coincidenţă întâmplătoare între anunţul făcut în ajunul acestui summit de Lady Ashton despre proiectele ei de a suprima nişte funcţii de reprezentanţi ai Uniunii Europene în zone, care pentru noi sunt relevante, pentru Moldova şi Caucaz. Este o coincidenţă? Sau este, într-adevăr, un proiect de rutină, care acum inerţial a venit?


Iulian Fruntasu și Igor Munteanu
Iulian Fruntaşu: „Mai degrabă e vorba de reforma propriu-zisă instituţională a Uniunii Europene, după toate schimbările, după Lisabona şi tratatul respectiv, etc. Nu ştiu. Bineînţeles, unii ar putea specula, vedeţi, Doamne, europenii încearcă cumva, eu ştiu, să ne lase ruşilor şi chestiuni de acest fel. Eu n-aş specula, n-aş face speculaţii de acest fel. Uniunea Europeană, într-adevăr, are nevoie de diplomaţi profesionişti. Pentru că nu a avut acest serviciu diplomatic, într-adevăr, a trebuit să fie profesionalizat. Altceva este faptul, că, personal, eu mi-aş dori să fie un reprezentant de talia, eu nu ştiu, de talia lui Tony Blair, care ar putea deschide uşile, dar asta, cum să vă spun, wishful thinking, în capacitatea mea personală pot visa orice. Din păcate, lucrul ăsta nu se va întâmpla. Mi-aş fi dorit-o. Iar eu cred că nu ar trebui să ghicim aşa, în cafea.”

Europa Liberă: Bine, dar ceea ce Dumneavoastră spuneţi, că este de rutină, inofensiv, o reformă birocratică, după Lisabona..., aceiaşi ruşi ar putea interpreta ca o trimitere pe raft, la sertar a problemei Caucazului, a problemei Transnistriei.

Iulian Fruntaşu: „A fost reprezentantul ăsta, când ruşii au atacat Georgia şi nu s-a întâmplat nimic, mare lucru. Adică, eu nu aş face legătura asta aşa evidentă.”

Europa Liberă: Domnul Munteanu?

Igor Munteanu
: „Eu cred că, într-adevăr, unii ar putea avea percepţia falsă că Uniunea Europeană renunţă la anumite spaţii, care s-au mobilizat în ultimii ani de zile. Dar cred, că este o percepţie mai degrabă din afara Uniunii. Eu cred că Uniunea Europeană dansează, dansează elegant, dansează cu resursele proprii. În situaţia în care nu are foarte multe instrumente de presiune asupra Federaţiei Ruse, politica de bază în raport cu Federaţia Rusă este s-o angajeze, în loc s-o izoleze, si s-o antagonizeze, s-o aşeze în ungher. Şi cred că pornind de la această premisă, Lady Ashton, sau oricare oficial important al Uniunii Europene, care va încerca să transmită nişte semnale, să semneze nişte acorduri, dar să aibă suficientă prudenţă asupra aplicabilităţii acestor acorduri. Trebuie să raţionalizeze spaţiul. Eu am impresia că chiar dacă am avut un reprezentant special şi avem în continuare, utilitatea generală a acestui reprezentant special nu a fost la nivelul aşteptărilor noastre. Acest lucru trebuie spus răspicat. Nu datorită personalităţilor, care s-au perindat în această funcţie, ci mai degrabă limitării mandatului şi impreciziei regulilor mandatului, atunci când el a fost determinat. Şi cred că o consolidare a mandatului emisarului Uniunii Europene în acest răstimp, ar putea să dea mai multă tonalitate şi mai multă coerenţă în relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova.”

Europa Liberă: De aici întrebarea practică, sau pronosticul, pe care vi-l cer. Misiunea EUBAM se va consolida? Sau uşor-uşor se va retrage, inclusiv din cauza situaţiei din Ucraina?


Igor Munteanu: „Misiunea EUBAM este oarecum diferită de mandatul pe care-l are reprezentantul special, Kalman Miszei, şi anterior domnul Jakobovits. Deci, EUBAM este o instituţie extrem de necesară Republicii Moldova, Ucrainei şi Uniunii Europene. Deci, nu este o iniţiativă care avantajează una dintre părţi. Pe de o parte, EUBAM-ul este necesar ca un prim instrument de intervenţie în spaţiul ex-sovietic al Uniunii Europene, pe teren, nu a existat aşa ceva, sau de mărimea aceasta. Este un test pentru capacitatea autorităţilor naţionale de a asimila practici pozitive pe domeniul reformării serviciului vamal şi de frontieră. Şi pe de altă parte, este necesar şi ţărilor respective, inclusiv şi Ucrainei, pentru ca să se conformeze şi să arate disponibilitate de cooperare. Pentru că dacă cooperezi, de exemplu, din perspectiva Kievului, doar pe dimensiunea care te interesează economic şi exporturi, dar nu cooperezi pe dimensiunea politică, atunci arăţi foarte clar că traseul tău este limitat şi, de fapt, nu te orientezi spre spaţiul de deschidere şi de integrare efectivă în Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Valabil şi pentru Ianukovici, domnul Fruntaşu?


Iulian Fruntașu
Iulian Fruntaşu: „Da. Bine, cred eu că Ianukovici nu are de unde alege. Dar ce vreau să spun, ce se va întâmpla în perspectivă, este dacă propunerea doamnei Ashton va fi acceptată de statele membre, atunci funcţiile pe care le-a deţinut înaltul reprezentant Kalman Miszei, vor fi preluate de către reprezentanţii Comisiei Europene aici, la Chişinău. Din perspectivă europeană, eu dacă aş fi european, cu reşedinţă, eu ştiu, la Burxelles, la Berlin, sau la Paris, pe mine m-ar bucura o asemenea evoluţie. Pentru că, ziceam eu, Uniunea Europeană într-adevăr are nevoie de un serviciu diplomatic profesionist. Şi pe mine m-ar bucura lucrul ăsta şi din perspectiva federativă. Pentru că atunci Consiliul European ar avea prerogative mai puţin relevante, în comparaţie cu Comisia, ale cărei prerogative ar creşte. Pentru că, după mine, chiar şi pentru extindere, este mai bine să avem o comisie puternică şi un Parlament puternic, decât un Consiliu European puternic, care mai degrabă trage spre un aranjament interguvernamental al Uniunii Europene. Deci, sunt anumite dezbateri la nivelul construcţiei europene.

Faptul că, eu ştiu, că Comisia îşi consolidează împuternicirile, după mine, e o evoluţie, în perspectivă, e o evoluţie pozitivă pentru Republica Moldova. De fapt, Comisia natural este înclinată spre extindere. Funcţionarii Comisiei au lucrat, au muncit asupra valurilor succesive de extindere, au deja anumiţi paşi de gândire, care ne avantajează pe noi. Consiliul este format din reprezentanţii statelor-membre. Într-adevăr, trebuie să muncim şi în capitalele europene, nu zic ba. Diplomaţia noastră ar trebui să fie activă şi la Berlin, şi la Paris, şi la Londra. Dar Comisia cumva este înclinată aşa pozitiv, prin definiţie.”

Europa Liberă: Înţeleg. Şi chiar şeful Comisiei, care vine de la Kiev tot cred că ar fi mai cooperant, în sensul ăsta. Ultima întrebare ar fi: ce eveniment, ce indiciu ar fi să urmărim în timpul apropiat, care să arate că Moldova este tratată cel puţin la fel, dacă nu avantajată în relaţiile cu Bruxelles-ul, cu Uniunea Europeană? Şi nu s-a întors Uniunea Europeană cu spatele la Moldova. Unde aţi căuta un semnal că Moldova a rămas în cărţile Uniunii Europene?

Iulian Fruntaşu: „Păi, depinde de noi. Noi trebuie să ne facem temele. Există o deschidere fără precedent vis-a-vis de Republica Moldova. Se munceşte mult. Toate instituţiile sunt implicate în ce priveşte regimul liberalizat de vize. Şi aici, dacă vom înregistra succese, cred eu, că ne putem mişca mai repede, decât s-a mişcat Ucraina, de exemplu. Deci, trebuie să ne facem temele şi suntem repetenţi de foarte mulţi ani, datorită regimului Voronin. Şi atunci, cum să vă spun, noi trebuie să fim cei care înregistrează succese.”

Europa Liberă: Deci, nu-i corect ca noi să căutăm semne la Bruxelles. Aici, acasă trebuie să căutăm.


Iulian Fruntaşu: „Exact.”

Europa Liberă: Domnul Munteanu?

Iulian Fruntașu și Igor Munteanu
Igor Munteanu: „Eu cred că o să ploaie cu semne în lunile următoare. Pentru că toată lumea are interesul să scoată din Republica Moldova un caz de succes. Şi actorii naţionali şi actorii internaţionali. Uniunea Europeană are nevoie de un caz, care să demonstreze, că buna voinţă şi nu reaua voinţă aduce răsplate. Aceste semnale vor veni sub forma succesului, pe care Republica Moldova trebuie să-l repurteze într-un an, un an şi jumătate maximum, pe tematica liberalizării regimului de vize. Pe de altă parte, noi trebuie să avem o deschidere mai clară faţă de Uniunea Europeană pe anumite subiecte sectoriale. Cum ar fi ralierea noastră la anumite decizii de politică extrenă. Cred că la dimensiunea asta Ministerul Afacerilor Externe încă nu a început să gândească serios şi nu a găsit nişa, în care deciziile locale să coincidă cu deciziile de politică externă a Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Poate urmează să-l facă prin detaşamentul de ambasadori, care, în sfârşit, o să-l trimită.”


Iulian Fruntaşu: „Da, probabil. Observaţia asta e pertinentă. Deschiderea despre care vorbeam anterior vis-a-vis de Ucraina, de exemplu, câţiva ani în urmă, după revoluţia oranj, cred că a ratat ceva. A ratat, în primul rând, faptul că, indiferent de susţinerea pe care o are un stat sau altul, sunt factori interni, care determină evoluţia unui stat. Şi eu îmi exprim speranţa că Moldova nu va irosi acest credit de încredere, pe care l-a avut şi Ucraina, de altfel. Depinde de elitele noastre politice, depinde de societatea moldovenească, cum se va reforma. Şi dacă vom ajunge în aceeaşi situaţie, cum a ajuns Ucraina, nu dă Doamne. Dar cred eu că şi europenii sunt acum mai conştienţi, vor fi şi ei mai atenţi şi ne vor monitoriza. Şi trebuie să ne monitorizeze mai atenţi, iar noi să ne facem temele.”

Europa Liberă: Adică să nu fim un copil răsfăţat.

Iulian Fruntaşu: „Exact.”

*

Am ajuns la punctul final al emisiunii de astăzi, la care au participat Igor Munteanu, directorul Institutului pentru iniţiative sociale „Viitorul” şi politologul Iulian Fruntaşu, consilier al premierului Vlad Filat.
XS
SM
MD
LG