Linkuri accesibilitate

Daniel Barbu pe Firul Ariadnei: „Cred că societatea românească nu are vocație poltică”


3 iunie 2000

Firul Ariadnei – Mărturii din labirintul tranziţiei
.
O emisiune de Radu Călin Cristea

Invitat: Daniel Barbu

Analizele semnate de Daniel Barbu, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti aparţin unui cercetător care, fără a cădea în observaţii docte, preferă totuşi să investigheze realitatea romaneasca dintr-un laborator prin atente analize de retortă şi apărat de presiunea derutantă a evenimentelor politice şi economice de afară... Discuţia are loc pe marginea ultimei cărti semnate de Daniel Barbu „Republica absentă”.

Daniel Barbu : „In aceasta carte nu am înţeles însă republica doar ca o formă ca acea amenajare a instituţiilor statului din care lipseşte figura regalităţii. Si am inteles-o în continuarea, modestă, fireşte, a unei tradiţii filosofice extrem de prestigioase, pe care, de la Aristotel şi Kant, vede republica drept comunitate de cetăţeni. Indiferent dacă în fruntea acestei republici se află un monarh sau un preşedinte, sau, un alt soi de magistrat.” (...)

„Cred că nu este singura sursă fireste, dar cred că această idee extrem de mitologică pe care romanii o au asupra unui stat atotputernic este una din piedici, nu singura, una din piedicile majore însă, în ţeserea acestor legături de solidaritate, la baza societăţii. Or, imperativul tranzitiei cred că rezidă în aceasta construcţie a societăţii civile. Societate civilă care, prea des, de 10 ani, în Romania este identificată cu profesioniştii ei, adică cu membrii organizatiilor non guvernamentale, care se ocupă, fie de viata politica, fie de caritate, fie de investitii, fie de munca... fie de orice alt domeniu.” (...)

„E vorba de un spectacol politic şi nu de politică, nu cred că (Mircea) Eliade avea dreptate. Personal cred că societatea romaneasca nu are vocaţie politică. Are vocaţia discursului politic. O vocaţie pe care Caragiale a fost probabil primul care a pus-o in evidenţa. A face politica înseamnă a oferi unei societăţi o guvernare bună. În Romania se discută şi se discută de 200 de ani, de la primele proiecte de reformă, apoi trecînd prin Conu Leonida fata cu Reacţiunea şi ajungînd la politicienii nostri de astazi, despre, cam ce trebuie să faca o guvernare bună. Numai în sensul ăsta putem spune că romanii au voluptatea politicii. Romanii au, de fapt, voluptatea, (...) spectacolului politic. Al scenei politice, nu a politicii ca proiect de a trăi împreună.” (...)

„Intreaga dezbatere publică, în special, cea de la televizor, se poartă în jurul declaraţiilor. Un politician declara ceva, alt politician declara ceva pe marginea declaraţiei primului politician, presa se împarte în tabere, ziariştii îşi fac unii altora reproşuri în legatură cu editorialele pe care le-au scris, deci un fel de, o sa fiu, din nou, niţel preţios, metarealitate, care devine subiectul dezbaterii politice. Nu guvernarea însăşi şi obţiunile strategice care trebuie făcute în legătură cu marile probleme sociale, educaţia, sistemul de pensii, sistemul asigurărilor sociale, piaţa muncii şi asa mai departe”. (...)

„Problema principală a tranzitiei post comuniste, pentru ca exista tot soiul de tranzitii, dacă o să întrebaţi un jurnalist sau un politician italian, o sa va spuna că Italia este o ţară în tranzitie. Noi avem un cu totul alt tip de tranzitie de trăit în Romania. Problema gravă nu e deloc comică, din păcate, sau amuzantă, este, dacă nu cumva, tranzitia nu este o stare politico-socială în sine... Tranzitia este un cuvînt simplu, şi comod. El ne spune că plecăm de la ceva, de aici şi parabola tunelului, plecăm dintr-un punct, care este comunismul, totalitarismul, traversăm o cale obligată - tunelul şi ajungem într-un al treilea loc... cel al luminii. Deci epoca fericită, spaţiul fericit al capitalismului, economiei de piaţă democraţiei liberale şi aşa mai departe... Tunelele nu sunt făcute pentru a locui în ele, ci doar pentru a traversa ceva... Problema este, daca nu cumva, tunelul nu este o figură completă a tranzitiei. Fără cei doi termeni de la care plecăm, şi la care ajungem, daca nu cumva condiţia tranzitiei este însăşi tunelul; daca nu cumva ceea ce trăim astazi este ceea ce vor trăi şi generaţiile urmatoare de romani.” (...)

„Ca cetăţean îmi doresc ca un miracol romanesc să aibe loc peste 10-15 ani, legat de integrarea europeană. Trebuie însă, ca observator al vieţii politice şi al societăţii să constat că deocamdată în afară de o eventuală vointă a Europei şi de fonduri care ne vor fi date, nici un element intern, aparţinînd politicii şi economiei sau societăţii romanesti nu neîndreptăţeste să sperăm pentru un viitor previzibil, pentru timpul vieţii noastre, asa, un astfel de miracol.”
XS
SM
MD
LG