Linkuri accesibilitate

Toate serviciile pentru a susţine copiii sunt de fapt investiţii în viitor


Alexandra Yuster

Alexandra Yuster

Alexandra Yuster (UNICEF): Diferența dintre mediul urban și cel rural este una din cele mai mari provocări cu care se confruntă Moldova în domeniile ce ţin de sănătatea și educația copiilor






Europa liberă: Doamna Yuster, care drepturi ale copiilor sunt cel mai des încălcate în Republica Moldova?

Alexandra Yuster: În Moldova, ca şi în oricare ţară din lume, sunt sfere în care drepturile copilului sunt respectate, dar sunt şi o mulţime de domenii în care mai este loc pentru a îmbunătăţi lucrurile. Este dificil să spunem care sunt cele mai problematice domenii, dar este loc de mai bine în toate.
De exemplu, există dreptul fiecărui copil de a locui în familie, dar în Moldova unul din 1000 de copii creşte în orfelinat. Există şi sectoare în care multe lucruri merg foarte bine. Bunăoară, mulţi copii şi mamele lor beneficiază de îngrijirea medicală potrivită. Din acest motiv rata mortalităţii infantile este de numai 14 la 1000 de nou-născuţi. Ceea ce reprezintă un indicator bun. Totuşi suntem parte a Europei însă rata este de de cinci ori mai înaltă decât în ţările dezvoltate din Uniunea Europeană.

Mai mult ca atât, este o diferenţă mare între a fi un copil bogat din oraş şi de a fi un copil sărac din zona rurală, mai ales dacă eşti de etnie rromă. Şansele de a muri prematur sunt mai mari, iar accesul la îngrijire medicală este cu mult mai scăzut. Aceste diferenţe sunt probabil una din cele mai mari provocări cu care se confruntă Moldova acum în domeniile ce ţin de sănătate, educaţie şi chiar protecţia socială.

Europa liberă: Care ar fi diferenţele dintre Moldova rurală şi cea urbană, mai ales în ceea ce ţine de drepturile copiilor?

Alexandra Yuster: Aceste diferenţe sunt foarte accentuate. Unul din domeniile cu cele mai multe probleme este cel al accesului la apă şi condiţii salubre de viaţă. Trebuie să menţionez că, lucrând în Moldova după ce am lucrat în mai multe ţări sărace, nu mă aşteptam că aici vor exista problem în acest sector, care este însă explicabilă având în vedere că veceurile sunt afară, multe familii consumă apă doar din fântâni, chiar şi unele şcoli au veceu afară.

Europa liberă: Într-un eventual clasament european sau regional ce ar lua în calcul expresia statistică a încălcării drepturilor copiilor unde s-ar situa Moldova?

Alexandra Yuster: Când vorbim despre drepturile copiilor, trebuie să ţinem cont că ele sunt atât de diferite şi sunt atâtea categorii, încât este dificil de a face vreun clasament. La capitolul sănătate, Moldova se descurcă foarte bine, mai ales în comparaţie cu alte ţări care au acelaşi venit per capita, dar totodată Moldova nu se descurcă atât de bine, dacă vom compara cu situaţia din ţările membre ale Uniunii Europene.

În domeniul educaţiei, încă nu putem să ne pronunţăm, pentru că încă nu avem datele statistice necesare. Crearea unei baze de date statistice este un domeniu în care UNICEF oferă susţinere guvernului Moldovei. Dacă vrei să fii parte a Europei, trebuie să ai datele statistice necesare. Astfel să poţi spune câţi copii învaţă în şcoli, ce rezultate au, câţi au abandonat orele. Avem nevoie de această statistică nu doar pentru comparaţie, dar pentru a recunoaşte care sunt problemele şi a încerca să le rezolvăm.

Europa liberă: O problemă oarecum specifică pentru Moldova, cel puţin asta este în avanscena dezbaterilor publice, este abandonarea temporară a copiilor de către părinţii plecaţi la muncă peste hotare cu consecinţele constatate de experţi fără tăgada. Ce soluţii vede UNICEF pentru această problemă socială inevitabilă?

Alexandra Yuster: În ultimul timp, această problemă a fost foarte prezentă în ştiri, este adevărat că mulţi copii au părinţii plecaţi peste hotare. Aproape fiecare al cincilea dintre copii au un părinte plecat peste hotare şi aproape jumătate din aceştia au ambii părinţi plecaţi.

Dar, în acelaşi timp, trebuie să recunoaştem că un număr similar de copii trăieşte în instituţii, departe de părinţii lor, chiar dacă aceştia nu au emigrat. Iar aceşti copii au aceleaşi necesităţi şi aceleaşi dificultăţi. Din studiile pe care le-am făcut în urma interacţiunii cu foarte mulţi copii, am constatat că aceşti copii deseori se simt singuri, se adaptează mai dificil, sunt mai predispuşi de a emigra.

Atunci când un copil trăieşte cu o rudă mai îndepărtată, iar relaţia nu este întratât de puternică precum ar fi fost cea cu părinţii, este foarte important ca acest copil să aibă cu cine interacţiona, fie că este profesorul lui sau un prieten de familie.

Mai este un lucru pe care vreau să îl accentuez. Noi deseori auzim despre părinţii care migrează şi îşi abandonează copiii. De fapt, statistica ne arată o situaţie diferită. Copiii abandonaţi cu părinţi plecaţi peste hotare sunt de fapt foarte puţini. Părinţii care merg temporar la muncă, de obicei, fac aranjamente, astfel încât copiii lor să fie îngrijiţi de rude. Prin urmare, în Moldova 20% din copii au un părinte plecat peste hotare, iar din copiii din instituţii doar 7% au un părinte peste hotare.

Europa liberă: Ce ar fi recomandabil pentru părinţii care migrează peste hotare?

Alexandra Yuster: Aceşti părinţi care pleacă, fac totuşi un lucru apreciabil. Ei nu lasă această povară pe umerii statului. Desigur nu este deloc uşor să îţi laşi copilul, dar dacă realităţile economice te obligă să faci asta, sunt câteva lucruri pe care părinţii trebuie să le facă. Primul ar fi să se asigure că membrii comunităţii ştiu că acest copil va rămâne singur, şi vor fi disponibili să ofere ajutor într-o eventuală situaţie dificilă.

În al doilea rând, să asigure o tutelă legală, astfel încît cel care are grijă de copilul lor să aibă o responsabilitate legală, iar în caz că vor apărea probleme să poată întreprinde acţiuni de rigoare.

Părinţii ar mai trebui să vorbească mereu cu copiii lor. Aceşti părinţi pleacă pentru a lupta pentru un viitor mai bun, iar copilul trebuie să înveţe din această experienţă a părinţilor, să înţeleagă de ce au plecat şi câtă forţă le-a trebuit ca să facă asta. Copilul trebuie să primească un sfat, să simtă dragostea şi grijă părinţilor.

Europa liberă: Ce proiecte promoveaza UNICEF in RM? Ce obstacole apar in realizarea acestor iniţiative?

Alexandra Yuster: Noi lucrăm cu Ministerul Educaţiei, al Protecţiei Sociale, pentru a susţine la nivel naţional ideea dezinstituţionalizării copiilor fără familii. Ideea nu constă doar în a închide instituţii, dar a le transforma, pentru ca să ofere servicii în comunitatea lor.

Unele lucruri pot să nu sune atât de interesant, de exemplu, perfecţionarea cadrului legislativ, semnarea de protocoale, instruirea oamenilor, dar este o muncă de culise, care contribuie ca până la urmă oamenii să beneficieze de ajutorul necesar.

Vreau să explic de ce avem nevoie de serviciile potrivite în educaţie, prin exemplul unei fetiţe care trăieşte într-un sat, nu departe de Chişinău. Este o fetiţă senină şi plină de energie, părinţii căreia nu ar vrea să o înscrie într-o instituţie specială. Dar din păcate, în situaţia curentă din Moldova, este singurul mijloc prin care poate beneficia de educaţie, pentru că vedeţi, ea nu poate merge de sine-stătător. Iar drumurile în sat sunt într-o stare atât de proastă încât nu se poate deplasa în scaunul cu rotile. Şi este complet izolată, deşi este o fată atât de sociabilă.

Dacă am face astfel încât autorităţile locale şi şcoala din comunitate, să facă mici modificări, pentru ca fetiţa să meargă la şcoală, ar fi un lucru extraordinar, pentru ea, dar şi pentru copiii din jurul ei, care ar înţelege că acest copil este ca ei.

Europa liberă: Credeţi că moldovenii sunt pregătiţi să accepte copiii cu disabilităţi în şcolile tradiţionale?

Alexandra Yuster: Moldova a semnat convenţii privind drepturile copilului şi a manifestat întotdeauna suport faţă de respectarea drepturilor copiilor. Un asemenea drept, este şi dreptul la educaţie, o educaţie care nu trebuie să fie inferioară, ori una care cere separarea de familie. Pentru că un mediu familial este de asemenea un drept de care trebuie să dispună copiii. Iar familiile trebuie susţinute, dar nu separate prin intermediul instituţiilor.

Europa liberă: Am vorbit mai mult despre legislaţie, convenţii, dar credeţi că părinţii ar putea accepta un copil cu dizabilităţi în şcolile tradiţionale?

Alexandra Yuster: Este o barieră psihologică probabil cauzată de trecut. Un trecut în care medicii şi pedagogii au spus familiilor că acest copil este special, că nu o să puteţi avea grijă de el, dar noi putem, aşa că daţi-ni-l nouă în custodie şi noi vom avea grijă de el. Aceasta a dus la o diferenţiere şi mai mare.
Aceste bariere trebuie înlăturate, şi este mult mai uşor să schimbi ideile copiilor, decât ale adulţilor. Probabil vom observa că întâlnim o rezistenţă mult mai mare din partea părinţilor decât a copiilor. Pentru că ei au însuşit lecţia bine, iar societatea era organizată în aşa fel încât aceste diferenţieri, această izolare era firească. Acum le va fi foarte greu să se obişnuiască cu o situaţie nouă. Daramite atunci cînd îi întrebi dacă ar vrea ca şi copilul lor să trăiască izolat de comunitate şi să nu beneficieze de aceleaşi oportunităţi? Să ne amintim de persoanele pe care le cunoaştem şi au un handicap, cred că fiecare din noi ştie o asemenea persoană. În acelaşi timp, fiecare din noi, are mici dizabilităţi. Ascultătorii nu pot vedea, dar eu port ochelari şi asta tot este o dizabilitate.

Europa liberă: Autoritatile se plâng mereu că nu au suficienţi bani pentru programe sociale. Cum credeţi unde este locul cel mai îngust, în ceea ce priveşte protecţia copiilor, astfel încât să devină un capitol prioritar de finanţare?

Alexandra Yuster: Până la urmă, multe lucruri se rezumă la bani, pentru că resursele sunt limitate şi trebuie folosite în cel mai bun mod posibil. Toate investiţiile în copii, toate serviciile pentru a susţine copiii sunt de fapt investiţii în viitor. Serviciile sunt importante, servicii fie oferite de un centru comunitar, fie de un centru unde ei să poată merge după ore. Uneori este de ajuns să fie cineva care să vorbească cu persoanele vulnerabile sau să existe un lucrător social care să ajute o familie sărăcă să solicite asistenţa socială.

Trebuie să ţinem minte că fiecare serviciu costă, chiar dacă unele costuri nu sunt atât de înalte. De fapt, costurile pentru oferirea serviciilor este mai mic decât, de exemplu, de a oferi asistenţă în instituţii. Ştim faptul că atunci când copiii cresc în instituţii, ei au mai puţine şanse în viaţă, nu au şanse mari de a obţine studii superioare, sunt mai predispuşi de a încălca legea şi chiar de a deveni victime ale traficului de fiinţe umane.

Trebuie să putem promova serviciile potrivite în localităţile periferice. Există şcoli care cheltuie destul de puţin, dar oferă o educaţie mai calitativă, pentru că au corpul de profesori potriviţi, iar fondurile sunt direcţionate spre serviciile potrivite.

Totodată, pentru a eficientiza cheltuielile nu trebuie să direcţionăm fondurile pe categorii. De exemplu, acum copiii abandonaţi în urma migraţiei sunt în vizor, este bine că se discută subiectul, iar noi folosim acest dialog pentru a contracara efectele migraţiei. Dar în acelaşi timp, trebuie să rezistăm tentaţiei de a folosi această situaţie pentru a stabili un set de servicii doar pentru un grup anume, deoarece s-ar putea să ne coste mai mulţi bani iar rezultatele să fie sub aşteptări.

Europa liberă: Se pare că statul este mai predispus să ofere bani instituţiilor şi mai puţin pentru servicii, este totuşi o realitate sau o aparenţă?

Alexandra Yuster: Acum avem instituţii care funcţionează de foarte mult timp şi sunt, să le spunem aşa, consumatori de bani. Unele sunt foarte mari şi sunt necesare sume foarte mari pentru a le întreţine. Recent am auzit despre Soloneţ, acolo este un centru de plasament pentru tinerii care au comis infracţiuni, dar încă nu au vârsta legală pentru a fi condamnaţi. Ei sunt luaţi din familiile lor şi plasaţi în acest centru. Este prevăzut pentru 300 de oameni, este enorm, vă imaginaţi câţi bani consumă doar pentru încălzire? Dar probabil nu este încălzit în totalitate, respectiv trebuie să fie frig. Acum acolo sunt doar 20 de copii. Guvernul înţelege că aceste cheltuieli nu sunt deloc eficiente. Înţelegem că acolo sunt oameni care lucrează de ani de zile şi nu ştiu ce să facă în continuare, mai sunt şi aceste clădiri care aparţin statului. Dar noi, cei de la UNICEF, lucrăm la nivel de ministere, dar şi cu multe organizaţii neguvernamentale, pentru a eficientiza cheltuielile şi a asigura serviciile necesare.
XS
SM
MD
LG