O întîlnire istorică la Parlamentul European: Ministrul de Externe iranian a participat la o întîlnire cu parlamentarii din Comisia de politică externă. Ministrul Manouchehr Mottaki e o personaj de neuitat. În anii 80 pe cînd era ambasador în Turcia, Mottaki a fost implicat în răpirea unuia din cei mai proeminenţi dizidenţi iranieni.
Mottaki e un diplomat-ideolog, aţşa cum se cuvine unui adevărat demintar, într-un regim teocratic-revoluţionar. Cu alte cuvinte, Ministrul de Externe nu e diplomatul clasic de cabinet. E un agitator febril şi elocvent. Parlamentarii europeni s-au convins de asta după o întîlnire şocantă din toate punctele de vedere.
Mai întîi, au fost incidentele de la intrarea în sala de dezbatere. Un grup de parlamentari l-au întîmpinat pe ministru cu fotografii ale bărbaţilor, femeilor şi copiilor executaţi sau toruraţi în Iran. Gărzile de corp ale Ministrului i-au îmbrîncit, s-a creat o busculadă în care s-au amestecat parlamentari, dispozitive de securitate şi jurnalişti iar funcţionarii Parlamentului au făcut eforturi uriaşe să împiedice continuarea altercaţiilor dincolo de uşia sălii. Ciudat, deşi dezbaterea a avut loc in camera (cu uşile închise), televiziunea de stat iraniană a pătruns, în vreme ce toate televiziunile ocidentale au fost ţinute la uşă.
Apărată de formatul in camera, dezbaterea a început torenţial. Mai mulţi parlamentari au criticat în modul cel mai sever dictatura teocratică iraniană şi au cerut socoteală Ministrului pentru ororile pe care autoritățile iraniene le comit în serie: execuţii prin lapidare, spînzurări de macarale, violuri în timpul anchetelor, plutoane de execuţie pentru minori.
A doua temă majoră a fost problema nucleară a Iranului. Parlamentarii au atacat la bază faimoasa Declaraţie de la Teheran, un document-alianţă între Iran, Brazilia. Declaraţia are o trăsătură aparte. E o lovitură propagandistică de proporţii care ascunde programul nuclear iranian în spatele unui angajament fără valoare. Scutul creat cu ajutor brazilian şi turcesc e un aparat construit pe mania grandorii în variantă braziliană şi pe resentimentul anti-occidental pe care Turcia îl dezvoltă în avalanşă. Adevărul e că, în spatele faimoasei Declaraţii, Iranul continuă programul nuclear şi ameninţarea terminală pentru Orientul Mijlociu şi, prin extensie, pentru securitatea globală.
Ministrul iranian a răspuns dar asta nu înseamnă că a răspuns aşa cum obişnuiesc rarii exponenţi ai dictaturilor aflaţi în turneu propagandistic prin instituţiile marilor democraţii. Mottaki nu s-a justificat, n-a vorbit în clişee şi n-a refuzat nici o temă. Mottaki a atacat din prima clipă. Ministrul de externe iranian a depăşit de mult faza tatonărilor sau a pledoariilor defensive. Mottaki e exponentul extrem al noii psihologii regionale. La fel ca Primul Ministru turc Erdogan, ca liderii de partid chinezi sau ca difuzorul oficial nord-koreean, Mottaki are deja vocea încărcată de siguranţă şi agresivitate.
Ministrul iranian a descris un Iran perfect, mai democratic decît Occidentul, posesor al adevăratei şi viitoarei doctrine universale a adevărului şi dator să facă un bine lumii ce urmează să fie convertită. Iranul nu recunoaşte nimic şi acuză Occidentul de împilarea unilaterală a lumii cinstite şi muncitoare. Instalaţiile nucleare sînt paşnice dar, spune tot Ministrul iranian, Israelul trebuie să înțeleagă că mai are puţin timp, dacă vrea să se căiască. Americanii au simulat deschiderea şi vor plăti pentru insulta ipocrită de care se fac vinovaţi. Europa nu înţelege nimic, plăteşte subvenţia care ţine în viaţă Gaza şi odată cu ea reţeaua teroristă Hamas dar plăteşte prea puţin şi, prin urmare, va plăti, la rîndul ei pentru incapacitatea de a sesiza că ora adevărului a venit.
Diatriba interminabilă şi fulminantă a Ministrului iranian ar trebui să trimită un mesaj esenţial spre Uniunea Europeană. Iluzia diplomaţiei şi a compromsiului permanent trebuie să ia sfîrşit. Iranul e într-o stare de inflamaţie ideologic-militară care duce într-un singur loc. Spre catastrofă. Europa trebuie să recalculeze, pînă nu e prea tîrziu. în fond, aroganţa reflexă a Ministrului şi a regimului iranian se hrăneşte tocmai din autismul sistematic dezvoltat în tăcere de Uniunea Europeană.
Mottaki e un diplomat-ideolog, aţşa cum se cuvine unui adevărat demintar, într-un regim teocratic-revoluţionar. Cu alte cuvinte, Ministrul de Externe nu e diplomatul clasic de cabinet. E un agitator febril şi elocvent. Parlamentarii europeni s-au convins de asta după o întîlnire şocantă din toate punctele de vedere.
Mai întîi, au fost incidentele de la intrarea în sala de dezbatere. Un grup de parlamentari l-au întîmpinat pe ministru cu fotografii ale bărbaţilor, femeilor şi copiilor executaţi sau toruraţi în Iran. Gărzile de corp ale Ministrului i-au îmbrîncit, s-a creat o busculadă în care s-au amestecat parlamentari, dispozitive de securitate şi jurnalişti iar funcţionarii Parlamentului au făcut eforturi uriaşe să împiedice continuarea altercaţiilor dincolo de uşia sălii. Ciudat, deşi dezbaterea a avut loc in camera (cu uşile închise), televiziunea de stat iraniană a pătruns, în vreme ce toate televiziunile ocidentale au fost ţinute la uşă.
Apărată de formatul in camera, dezbaterea a început torenţial. Mai mulţi parlamentari au criticat în modul cel mai sever dictatura teocratică iraniană şi au cerut socoteală Ministrului pentru ororile pe care autoritățile iraniene le comit în serie: execuţii prin lapidare, spînzurări de macarale, violuri în timpul anchetelor, plutoane de execuţie pentru minori.
A doua temă majoră a fost problema nucleară a Iranului. Parlamentarii au atacat la bază faimoasa Declaraţie de la Teheran, un document-alianţă între Iran, Brazilia. Declaraţia are o trăsătură aparte. E o lovitură propagandistică de proporţii care ascunde programul nuclear iranian în spatele unui angajament fără valoare. Scutul creat cu ajutor brazilian şi turcesc e un aparat construit pe mania grandorii în variantă braziliană şi pe resentimentul anti-occidental pe care Turcia îl dezvoltă în avalanşă. Adevărul e că, în spatele faimoasei Declaraţii, Iranul continuă programul nuclear şi ameninţarea terminală pentru Orientul Mijlociu şi, prin extensie, pentru securitatea globală.
Ministrul iranian a răspuns dar asta nu înseamnă că a răspuns aşa cum obişnuiesc rarii exponenţi ai dictaturilor aflaţi în turneu propagandistic prin instituţiile marilor democraţii. Mottaki nu s-a justificat, n-a vorbit în clişee şi n-a refuzat nici o temă. Mottaki a atacat din prima clipă. Ministrul de externe iranian a depăşit de mult faza tatonărilor sau a pledoariilor defensive. Mottaki e exponentul extrem al noii psihologii regionale. La fel ca Primul Ministru turc Erdogan, ca liderii de partid chinezi sau ca difuzorul oficial nord-koreean, Mottaki are deja vocea încărcată de siguranţă şi agresivitate.
Ministrul iranian a descris un Iran perfect, mai democratic decît Occidentul, posesor al adevăratei şi viitoarei doctrine universale a adevărului şi dator să facă un bine lumii ce urmează să fie convertită. Iranul nu recunoaşte nimic şi acuză Occidentul de împilarea unilaterală a lumii cinstite şi muncitoare. Instalaţiile nucleare sînt paşnice dar, spune tot Ministrul iranian, Israelul trebuie să înțeleagă că mai are puţin timp, dacă vrea să se căiască. Americanii au simulat deschiderea şi vor plăti pentru insulta ipocrită de care se fac vinovaţi. Europa nu înţelege nimic, plăteşte subvenţia care ţine în viaţă Gaza şi odată cu ea reţeaua teroristă Hamas dar plăteşte prea puţin şi, prin urmare, va plăti, la rîndul ei pentru incapacitatea de a sesiza că ora adevărului a venit.
Diatriba interminabilă şi fulminantă a Ministrului iranian ar trebui să trimită un mesaj esenţial spre Uniunea Europeană. Iluzia diplomaţiei şi a compromsiului permanent trebuie să ia sfîrşit. Iranul e într-o stare de inflamaţie ideologic-militară care duce într-un singur loc. Spre catastrofă. Europa trebuie să recalculeze, pînă nu e prea tîrziu. în fond, aroganţa reflexă a Ministrului şi a regimului iranian se hrăneşte tocmai din autismul sistematic dezvoltat în tăcere de Uniunea Europeană.