Linkuri accesibilitate

La douăzeci de ani de la căderea comunismului, în anul în care s-a votat şi legea lustraţiei, Securitatea revine în actualitate, pare a trăi a doua viaţă.


Securitatea a fost o instituţie ilegală, ilegitimă şi criminală de la începutul şi până la sfârşitul ei. Partidul a fost creierul sistemului represiv, iar Securitatea instrumentul care a pus în practică deciziile politice. Securitatea şi trupele sale speciale, ajutate de miliţie, a fost principalul instrument al represiunii împotriva românilor. „Braţul înarmat al partidului”, menirea ei fost impunerea dictaturii comuniste prin teroare şi diversiune. Puterea Securităţii era fără limite. Având în vedere scopurile sale, este o aberaţie să se aprecieze că au existat „securişti buni” alături de cei răi.

Toate cuvintele de mai înainte sunt citate ca atare din Raportul final al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România şi din discursul preşedintelui Traian Băsescu de prezentare a raportului în Parlament.

Şi totuşi, la douăzeci de ani de la căderea comunismului, în anul în care s-a votat şi legea lustraţiei, Securitatea revine în actualitate, pare a trăi a doua viaţă. Fiecare filă desecretizată din arhivele Securităţii este o surpriză şi mai adugă un nume din elita intelectuala printre colaboratorii ei. În ordinea dezvăluirilor, şase importanţi scriitori, Ion Caraion, Alexandru Paleologu, Constantin Noica, Ştefan Agustin Doinaş, Adrian Marino şi Nicolae Balotă, au făcut pactul cu diavolul.

Toţi au fost deţinuţi politici şi au supravieţuit mecanismului de zdrobit oase şi conştiinţe al Securităţii. Constrânşi, seduşi, uneori aparent convinşi, alteori înşelaţi, au semnat un angajament de colaboare. Unii l-au respectat, uneori cu exces de zel, alţii au refuzat să semneze delaţiuni ca atare, dar au fost aliaţi obiectivi ai regimului. Unii au primit şi bani, alţii au făcut-o pentru dreptul de a publica, fie şi sub cenzură şi în liberatate supraveghiată. Unii au avut proiecte culturale importante şi pentru realizarea lor şi-au călcat pe conştiinţă. Unii şi-au mărturisit păcatul, alţii nu. Fiecare este un caz individual şi trebuie judecat în context epocii, în raport cu răul pe care l-au produs.

De ce între colaboratorii Securităţii au fost atât de mulţi scriitori? Simplu. Sarcina Securitaţii a fost strivirea oricărei acţiuni de protest sau de împotrivire. Suparvegherea scriitorilor au fost maximă pentru că ei alcătuiau mediul intelectual propice articulării unui protest. Unii au şi făcut-o cu un curaj demn de stimă, deşi niciodată n-au reuşit şi o solidarizare a colegilor, de care regimul se temea. Alţii, din motive omeneşti, au acceptat colaborarea cu aparatul represiv.

A existat însă o zonă a protestului anticomunist pe care regimul n-a putut vreodată s-o stăvilească, exilul şi posturile de radio străine în limba română, fără de care protestele din ţară n-ar fi fost cunoscute de români. Este motivul pentru care scriitori proeminenţi, la adăpostul prestigiului cultural, a trecutului de deţinuţi politici au fost folosiţi pentru dezbinarea şi atragerea exilului de partea regimului. Succesul a fost iluzoriu iar postumitatea lor are de suferit.
XS
SM
MD
LG