Linkuri accesibilitate

Jurnal de corespondent - Bulgaria: Investițiile străine în cădere liberă


În primele două luni investițiile directe au fost de 20 de ori mai mici fața de aceiași perioada a anului 2009, iar în luna martie au fost retrase investiții în valoare de 168 de milioane de euro.


Pentru prima dată de la începutul crizei retragerile de capital străin din Bulgaria au depășit intrările. Primul trimestru s-a încheiat cu un minus de 22 de milioane de euro. În primele două luni investițiile directe au fost de 20 de ori mai mici fața de aceiași perioada a anului 2009. Numai în luna martie au fost retrase investiții în valoare de 168 de milioane de euro. De menționat că în martie 2009 în țara au intrat investiții directe în valoare de peste 350 de milioane de euro.

Situația devine extrem de îngrijorătoare avînd în vedere faptul că veniturile bugetare sînt de la începutul anului cu aproximativ 1,3 miliarde euro mai mici de cele prevăzute. Deficitul cronic în balanța de plăți nu mai poate fi compensat de intrările de capital. Numai în martie el a depășit 238 de milioane de euro în ciuda faptului că in urmă scăderii veniturilor populației, importul a fost mult mai mic.

Pentru prima dată după grava criză din 1996-1997 în primul trimestru nu a fost înregistrată achiziționarea, de către un investitor străin, a unui pachet de acțiuni dintr-o companie bulgară mai mare de 10%.

Cu o atenție specială sînt urmărite băncile în care investitorii din Grecia dețin pachetul majoritar. După cum avertizează într-un interviu pentru agenția Blitz, ex-deputatul Mincio Hristov, în pofidă asigurărilor Băncii naționale, există indicii că băncile străine au scos deja din țara aproximativ 500 de milioane de euro.

Reacția guvernului la retragerile de capital este la primă vedere stranie. La o reuniune cu membrii Camerei de comert si industrie bulgaro-germane primul ministru Boiko Borisov a adresat critici investitorilor germani, si a cerut ca ei să se comporte „nemteste”.

„Repede ați învățat proverbul bugăresc că nu este de vină cel care manîncă plăcinta ci cel care permite acest lucru”, a spus Borisov.

Acum cîteva zile săptămînalul „Financial Times. Germany” a scris într-un articol intitulat „Borisov – cîndva bodyguard, acum – Rambo”, că premierul bulgar aplică metode dure fața de concernele străine în scopul de a obține bani pentru țara aflată în criză.
XS
SM
MD
LG