Linkuri accesibilitate

Emilian Galaicu Păun: „Voznesenski avea acel impact al scriiturii desăvârşite și al insinuării cumva pe o altfel de tonalitate decât una lozincard sovietică”


Emil Galaicu-Păun: „Voznesenski era un estet până în vârful unghiilor şi asta se vedea în felul în care se îmbrăca, în felul în care îşi recita poezia, puţin manierat, puţin a la „serebrennîi vek poăzii”, în felul în care îşi gestiona imaginea. Era un om foarte patrimonios cu tot ceea ce însemna promovare de sine. Pe de altă parte, urmărea până în pânzele albe să fie pe mîini bune. Spre deosebire de alţi poeţi ruşi, nu se amesteca cu oricine, ceea ce este, iarăşi, foarte important. Să nu uităm că Voznesenski este poetul descoperit de Boris Pasternak, asta înseamnă foarte mult. Să porţi cu tine în viaţă o astfel de moştenire, dacă vreţi, ţine de o responsabilitate imensă, pur şi simplu. Cred, în sensul acesta, că Voznesenski nu a dezamăgit. Sigur că nu este un poet mai mare decât Pasternak, nu cred. Dar faptul că a ţinut acea linie estetică, cu care s-a şi afirmat de la bun început, cred că este un merit incontestabil al lui.”

Europa Libera: La fel ca Smoktunovski, era manierat şi din cauza asta era străin mediului.

Emil Galaicu-Păun: „Da, străin unui anumit mediu. Era străin în mediul, în care, de exemplu, intra un alt poet, care juca mai degrabă nonconformismul – Evtuşenko. Spre deosebire de Evtuşenko, Voznesenski este mult mai elevat. Iar acel manierism clar, limpede a la Smoktunovski, paralela este foarte bună, pe de altă parte, îl făcea intrat în casele bune. Să ne amintim chiar felul în care se vorbeşte la Moscova, sau în marele capitale. E puţin diferit de limba rusă uzuală, deci era un fel de limbă rusă de secolul 19, dacă vreţi. Inclusiv în felul de a pronunţa. Iar felul în care îşi recita poiemele, sigur nu ţine de realitatea sovietică, era totalmente opus acestei realităţi.”

Europa Libera: A influenţat poezia sovietică şi cea moldovenească cumva? Eu ştiu, de exemplu, că cazahul Olzhas Suleimenov l-a copiat şi chiar a scris ruseşte.

Emil Galaicu-Păun: „Cel care vă vorbeşte, adică pot să recunosc cu mîna pe inimă, că într-o perioadă formativă Voznesenski a fost printre poeţii mei preferaţi. Bine, sigur după Paternak, după Ahmatova şi Ţvetaeva, din marii poeţi contemporani, pentru că a fost un mare poet contemporan, indiscutabil. Voznesenski avea acel impact, pe de o parte, al scriiturii desăvârşite, pe de altă parte al insinuării cumva pe o altfel de tonalitate, decât una lozincard sovietică.”

Europa Libera: Când eram student, mi-am alimentat şi eu trăirile din acel volum, se numea „ROV”. Şi acolo, aş zice că scria parcă la aceleaşi teme, dar cu totul altfel. Aş zice ca şi „Cămaşa” lui Mihail Grecu, care a fost o descoperire, tabloul cu „Ghimnastiorca”.

Emil Galaicu-Păun: „Şi cu floarea ceea, floarea de sânge. Voznesenski a avut inteligenţa, să zicem, de a aborda nişte teme poate comune, dar dintr-un unghi personalizat. Limbajul lui este atât de personalizat, încât ar fi putut foarte bine să nu-şi semneze textele. Inteligenţa aceasta de a ataca temele mari, dar dintr-o perspectivă umilă al unui om, care are un nume, care are o biografie, mi se pare una dintre marele lui reuşite, repet, într-o literatură care era una de baricadă. Într-o literatură care cânta în cor şi în care conta foarte mult masa. Or, el a ştiut să-şi păstreze vocea întâi într-un cor foarte gălăgios şi a ştiut să se facă auzit, mai cu seamă.”
XS
SM
MD
LG