Linkuri accesibilitate

Multi economişti văd în Comisia Națională a Valorilor Mobiliare principalul vinovat în scandalul FNI, întrucît ar fi avut cunoştinţă de felul în care operează SOV Invest, dar nu a luat nici o măsură pentru a proteja interesele investitorilor.


29 mai 2000

Actualitatea Românească
. (Moderator Radu Calin Cristea; corespondent: Liana Ionescu)

Fondul Național de Investiții: panică și degringoladă
.

Situaţia de la Fondul Naţional de Investitii stîrneşte nelinisti, deşi abia au început acum primele investigatii. Premierul Isarescu, ministrul de Finanţe Remeş, consilierul Vasilescu, de vină pentru situaţia creată pare să fie şi superficialitatea tratării de către depunători a informaţiilor legate de gradul ridicat de risc al unora dintre investitiile FNI. Panica se propagă rapid şi un numar greu de determinat de depunători din întreaga ţară au luat cu asalt sediile CEC şi pe cele ale Băncii Comerciale Romane.

CEC-ul deţine 20 % din acţiunile SOV Invest şi a reprezentat pentru depunători o garanţie în primul rînd morală. Signa CEC însoţea signa administratorului FNI în campaniile publicitare. Relaţia dintre CEC si FNI poate fi şi una legală, dacă se va demonstra ca a existat un contract de cauţiune valabil între Camenco Petrovici, fostul director al CEC. Despre acest contract se spune că este nul, căci nu a avut aprobarea Consiliului de Administratie al CEC. Actualul preşedinte CEC, Liviu Marica a declarat ca toate filialele CEC operează şi toate depunerile sunt garantate de stat. Si CEC a pierdut bani pentru că a fost acţionar la FNI, spune domnul Marica. CEC-ul le-a spus celor nemulţumiti să aştepte rezultatele anchetelor aflate în desfăşurare.

Un grup de investitori nemulţumiti au fost primiţi de Mugur Şteţ, expert în cadrul Direcţiei de Comunicare din cadrul BNR. El a spus ca BNR nu răspunde de contractele comerciale încheiate de bănci, iar fondurile deschide de investitii, nu sunt nici reglementate şi nici supravegheate de BNR.

Premierul a dat asigurări persoanelor care şi-au depus economiile în sistemul garantat de stat că sunt ferite de orice pericol în privinţa depozitelor lor. In ceea ce priveşte situatia de la FNI, premierul a anunţat că a declanşat o anchetă pentru clarificarea atît a destinaţiei plasamentelor cît şi a manierei de recuperare a banilor. Celor peste 300 de mii de investitori la FNI nu le rămîne aşadar decît să spere că anchetele declanșate de instituţiile statului, vor face lumină în acest caz şi îşi vor putea recupera banii.

De astazi a început oficial şi investigaţia făcută de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. CNVM a avizat numirea lui Marian Petrescu în funcţia de preşedinte si director general al SOV Invest, făcută de CNVM, ceea ce înseamnă ca CNVM poate să treacă la evaluarea situaţiei economico-financiare a Fondului, în primul rînd, la verificarea lichidităţilor. Marian Petrescu are acces la documentele depozitate şi raspunde de gestionarea acestora, dupa plecarea din ţara a Ioanei Maria Vlas.

Multi economişti văd în CNVM principalul vinovat în scandalul FNI, întrucît ar fi avut cunoştinţă de felul în care operează SOV Invest, dar nu a luat nici o măsură pentru a proteja interesele investitorilor. SOV Invest a încălcat, se pare, mai multe reglementări legale, fie beneficiind de derogări speciale de la CNVM, fie profitînd de lipsa de vigilenţă a comisiei. Situaţia exacta va fi cunoscută numai după ce vor fi analizate actele societăţii SOV Invest.

Apar informaţii că dupa ce activitatea Fondului a fost suspendată au fost extrase sume mari de bani. Pină acum poliţia a reusit să recupereze 12 miliarde de lei din sucursalele judeţene Covasna, Ialomiţa, Hunedoara şi Sibiu. La agenţia FNI Piteşti s-a descoperit că au fost întocmite 24 de cereri de răscumpărare în valoare de 1, 6 miliarde de lei, după sistarea plăţilor.

Cercetările continuă. Poliţisti si procurori din cadrul parchetului de pe lingă Curtea Supremă de Justitie urmînd să audieze persoanele cu funcţii de decizie din FNI, SOV Invest cît şi pe cele cu atribuţiide control din cadrul CNVM.

Preşedintele Constantinescu ii convoacă la Cotroceni, despre acest caz, pe directorul SRI, ministrul de Interne şi pe procurorul general pentru a analiza situatia.
XS
SM
MD
LG