Linkuri accesibilitate

Formaţiunii lui Diacov i-a revenit posturile de director al Televiziunii şi al Radioului, în care au fost confirmaţi Anatol Barbei, care în prezent este redactor-şef al ziarului partidului lui Diacov, „Dialog”, şi ziaristul Vasile Gribincea.


2 iunie 2000

Actualitatea în Republica Moldova.

Destituirea conducerii Tele-Radio Moldova.

Dan Ionescu: Înainte de a trece la subiectele anunţate, să notăm, că presa cehă a continuat şi astăzi să se ocupe de cazul ministrului moldovean al transportului, Afanasie Smochină. Reamintim, că acesta, împreună cu adjunctul său, au fost atacaţi şi jefuiţi de bani luni seara, pe când se plimbau pe una din străzile din centrul Pragăi. Ziarul „Lidové noviny” din 2 iunie publică o amplă relatare pe tema ecourilor, stârnite de acest caz. Autorităţile cehe au negat, că ar avea vreo vină, prin faptul că nu au putut preveni acest incident, insistând asupra faptului, că numai preşedinţii, prim-miniştrii şi miniştrii de Externe din alte state au dreptul la pază permanentă, atunci când se află pe teritoriul Republicii Cehe. Cu toate acestea, poliţia s-a arătat dispusă să-şi intensifice acţiunile împotriva bandelor, alcătuite de vorbitori de limbă rusă, ale căror atacuri se concentrează asupra turiştilor, proveniţi din fostele republici sovietice, de la care încearcă să stoarcă bani sub ameninţarea forţei. Între timp, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor a declarat, prin intermediul agenţiei de ştiri BASA-press, că nu are cunoştinţă de incidentul respectiv de la Praga.

Şi acum să trecem la dezbaterile de vineri din Parlament, în cadrul cărora s-a înregistrat o serie de evenimente importante, inclusiv alegerea unei noi conduceri a companiei de stat Tele-Radio Moldova. Relatează corespondentul nostru, Sergiu Praporşcic
.

Deputaţii comunişti şi cei din blocul, condus de preşedintele Parlamentului, Dumitru Diacov, au destituit astăzi prin vot conducerea companiei de stat Tele-Radio Moldova. Cele două grupuri parlamentare au confirmat în funcţie noua conducere a companiei. Astfel, deputatul comunist Iulian Magaleas a devenit preşedintele companiei.

Formaţiunii lui Diacov i-a revenit posturile de director al Televiziunii şi al Radioului, în care au fost confirmaţi Anatol Barbei, care în prezent este redactor-şef al ziarului partidului lui Diacov, „Dialog”, şi ziaristul Vasile Gribincea. Potrivit mai multor observatori, votul de astăzi din Parlament confirmă regruparea forţelor din Legislativ. În opinia lor, puterea a fost preluată, de data aceasta, de centriştii lui Diacov şi comuniştii lui Voronin. O dovadă este şi faptul, că partenerii lui Dumitru Diacov, din Alianţa pentru Democraţie şi Reforme, Convenţia Democrată şi Partidul Forţelor Democratice au părăsit sala de şedinţă, împreună cu deputaţii creştin-democraţi şi independenţi în semn de protest. Aceste patru fracţiuni au susţinut propunerea deputatului Partidului Popular Creştin-Democrat, Ştefan Secăreanu, de a adopta mai întâi un nou statut al acestei instituţii, ca apoi să se examineze şi problema conducerii.

Secăreanu spune, că a prezentat anterior două proiecte în acest sens, care nu au fost incluse pe ordinea de zi, deşi Regulamentul Parlamentului prevede acest lucru: „Este foarte important, că problema Radio-Televiziunii a fost pusă de doi ani de zile, de când s-a întrunit acest Parlament. De aceea eu vreau să vă întreb acuma - proiectul de lege, care există şi se încalcă acuma Regulamentul, că nu este pus în discuţie în plen. Nu se doreşte, pur şi simplu, ca în acest domeniu să fie ordine. Nu este bine, când se numeşte şi se destituie conducerea Radio-Televiziunii de către Parlament.”

Propunerea creştin-democraţilor a fost susţinută şi de liderul Convenţiei, Mircea Snegur: „Conştientizez, că nu numai fracţiunea comuniştilor este cointeresată în această afacere, dar şi o altă fracţiune - a Partidului Democrat, şi personal a preşedintelui Parlamentului, domnul Dumitru Diacov. Eu vă spun, că Dumneavoastră vă asumaţi cu toţii o mare responsabilitate şi aveţi toate şansele, ca să regretaţi în consecinţă acest pas.”

Solicitat de ziarişti, Dumitru Diacov a spus că votul de astăzi nu înseamnă desfacerea Alianţei pentru Democraţie şi Reforme. O altă opinie a exprimat, însă, preşedintele Alianţei, deputatul Partidului Forţelor Democratice, Alexandru Moşanu: „ADR-ul nu a luat decizie, nici un fel de decizie în privinţa destrămării sau a încetării existenţei ADR-ului. Urmează ca în timpul cel mai apropiat să luăm decizia respectivă. S-o facem aşa, cum prevăd regulamentele, în baza cărora a fost constituită Alianţa pentru Democraţie şi Reforme. Noi avem încă răgaz, ca să vedem ce se întâmplă. Să ne liniştim şi să vedem ce va ieşi, ce fel de ADR o să avem. Eu consider, că Alianţa pentru Democraţie există, deoarece n-au fost luate alte decizii. Noi am avut 60 de oameni, 61, pe urmă am rămas cu 40. Această Alianţă poate să funcţioneze şi cu altă componentă, şi mai mică.”

Observatorii spun, că noua componentă a Alianţei pentru Democraţie şi Reforme ar putea să includă toate grupurile parlamentare, cu excepţia Partidului Comuniştilor şi a blocului lui Dumitru Diacov, care însă au suficiente mandate pentru a constitui o majoritate parlamentară, fapt dovedit şi prin votul de astăzi.

Să menţionăm, că tot în aceeaşi şedinţă Parlamentul a scutit de taxe vamale şase mii tone de motorină, acordate de Guvernul Turciei Autonomiei Găgăuze, deşi ministrul Finanţelor, Mihai Manole, a anunţat, că aceasta va prejudicia bugetul de stat cu peste şase milioane de lei. Pentru această decizie s-au pronunţat deputaţii comunişti, ai blocului, câţiva independenţi, şi liderul Convenţiei Democrate, printre care Mircea Snegur. Anterior, preşedintele Comisiei parlamentare pentru buget şi finanţe, Valeriu Muravschi, a declarat că această scutire de taxe nu este altceva decât o spălare de bani. Acelaşi lucru l-au afirmat şi unele surse din Parlament, care au solicitat anonimatul. Potrivit lor, grupurile parlamentare, care au votat scutirea de taxe vor obţine un beneficiu de o sută milioane de lei, pe care le vor folosi la finanţarea campaniei prezidenţiale, fapt negat de liderii acestor grupuri. Totodată, mai mulţi importatori de produse petroliere ne-au spus, că după intrarea în Republica a motorinei turceşti, în unele localităţi motorina a început să fie comercializată la un preţ de doar 50 la sută decât cel de piaţă.

Din Chişinău, Sergiu Praporşcic, pentru Radio Europa Liberă
*
Un alt eveniment important, produs astăzi în plenul Legislativului a fost adoptarea Legii cu privire la cetăţenie. Documentul fixează, între altele, cazurile în care cetăţenii Republicii Moldova pot deţine şi cetăţenia altor state. Dreptul la dublă cetăţenie este acordat copiilor, care au obţinut la naştere sau prin înfiere cetăţenia altui stat, ca şi persoanelor care au devenit cetăţeni ai altor state în urma căsătoriei. Adoptarea Legii cetăţeniei survine pe fundalul multiplicării razante a cazurilor de obţinere a unei a doua cetăţenii, mai ales română sau rusă de către locuitori ai Republicii Moldova.
XS
SM
MD
LG